DNA a solicitat documente despre casele construite de copiii primarului Timișoarei, Nicolae Robu

Redactor:
Adriana Mit
DNA a solicitat documente despre casele construite de copiii primarului Timișoarei, Nicolae Robu
Procurorii DNA au solicitat Primăriei Timișoara mai multe documente de la Direcția de Urbanism care au stat la baza emiterii unor autorizații de construcție, printre care și cele referitoare la casele pe care le ridică cei doi copii ai lui Nicolae Robu, a declarat, marți, edilul.

Întrebat, marți, de jurnaliști, într-o conferință de presă, despre documentele cerute de procurorii DNA, în timpul perchezițiilor de luni, și dacă au legătură cu imobilele construite de cei doi copii ai săi, primarul Timișoarei, Nicolae Robu, a confirmat. Edilul a precizat, totodată, că, cel mai probabil, procurorii anticorupție au venit la sediul instituției pentru a solicita documentele în urma unei reclamații.

„Acolo se construiesc case înșiruite. Două dintre cele șase înșiruite, care sunt în pachete de câte trei, sunt ale copiilor mei. Presupun că cineva a făcut o reclamație, însă vreau să vă spun că totul este corect. Am atras atenția ca nu cumva să se greșească cu ceva și să vină cineva ulterior și să acuze vreo favorizare. Nu cred că are nimeni pretenția ca copiii unui demnitar să nu aibă toate drepturile firești de cetățean, nu trebuie să aibă privilegii”, a spus Nicolae Robu.

Acesta a precizat că cei doi copii ai săi ai avut „necazuri”, din cauza pozițiilor sale.

„Ambii sunt doctori ingineri, le-am recomandat nici să nu publice în România. Probabil că la câtă răutate văd, unii o să pună succesele lor pe seama pozițiilor importante ale tatălui. Ei m-au ascultat și au lucrări publicate pe tot mapamondul”, a afirmat Nicolae Robu.

De asemenea, primarul Timișoarei a declarat că, luni, procurorii DNA au solicitat angajaților instituției, în total, documentele pentru opt autorizații de construcție și certificatele de urbanism conexe.

„Am văzut cum presă nepresă din nou a fabulat. Nu a fost nicio percheziție, nicio descindere în forță a polițiștilor și procurorilor DNA la Primăria Timișoara. Ieri (luni – n.r.), la o anumită oră, mai de dimineață, s-au prezentat doi procurori de la DNA, mi-au prezentat o adresă și mi-au explicat și conținutul ei, prin care se cereau documente despre parcă opt autorizații de construcție și un proiect de hotărâre de consiliu local pentru un PUD și certificatele de urbanism conexe. Mi-au explicat că au venit personal să poată discuta cu cei din Direcția de Urbanism pentru că la o altă solicitare legată de alte autorizații de construcție nu s-au dat din prima toate documentele cerute și a fost nevoie să revină să le explice că ceva lipsește. I-am chemat pe directorul Direcției de Urbanism și pe șefa de la autorizări. Procurorii au explicat ce le trebuie. Asta a fost tot. A fost o discuție firească”, a mai sous Nicolae Robu.

Primarul Timișoarei a afirmat că nu are nicio emoție în privința cercetărilor în acest caz.

Procurori ai Direcției Naționale Anticorupție au descins, luni, la sediul Primăriei Timișoara, și au solicitat mai multe documente de la Direcția de Urbanism, care au stat la baza emiterii unor autorizații și certificate. Asta în condițiile în care există diferențe în ceea ce privește regimul de înălțime aprobat în cazul unor imobile de către Primăria Timișoara.

Foto: Mediafax Foto / Valentina Sarosi

Tags:
Ceauşescu nu avea cel mai mare salariu! E incredibil care erau angajaţii români care-l depăşeau:...
Florin Pastramă îi dă 50 de euro Sarei ca să îl... Ce i-a cerut să...
FOTO. Nicoleta Luciu, transformată de intervenții! `Nu te mai recunoaștem`. Cum arată fosta vedetă TV
Un nou CUPLU BOMBA?! Pepe, ADEVĂRUL despre relaţia cu cântăreaţa Raluka: „O plac, mă place,...
Cristi Borcea o tratează pe Valentina Pelinel ca pe o regină! Ce gest a făcut...
SUMELE URIAŞE luate de medici pentru VACCINAREA românilor! Ce SPORURI au cei din linia întâi
Autorităţile din Ucraina au confiscat 1.500 de sticle de băuturi spirtoase fabricate din mere de...
BANCUL ZILEI – Arabul, găurile și cele 17 neveste
DOCUMENT. Ce salariu are Viorica Dăncilă la BNR. Este consilierul de strategie al guvernatorului Isărescu
Florin Pastramă îi dă 50 de euro Sarei ca să îl... Ce i-a cerut să...
„Îngerul Morții” de la Auschwitz care prefera gemenele. DOCTORUL a făcut cele mai ȘOCANTE experimente...
Tragedie URIAŞĂ în familia lui Helmuth Duckadam! A fost găsit SPÂNZURAT în propria casă
Delia i-a făcut soțului său, Răzvan, cea mai frumoasă declarație de dragoste, în 9 ani...
Dacă vizitezi acest trib, bărbatul pleacă din casă, iar soţia lui vine la tine. Ce...
Vestea ȘOC a momentului despre Ionuț Gologan, românul condamnat la moarte
Cum arată cei mai sexy fotbaliști spanioli și partenerele lor superbe
ULTIMA ORĂ. Cine au fost cei mai bine plătiţi români luna trecută. Vezi unde poţi...
Magazine ANAF. De unde îţi poţi cumpăra bunuri confiscate de fisc în 2020. Lista completă...
Inchide