Grevă de fațadă în școli: „Cârtim cu glas tare, dar, când e să facem ceva, o lăsăm baltă”. Boicotarea bacului, un eșec

Grevă de fațadă în școli:  „Cârtim cu glas tare, dar, când e  să facem ceva, o lăsăm baltă. Boicotarea bacului, un eșec
Publicat: 23/04/2012, 19:20
Actualizat: 24/04/2012, 11:26

„Bacalaureatul se dă cu profesori aflați în grevă. Ostruțo-cămilă nemai-întâlnită până acum”. Profesoara Doina Leca, dela Colegiul „I.L. Caragiale” din București, trece în revistăprezența colegilor săi în prima zi de protest a dascălilor : 48sunt în grevă, 19 își țin orele. Cum o parte dintre dascăli nu auvenit la cursuri, liceul are, începând de astăzi, un orar special.”Fiecare profesor a făcut o cerere către conducerea școlii și înurma acestora s-a făcut o condică specială pentru ei. Elevii vorveni și ei la școală în funcție de noul orar. Noi, cei care suntemîn grevă, vom avea o zi tăiată de la salariu”, explică profesoarade limba română.

Dacă liceenii din clasele IX-XI, care se văd nevoiți să consultenoile orare pentru a ști când să vină la școală, nu au prea multemotive de mulțumire, candidații la bacalaureat pot răsufla ușurați.Ultima probă de competențe din cadrul examenului maturității,derulată luni, a decurs pentru ei fără prea multe probleme.

Deși o parte a dascălilor desemnați să asigure supraveghereatestului de limbă străină s-au trezit în-tr-o situație cel puținstranie: dacă la nivel declarativ erau în grevă, în faptmajoritatea profesorilor s-au prezentat în centrele de examinarepentru a participa la examen.

Citește și „Imnul golanilor”,”Țara te vrea prost”, „România, trezește-te!”, … „Dansulpinguinului”. Zoltan Andras, Sarmalele Reci: „Azi e foarte mișto săfii tâmpit”

Spărgătorii de grevă:cum au mimat protestul funcționarii din administrația publică. Înprimăria lui Vanghelie au lucrat doar cei de la birouldecese

GALERIE FOTO – Veziaici cum l-au târât pe „Boc” gardienii de la Jilava prin fațaînchisorii

l„Aici e marea problemă. Situația e incertă și datorităneînțelegerii formei de protest. Suprapunându-se boicotareaexamenului de bacalaureat cu greva generală, în foarte multeunități școlare s-a înțeles că dacă participă 85% din cadreledidactice la examen, 85% nu sunt în grevă”, a precizat, pentruGândul, secretarulgeneral al Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, LiviuPop.

Boicotul bacalaureatului a rămas doar pe hârtie și la Colegiul”Sfântu Sava”. Proba s-a derulat conform grafi-cului, liceulneavând nevoie să apeleze la alți supraveghetori ai examenuluiscris, decât cei prevăzuți inițial. Mai mult, nici orarul elevilornu a avut de suferit. Aceasta, întrucât din cele 80 de cadredidactice ale liceului, doar doi dascăli și-au exprimat protestulîn condică.

l„Cârtim cu glas tare, dar când e să facem ceva, o lăsăm baltă.Lumea a optat conform educației comuniste care e greu dezdruncinat”, spune profesorul de filosofie, Gabriel Săndoiu. „Grevanu are niciun efect, i-ar conveni guvernului s-o ținem așa până îndecembrie. Eficace ar fi fost boicotarea bacalaureatului. Ar fifost o palmă dată clar, dar nu s-a dat, grație educațieislugărnicoase dobândită în comunism”.

Funeriu: cel mai simplu ar fi să-mi daudemisia

Profesorii care nu au renunțat la protest nici în ultima clipăau decis să se facă auziți chiar de ministrul Educației. Aproape osută de dascăli s-au strâns la amiază în fața sediului ministeruluipentru a-i spune personal șefului învățământului cât de mult îinemulțumește diminuarea cu 25% a salariului. Ghinion, însă. Doarșa-pte dintre aceștia au fost primiți în au-diență.

Mesajul transmis mai departe co-legilor: „A zis că nu-și poatepermite să iasă să vorbească cu noi. A recunoscut că cel mai simplulucru pe care îl poate face e să-și dea demisia”. De cealaltăparte, ministerul dă asigurări că, indiferent de greva care vacontinua pe parcursul acestei săptămâni, cea de-a doua parte aprobei de competențe a bacului, ce constă în examenul oral, va avealoc conform graficului.

Tags:
Calvar pentru o tânără. Ce a putut să păţească după 10 partide de sex într-un...
INCREDIBIL! Câți lei câștigă lunar un livrator de la Foodpanda
FOTO. Alina Pușcaș, în costum de baie! Cum arată trupul vedetei
Demența la bătrânețe poate fi prevenită, dacă urmezi 5 sfaturi simple
Anunț cutremurător! Medicul Valeriu Gheorghiță, adevărul despre efectele adverse ale dozei a treia de vaccin:
Kira Hagi, prezentatoare de știri! La ce post apare fiica lui Gică Hagi | VIDEO
Averea halucinantă a noului premier al României! 40.000 de euro pensie și venituri grotesc de...
Criza guvernamentală ucide oameni zilnic. Apelul medicilor: Depolitizaţi deciziile medicale şi haideţi să colaborăm
Cum să eviți impactul cu un animal care îți apare în fața mașinii. Sfaturile care...
BANCUL ZILEI – Două blonde fac nudism. La un moment dat apare un taur…
Raed Arafat a răspuns de ce nu este impusă starea de urgență, deși sunt înregistrate...
INCREDIBIL! Câți lei câștigă lunar un livrator de la Foodpanda
Un medic AVERTIZEAZĂ: acestea sunt cele mai PERICULOASE poziții AMOROASE. „Oamenii nu sunt făcuți să...
Când se întoarce frigul în România. Trebuie să ne pregătim deja hainele groase
VIDEO Dacia ca un MONSTRU bate orice BMW sau Mercedes la viteză. Cum arată bolidul...
Cristian Bîrcă și-a băgat încă o firmă în FALIMENT
Filmul din cariera lui pe care Brad Pitt ar vrea ca lumea să îl uite!
Marea noastră actriță A MURIT... Este doliu uriaș în lumea actorilor români
Bomba dimineții despre PFIZER! Anunțul făcut ÎN MIEZ DE NOAPTE
Iohannis a fost informat oficial! După atâția ani, a intervenit divorțul. Adio, cuplu perfect
EXCLUSIV. E război total pe piaţa de energie. De ce avem de fapt facturi prea...
Pâinea noastră (scumpă) cea de toate zilele? România, producţie record de grâu în 2021