GÂNDUL LIVE. Cosmin Andreica, liderul Sindicatului Europol: „Suntem în cel mai prost moment prin care a trecut Poliția Română”

Publicat: 04/06/2021, 20:01
Actualizat: 04/06/2021, 21:49

Invitatul ediției de vineri a emisiunii Gândul Live a fost Cosmin Andreica, liderul Sindicatului Europol. În cadrul interviului, acesta a vorbit despre atentatul cu bombă de la Arad, el plângându-se de condițiile deficitare cu care se confruntă polițiștii din România.

Potrivit lui Cosmin Andreica, Poliția Română traversează acum cel mai prost moment din întreaga sa istorie.

„Pentru noi, lucrurile sunt crâncene. Suntem în cel mai prost moment prin care au trecut Poliția Română și MAI. Chiar și în cazul de la Arad, mulți jurnaliști ne-au sunat și ne-au întrebat dacă este o greșeală că am spus faptul că 70% din orașele din România nu au parte de polițiști din structurile poliției judiciare după ora 16 sau în weekenduri. Nu este o greșeală, este cruntul adevăr. Pe de-o parte, este vorba despre managementul defectuos, iar pe de altă parte, avem orașe unde avem unul sau doi polițiști care lucrează în dosarele penale, în condițiile în care acele orașe au și 20.000 de locuitori. Colegii noștri sunt foarte presați de volumul mare de muncă. Polițiștii sunt nevoiți să vină și în weeekend, uneori”, a explicat Andreica.

Andreica, despre atentatul de la Arad: „Crimă organizată, reglări de conturi”

În legătură cu atentatul de la Arad, Andreica a spus că este vorba despre crimă organizată și reglări de conturi: „În cazul acestui atentat vorbim despre crimă organizată, despre reglări de conturi. Evident, vorbim despre un mesaj pe care a vrut să îl transmită acea grupare care a comandat uciderea acelui om de afaceri.”

În legătură cu sumele mari despre care se spune că sunt câștigate de polițiști, Andreica spune că nu este adevărat, el explicând că media salarială a unui angajat MAI este de 3300 de lei.

„Este foarte bine că mă întrebați, pentru că sunt foarte multe intoxicări în media. Deseori acestea vin din zona politică. Legea nu permite pensionarea la 45 de ani, așa cum cred unii oameni. Polițiștii care s-au pensionat la 45 de ani s-au pensionat din cauza unor boli. Gândiți-va că media salarială a unui polițist din MAI astăzi este de 3300 de lei. Vom face și un material pentru a demonstra că nu se câștigă așa de mult. Vârstă medie de pensionare în acest moment este de 51 de ani. Speranța de viață după pensioare este de aproximativ 10 ani”, a dezvăluit liderul sindicatului Europol.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Furie și indignare după ce fotografia cu teroriștii Hamas defilând cu trupul gol și mutilat...
Mirel Dragomir, declaraţii halucinante: 'Nu îmi pare rău că sunt aici'
FOTO. Cum mai arată Diana Gureșoaie, „Strâmba lui Dodel”. Fosta iubită a lui Cristi Tănase...
Andreea Bălan a recunoscut tot despre certurile cu Victor Cornea: „Nu există împăcare”
VIDEO Un consilier PNL a uitat să închidă camera în timpul unei ședințe pe Zoom...
Mirel din Timişoara, renegat de familie după crima oribilă! Gestul făcut de fiecare membru în...
Actriţele din filmele pentru adulţi fără pic de machiaj. Galerie foto FABULOASĂ!
15 județe, sub avertizare cod galben de vreme severă până diseară. Meteorologii anunță vânt puternic...
Ies la iveală noi detalii despre Mirel. Tânărul este cunoscut pentru agresivitate: "Era foarte obsesiv,...
Oana Radu, acuzații dure la adresa fostului soț: ,,Mi-a spus că ne bate pe amândouă”....
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Șoferii care circulă prea încet, „vânați” cu drona - VIDEO
Actorul Steven Seagal le-a vizitat pe victimele atacului terorist de la Moscova
Bestia COSMICĂ din INIMA galaxiei noastre S-A TREZIT
Devine obligatoriu în România. Anunț la Guvern chiar azi, 29 martie: Voi scrie în lege...
Ora de vară. În ce an a fost introdusă pentru prima oară în România și...
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă....
Primele declarații ale familiei lui Mirel Dragomir, după tragedia de la Timișoara! Tatăl tânărului: "Nu...
Patrick, sentimente ascunse pentru Giuly!? Patrick și Robert au purtat o discuție pe tema acestui...
"Nu-mi pare rău că sunt la închisoare". Mirel Dragomir nu are remușcări după fapta comisă....
BANCUL ZILEI. Învățătoarea: Bulă, îți dau un bilet să îl duci lu’ taică-tu. Dar să...
Viteză fără precedent! O universitate a creat Internetul de 4,5 milioane de ori mai rapid