Guvernul scoate 750.000 de lei din fondul de rezervă pentru bolnavii de cancer

Guvernul scoate 750.000 de lei din fondul de rezervă pentru bolnavii de cancer
Publicat: 23/04/2012, 19:37
Actualizat: 24/04/2012, 15:25

Criza de morfină a băgat Guvernul într-o ședință de urgență, în urma căreia s-au alocat 750.000 de lei pentru achiziționarea tratamentului bolnavilor de cancer. „Această sumă va fi ulterior rectificată din fondurile Casei Naționale de Asigurări de Sănătate. S-a recurs la decizia de a accesa fondul de rezervă pentru rezolvarea rapidă a acestei situații. Medicamentele cumpărate cu acești bani vor ajunge maxim 15 zile, timp în care situația va reveni la normal”, a declarat Vasile Cepoi, secretar de stat din cadrul Ministerului Sănătății.

Reprezentantul MS a spus că, odată cu alocarea acestei sume de bani, pacienții vor putea beneficia de tratament în maxim trei zile.

Cabinetul Ungureanu a fost convocat astăzi într-o ședință specială de guvern, după ce firma care producea morfina pentru pacienții bolnavi de cancer din România a renunțat la contractul cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate.

În România sunt înregistrați în peste de 450.000 de bolnavi de cancer.

Mundipharma, firma care producea morfina s-a retras din România, motivându-și decizia prin faptul că termenele de plată ale medicamentelor sunt mult preluncite, dar și introducerea taxei de clawback.

„România are o datorie de două milioane de euro la compania noastră, iar introducerea taxei de clawback ne-a determinat să ne retragem de pe piața farmaceutică din România. Produsele noastre nu vor dispărea din această țară, ele urmând să fie preluate de o altă multinațională. Astfel că pacienții bolnavi de cancer nu vor rămâne fără tratament. În maxim 8-9 zile produsele noastre se vor găsi din nou în farmacii”, a declarat pentru gândul Mihai Bundoi, directorul pentru România al Mundipharma.

Bundoi a precizat că problemele cu morfina au apărut în urmă cu două-trei săptămâni. „Am luat această decizie de a ne retrage încă de la sfârșitul anului trecut. Nu este vina noastră că pacienții își găsesc foarte greu tratament”, a mai spus el.

Reprezentantul companiei producătoare ne-a mai spus că decizia luată este una pur comercială. „Retragerea noastră este un efect al taxei de claw-back. Nu suntem singura companie din România care produce tratamente pentru bolnavii de cancer. Deținem 60% din piața acestor tratamente. Restul de 40% produc cantități foarte mici sau chiar deloc”, a mai spus Bundoi.