Laura Buciu
20.06.2019
Știri

Fals jandarm, care cerea bani oamenilor pe stradă, prins de un jandarm adevărat

Un fals jandarm, care legitima oameni în Cluj-Napoca și le cerea sume de bani, a fost prins de un jandarm adevărat, care l-a observat pe bărbat în centrul orașului, l-a abordat și apoi a cerut sprijinul colegilor pentru a-l duce pe cel care înșela cetățenii, la Poliție.

Potrivit unui comunicat transmis joi de reprezentanții Inspectoratului Județean de Jandarmi Cluj, falsul jandarm purta îmbrăcăminte asemănătoare ținutei jandarmeriei: jachetă bleumarin, vestă neagră inscripționată, de care era atașată o lanternă, centură, bocanci militari și o șapcă neagră cu emblema României. De asemeena, falsul jandarm avea și un telefon mobil la vedere, de care erau conectate câteva fire.

„Existau înregistrate plângeri din partea unor cetățeni cu privire la un bărbat având vârsta de aproximativ 30 de ani care susținea că ar fi jandarm. Acesta îi legitima, după care le pretindea sume de bani”, arată IJJ Cluj.

Un jandarm aflat în timpul liber l-a observat pe bărbatul care pretindea că este om al legii, în centrul orașului, l-a abordat și a cerut sprijinul colegilor de la IJJ pentru a-l prinde pe falsul ofițer pentru a-l duce la Poliție.

„Plutonier major Bogdan Păun din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Cluj, aflat în timpul liber, pe o stradă din centrul municipiului Cluj-Napoca, l-a observat pe bărbatul care corespundea semnalmentelor unei persoane despre care se cunoștea că folosea o identitate falsă, pretinzându-se jandarm. Jandarmul a pornit în urmărirea acestuia, l-a abordat, după care s-a legitimat, spunându-i că ar părea suspect. Consecutiv, a luat legătura cu dispeceratul unității, în vederea trimiterii unui echipaj”, mai spun reprezentanții IJJ Cluj.

Falsul jandarm a fost dus la Secția 1 Poliție Cluj-Napoca pentru continuarea cercetărilor.

Foto main: Mediafax Foto / Bogdan Stamatin

Tags:
Inchide