Gelu Voican-Voiculescu, despre Augustin Lazăr: Postura morală în care se află este foarte JENANTĂ

Redactor:
Firuta Flutur
Gelu Voican-Voiculescu, despre Augustin Lazăr: Postura morală în care se află este foarte JENANTĂ
Fostul vicepremier Gelu Voican Voiculescu, unul dintre inculpații trimiși în judecată în dosarul Revoluției, s-a declarat "sugrumat de indignare" de anunțul procurorului general, de trimitere în judecată a dosarului Revoluției, precizând că Augustin Lazăr nu are postura morală de a vorbi

„În primul rând, cum să vă săpun, postura morală în care se află vorbitorul respectiv este foarte jenantă și nu îl îndreptățește să mai apară public la televiziune. Felul în care au fost expuse lucrurile este ca și cum pentru prima dată acum în sfârșit se face lumină în chestiunea Revoluției. Ori eu țin să vă spun că direcția partidelor procuraturilor militare și Parchetul Militar București a cercetat 2.894 de dosare penale. Și în total cu ceea ce s-au instrumentat și de către alte parchete militare se ajunge la 4.495 de dosare penale. Dintre care 3.135 au ca obiect uciderea sau rănirea unor persoane. 647 înainte de 22 și 1.644 dosare privind morții sau răniții după această dată. Au fost trimise în judecată 245 de inculpați. S-au exprimat, s-au efectuat s-au dat că sunt așa de sugrumat de indignare că nu îmi găsesc cuvintele”, a declarat fostul vicepremier Gelu Voican Voiculescu, la Digi 24.

Voican-Voiculescu l-a acuzat pe Lazăr că este compromis din punct de vedere moral și profesional.

„Pentru că acest om compromis din punct de vedere moral și profesional, complice la torționarii din înainte de Revoluție din epoca comunistă are îndrăzneala să apară public și să vorbească public de Revoluție care este practic faptul evenimentul fondator al noii orânduiri și epocii în care trăim și de care beneficiază el însuși cu toate că nu merită după trecutul său. (…) Deci este absolut fals să se spună că abia acum în sfârșit se va face lumină în chestiunea vinovățiilor din timpul revoluției. Indiferent că vorbim de din înainte de 22 sau de cei 862 de morți de după 22. Dar se ignoră că tot în acest mod se înscriu până în seara de 25 decembrie 1989 când s-a anunțat execuția Ceaușeștilor. După aceea nu a mai fost niciun mort. Vă întreb în timp ce până atunci organul de conducere impus de revoluție era CFSN nediferențiat, ce probe poate să dețină acești oameni prin care să rezulte că noi am dat ordine dispoziții sau mă rog am fi responsabili de moartea acestor 862 de revoluționari care erau tovarășii noștri, din rândurile lor, din sutele de mii de oameni ieșiți în stradă am provenit și noi cei care am format CFSN. Cum se poate susține că am determinat moartea a acestor 862 de oameni? Care sunt dovezile din moment ce abia în 27 decembrie CFSN și-a diferențiat structurile și-a stabilit Guvernul, comisiile și toate celelalte componente ale puterii efective. Până atunci CFSN nu reprezenta decât acel grup care în seara de 22 a semnat comunicatul către țară. Nu eram diferențiat, nu aveam nicio autoritate”, a mai spus Gelu Voican Voiculescu.

Procurorii Secției militare din Parchetul General au trimis în judecată dosarul Revoluției din decembrie 1989, în care Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu, Iosif Rus au fost inculpați pentru infracțiuni contra umanității. Anunțul a fost făcut luni de către procurorul general. Augustin Lazăr a precizat că dosarul cauzei cuprintre 3.330 de volume și a prezentat scuze opiniei publice, în numele Ministerului Public, pentru că ancheta a durat atâta timp, respectiv aproape trei decenii.

Inchide