GÂNDUL NEWS. Patru pacienți COVID au murit după ce spitalul din Târgu Cărbunești a rămas fără oxigen

Publicat: 22/10/2021, 17:00
Actualizat: 22/10/2021, 17:33

În fiecare zi, de luni până vineri, de la orele 17.00 și 20:30, vezi cele mai importante știri ale zilei, la GÂNDUL NEWS, o emisiune digitală menită să îți aducă în față cele mai importante cinci subiecte ale momentului.

Trei pacienți au murit, iar un altul se află în stare gravă după ce spitalul din Târgu Cărbunești a rămas fără oxigen

În această dimineață, a fost activat codul roșu, după ce pacienții Covid au rămas fără oxigen. În spital erau 150 de bolnavi. Cei care aveau nevoie de oxigen au fost ventilați manual în ambulanțe. Ceilalți pacienți au fost transferați către alte spitale din apropiere.

Spitalul ar fi rămas fără oxigen în stocator, însă cauza exactă va fi stabilită de specialiști de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Gorj și de la Direcția de Sănătate Publică.

A fost deschis dosar penal în acest caz. Polițiștii s-au sesizat din oficiu pentru ucidere din culpă.

Au apărut imaginile crimei înfiorătoare din Brăila

Acolo, o tânără de 27 de ani, care urma să nască, a fost ucisă cu sălbăticie de cumnatul ei, după ce acesta a incendiat casa. Cei doi locuiau împreună, iar soțul fetei era plecat la muncă în Germania. Cu doar câteva momente înainte să fie ucisă, femeia a sunat la 112 și a anunțat că bărbatul a dat foc locuinței.

După episodul sinistru, cumnatul fetei a încercat să își ia viața cu același cuțit și și-a provocat mai multe răni la braț. După ce a fost găsit de salvatori , bărbatul era interesat de un telefon pe care l-a lăsat la amanet.

El se află acum la spitalul Județean din Brăila sub pază. Anchetatorii susțin că bărbatul a fost internat în trecut la Spitalul de Psihiatrie.

Tragedie lângă București

Un bărbat a murit pe o șosea din Chitila după ce a fost lovit de un TIR când traversa printr-un loc nepermis. Șoferul tirului era beat și a fugit de la locul accidentului.

Șoferul TIR-ului a fost prins de polițiști câteva ore mâi târziu. Acesta a fost testat cu aparatul alcooltest, care a indicat valoarea de 0,58 mg/litru alcool pur în aerul expirat. El este cercetat acum pentru ucidere din culpă, părăsirea locului accidentului, dar şi conducerea unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice

Incident șocant într-un mall din Cluj

Un bărbat a vrut să intre în zona de restaurante a unui centru comercial fără certificat verde. Acesta a refuzat să arate documentul, a devenit violent și a lovit un paznic. Agentul de pază a căzut la podea, însă atunci când s-a ridicat a început să-l lovească pe scandalagiu, ajutat de un martor. Poliția din Cluj a demaraj deja verificări, chiar dacă incidentul nu a fost raportat prin 112.

Incendiu puternic în Argeș

Acoperișul unei case din Ștefănești a ars, iar flăcările mari au cuprins întregul etaj al locuinței. Incendiul ar fi izbucnit din cauza unui conductor electric defect sau neizolat corespunzător.

În casă locuiau cinci persoane, printre care și un copil, din fericire, tragedia nu a produs victime. Incendiul a fost stins după aproape două ore.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ce înseamnă ca Ucraina să piardă războiul cu Rusia. Trei scenarii
Ce salariu primește un angajat la 'împinge tava' în Mamaia, acum, în 2024. Are o...
FOTO. Grațiela e văduva lui Costel Corduneanu. Femeia e cu 20 de ani mai tânără...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Fermierii aruncă tone de legume în timp ce samsarii din piețe vând marfa cu 200%...
Anunțul făcut de Lavinia Pîrva după 7 ani de mariaj cu Ștefan Bănică Jr.: ”Întotdeauna...
Cum se menține în formă Romanița Iovan la 59 de ani. SECRETELE ei: ce consumă...
Alerte meteo de vreme severă imediată emise de ANM. Cod galben în mai multe zone...
Adio, doamnă! Vestea morții ei a picat ca un trăsnet
Ce a făcut Mădălin Paul Păduran cu câteva ore înainte de accident! Dezvăluirile făcute de...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Poți radia mașina dacă n-o mai folosești, fără s-o casezi?
UE are nevoie de gaz natural lichefiat rusesc pentru a evita un şoc energetic -...
Ceva CIUDAT se întâmplă cu SATELIȚII lui ELON MUSK! De ce NU trebuie lăsați să...
Schimbare uriașă în ROMÂNIA. Anunț de la Guvern azi, 20 APRILIE: Am decis foarte clar
Singurul oraș mare din România fără probleme de trafic. Cum e posibil
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou...
"Dumnezeu s-o ierte!" De ce a murit, de fapt, Naomi! Acum s-a aflat!
Gabriela Cristea, despre sacrificiile prin care a trecut pentru a ajunge un antreprenor de succes:...
"A scos o canistră şi a turnat pe el". Cine este bărbatul care și-a dat...
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Schimbările climatice ar crește numărul de AVC-uri