DOSAR FBI DECLASIFICAT. Biolog chinez, prins în SUA cu trei fiole suspecte. Autoritățile cred că ar conține virusurile SARS și MERS

Publicat: 01/04/2020, 07:17

La sfârșitul lunii noiembrie a anului 2018, cu un an înainte de apariția primului caz de coronavirus în Wuhan, China, agenții de frontieră de pe Aeroportul Metropolitan din Detroit au oprit un biolog chinez, care avea asupra lui trei fiole etichetate „Anticorpi”.

Biologul le-a spus agenților americani că un coleg din China l-a rugat să ducă fiolele unui cercetător de la un institut din SUA, scrie news.yahoo.com. După ce au examinat recipientele, autoritățile au dat însă alarma.

„Inspecția etichetelor de pe fiole a condus personalul la concluzia că materialele din acestea ar putea conține virusurile MERS (Sindromul respirator din Orientul Mijlociu) și SARS (Sindromul Acut Respirator Sever)”, spune un raport declasificat al FBI.

Raportul redactat de Unitatea de Inteligență în Domeniul Chimic și Biologic din cadrul Direcției Arme de Distrugere în Masă din FBI, nu furnizează numele savantului chinez care a adus în SUA fiole cu SARS și MERS. FBI a concluzionat însă că incidentul, alături de alte două cazuri, reprezintă un semnal de alarmă foarte periculos.

„Direcția Arme de Distrugere în Masă stabilește că cercetătorii străini care au transportat materiale biologice nedeclarate și nedocumentate în SUA reprezintă un RISC DE BIOSECURITATE”, relevă raportul. „WMDD face această raportare cu mare responsabilitate, după o documentare amănunțită, cu acces direct la informații”.

Raportul, care a fost scos la iveală cu două luni înainte ca Organizația Mondială a Sănătății să afle de cazurile de pneumonie din Wuhan, care au generat pandemia de COVID-19 la nivel planetar, face parte dintr-o îngrijorare mai mare a FBI cu privire la implicarea Chinei în cercetarea științifică din SUA. Chiar dacă raportul face referire la „cetățeni străini”, în toate cele trei cazuri semnalate a fost vorba de cetățeni chinezi.

Bagajele mortale ale savanților chinezi: SARS, MERS, Gripă, E.coli

În cazul fiolelor cu SARS și MERS, raportul citează un alt document clasificat, „FISA”, care conține informații colectate sub incidența Foreign Intelligence Surveillance Act. Un alt caz presupune existența unor fiole ce conțineau virusuri de gripă și un al treilea cu bacteria E.coli!

Îngrijorările legate de biosecuritatea chineză nu sunt noi. De exemplu, înainte de pandemia de SARS din 2003, au existat mai multe incidente cu infecții cauzate de accident de laborator, inclusiv opt cazuri de administrare defectuoasă la Institutul de Virologie din Beijing.

„Au existat cazuri în trecut în care anumite tipuri ale gripei pandemice au fost eliberate din laborator, din cauza inconștienței angajaților”, a declarat Elsa Kania, cercetător la CNAS (Center for a New American Security).

Mai mult, actuala pandemie de coronavirus a survenit într-un moment de maximă tensiune între SUA și China, pe marginea unor teme sensibile, de la comerț până la spionaj.

Donald Trump a numit COVID-19 „virusul chinezesc”, în timp ce Beijingul a promova teorii ale conspirației potrivit cărora virusul ar fi fost eliberat dintr-un laborator militar american.

Coronavirus, armă biologică sau accident de laborator?

Savanții au ținut să precizeze că virusul nu este o armă, nici pentru SUA, nici pentru China. Pe de altă parte, Richard Ebright, profesor de biologie chimică la Rutgers University, nu exclude posibilitatea ca răspândirea virusului să fi fost din cauza biosecurității precare a Chinei. O teorie cheie spune că virusul s-a transmis de la animal sălbatic la om.

Yanzhong Huang, cercetător în cadrul Consiliului pentru Relații Străine, a declarat că statul chinez are probleme cu securitatea biologică, dar încearcă să le rezolve și chiar președintele Xi Jingping a dat semnale că se implică în această chestiune sensibilă.

În prezent, adepții teoriilor conspirației sunt ferm convinși că noul coronavirus reprezintă o „armă biologică”. Mai mult, relațiile China-SUA se deteriorează și Huang estimează că această colaborare pe partea de cercetare biologică se va poticni și va produce un regres.

„Ai putea să crezi că sănătatea nu are granițe, mai ales când două super-state se confruntă cu aceleași probleme. Ar trebui să fie o perioadă de maximă colaborare. Nu este cazul aici”, a conchis cercetătorul.

Silviu Bănilă
Silviu Bănilă este editor la GÂNDUL.RO și are o vastă experiență, cu precădere în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Temu şi Shein sunt verificate în România de ANPC. Ce trebuie să facă clienții înainte...
Ultimele cuvinte pe care Ana-Maria a reușit să le rostească mamei sale, înainte să fie...
FOTO. Ioana Țiriac a făcut ravagii într-un costum de baie spectaculos!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Ultimele ore de viață ale Corinnei, femeia găsită moartă în dulapul din dormitor. Poliția l-a...
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a...
Dieta lui Lili Sandu la 44 de ani | Alimentul la care a renunțat definitiv....
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
Veste extraordinară despre pensiile românilor! Marcel Ciolacu a făcut anunțul
Cadavrul unei femei a fost descoperit în dulapul din dormitor. Polițiștii l-au reținut pe principalul...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
La ce viteză sar airbag-urile mașinii în caz de impact?
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul...
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
Ungaria, AJUTOR NESPERAT pentru România. Au dat vestea uriașă chiar astăzi, 23 APRILIE: Avem un...
Sancțiuni dure pentru angajatorii români. Legea s-a schimbat, se dau amenzi grase
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Cum era Corneliu Vadim Tudor în rolul de părinte? Cum se impunea fostul politician în...
”Petrecere Hawaii de 38 de ani” Ce surprinză i-a pregătit Dinu Maxer Magdalenei Chihaia de...
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și...
Poluarea cu metan, acum mai ușor de observat ca niciodată din spațiu