• Publicat:
  • Actualizat:
Știri

GAZELE DE ȘIST, pe înțelesul tuturor. Care sunt adevăratele riscuri și beneficii ale exploatării lor în România

Gândul a intervievat doi oameni de știință din România, care explică pe larg în ce constă procesul de exploatare a gazelor de șist prin fracturare de hidraulică și care sunt adevăratele riscuri pe care acest procedeu le presupune

De la începutul anilor 2000, de când exploatează gaze de șist prin fracturare hidraulică, Statele Unite ale Americii și-au crescut producția de gaz cu 24%. Procentul este încurajator pentru o lume conștientă că resursele planetei sunt pe sfârșite. Însă modalitatea neconvențională de exploatare a acestei bogății este de natură să nască îngrijorare în țările care o posedă, unde oamenii se tem de consecințele folosirii unei astfel de tehnologii. gândul a intervievat doi oameni de știință din România, care explică pe larg în ce constă procesul de fracturare de hidraulică și care sunt adevăratele riscuri pe care le presupune.

Unde se găsesc gaze de șist în România

Nicolae Anastasiu, profesor doctor la Facultatea de Geologie și Geofizică a Universității din București și membru corespondent al Academiei Române, a coordonat în perioada 2011-2012 un studiu referitor la formațiunile argiloase cu potențial gazeifer din România, pe scurt, gazele de șist. Studiul, comandat de ministerul Economiei și aflat acum la Agenția Națională pentru Resurse Minerale, a identificat locurile din România de unde metanul ar putea fi extras în acest fel.

Mediafax Foto//Octav Ganea

„Astfel de zone se conturează în platforma moldovenească, ceea ce noi numim parte de sud a Moldovei, în Podișul Bârladului, și în zona pe care din punct de vedere geografic o denumim Câmpia Română – Dobrogea de Sud, dar care din punct de vedere geologic reprezintă o unitate distinctă, platforma moesică”, spune profesorul Anastasiu pentru gândul.

Care sunt riscurile fracturării hidraulice

Potrivit acestuia, riscurile exploatării gazelor de șist sunt producerea unor seisme de până la 2,5 grade pe scara Richter în zonele în care forează sondele și posibilitatea, în anumite condiții, de contaminare a apelor cu lichidul de foraj, format din apă, nisip și aditivi. „Un risc ar fi atunci când coloanele de foraj sau procesul de cimentare a găurii de sondă nu a fost făcut perfect, adică nu a ținut cont de toate condițiile impuse de tehnologia respectivă. Asta ar însemna ca o parte din fluidele folosite la foraj să se amestece cu sisteme acvifere de la diverse adâncimi. Există, de asemenea, riscul ca o partea din fisurile acestea când sunt însă în anumite formațiuni geologice, când au sau n-au contact cu cantități mari de apă, să iasă din echilibrului lor natural. Și, ieșind din echilibrul lor natural, provoacă o vibrație de o anumită intensitate, un seism. Intensitățile cunoscute până acum, în zecile de mii de foraje care s-au făcut, nu au depășit 2 – 2,5 grade pe scara Richter. O asemenea vibrație nu poate provoca pagube”, apreciază profesorul Anastasiu. Geologul Octavian Colțoi, cercetător al Institutului Geologic Român și expert privat al Comisiei de Energie a Uniunii Europene, spune că o altă problemă este folosirea la această tehnologie a unei cantități mari de apă. „Dar această apă nu trebuie neapărat să provină din pânza freatică, am înțeles că Chevron  vrea să o aducă din Siret, de pildă”, spune Colțoi.

„Trebuie să aflăm în primul rând dacă avem gaze de șist care pot fi exploatate”

România se află pe locul trei în Europa în ceea ce privește potențialul de explorare al gazelor de șist. Primul loc este împărțit, la egalitate, de Franța și Polonia, fiecare cu o rezervă estimată la aproximativ 5000 de miliarde de metri cubi. Norvegia, aflata pe locul doi, ar putea extrage peste 2200 de miliarde de metri cubi de gaze de șist, în timp ce în țara noastră explorarea acestei resurse neconvenționale ar putea scoate, teoretic, la suprafață 1440 de miliarde de metri cubi de gaz. În lume, campioane la exploatarea gazelor de șist sunt SUA și Canada, în timp ce în Franța acest procedeu interzis. Singura țară europeană în care se exploateză la acest moment gaze de șist prin fracturare hidraulică este Polonia, susține Octavian Colțoi. „În Polonia funcționează 17 sonde. În România, trebuie să știm în primul rând dacă avem gaze de șist care pot fi exploate. Acest lucru poate fi stabilit abia după mai multe forări de explorare, după care urmează simularea la fața locului sau în laborator a procesului de fracturare hidraulică. Aceștia sunt pașii preliminari ai exploatării, la ei se adaugă alții și totul poate dura până la patru ani. Chevron trebuia să facă acum la Pungești prima forare de explorare, nu să înceapă exploatarea. În trei-patru ani, vor ști dacă merită să facă exploatarea. Dacă nu facem explorare, nu vom ști niciodată cu adevărat despre ce vorbim și pe ce resurse ne putem baza în viitor”, spune Octavian Colțoi. Acesta arată că noțiunea de gaze de șist se referă de fapt la un singur gaz, metanul, chiar dacă în română această sintagma este folosită la plural.

Studiile au identificat potențialul României în ceea ce privește gazele de șist, susține și profesorul Anastasiu, dar pentru a afla dacă ele sunt exploatabile este nevoie de forajul la mare adâncime, unde se află formațiunile geologice argiloase care conțin astfel de gaze. În România, de pildă, gazele de șist se află la circa 3500 – 4000 de metri adâncime. Pentru a aprecia dimensiunea formațiunilor geologice, care determină, de altfel, cât de rentabilă este sau nu o astfel de exploatare, este nevoie de cel puțin trei astfel de foraje de explorare. „În SUA, acolo unde exploatarea s-a dovedit rentabilă, formațiunea geologică trebuie să aibă între 20 și 100 de metri grosime”, afirmă Anastasiu.

Ce sunt gazele de șist și în ce constă fracturarea hidraulică

Metoda de fracturare hidraulică, se practică în România din anii ”60 – ”70, în exploatările convenționale de petrol și gaze, susțin specialiștii. „În zăcămintele convenționale de hidrocarburi, când petrolul sau gazele nu au mai putut să iasă de acolo prin presiune naturală, a apărut necesitatea aceasta a introducerii sub presiune a unei cantități de apă, cu un amestec în ea, care să mobilizeze hidrocarburile aflate în rezervoarele respective. Metoda nu este nouă. Ce ați auzit dumneavoastră acuma despre accidentele care s-au datorat exploatării de petrol?”, se întreabă profesorul Anastasiu.

Termenul de gaze de șist este traducerea din limba engleză a noțiunii „shale gas”, adică gaz de argilă șistoasă. „Problema este simplă: o rocă a generat cândva hidrocarburi, fluide sau gazoase, care au migrat către o formațiune geologică acceptoare, care a avut spațiu să le primească. Pe acestea am început să le exploatăm de 150 de ani. Acum, pentru că mintea omului este mai jucăușă, ne întrebăm. De ce să nu exploatăm formațiunea care le-a generat? Din această rocă, gazul nu a plecat cu totul. A mai rămas ceva pe care oamenii vor să îl exploateze”, explică Octavian Colțoi.

Pentru a putea scoate gazul captiv în rocă este nevoie de forajul la mare adâncime, urmat de injectarea sub presiune în rocă a unui amestec de apă, nisip și aditivi. „99,5 % din acest amestec este apă cu nisip curat. Și 0,5% sunt niște aditivi chimici, sunt substanțe adăugate acolo pentru a crea o mai bună circulație a fluidelor din formațiunile respective spre sondă. Aceste substanțe care se adaugă ar cuprinde un praf de argilă bentonitică, un sulfat de de bariu, ceva hematit sau pentru a reduce vâscozitatea fluidelor respective, un glicol sau acrilați. Astfel de substanțe sunt folosite și în cosmetică”, spune profesorul Anastasiu. Compoziția amestecului diferă însă de la o sondă la alta, în funcție de straturile de roci existente, și este secretul fiecărei companii în parte. „Doar autoritățile statului trebuie să știe compoziția, în rest amestecul este ținut secret din motive care țin de concurență”, adaugă geologul.
 

Inchide