Harta salariilor din România, pe județe. Cine a luat mai mulți bani și unde se mai angajează

Publicat: 23/04/2012, 19:19
Actualizat: 24/04/2012, 07:15

Angajatul român din statisticile oficiale s-a bucurat de banimai mulți în plină recesiune. La sfârșitul anului trecut, angajațiidin 15 județe, inclusiv București, au avut parte de creșterisalariale de până la 111 lei, în timp ce, în restul țării,veniturile salariaților la stat și la privat au scăzut cu sumecuprinse între 1 leu și 181 de lei. De departe, cei mai norocoși aufost hunedorenii, potrivit datelor Institutului Național deStatistică, care, în decembrie 2009, au primit în medie cu 111 leimai mult la leafă față de aceeași lună a anului 2008.

Pe locurile următoare în clasamentul celor mai mari creșterisalariale se află salariații din Harghita (+92 de lei), dar șiArgeș (+88 de lei). La polul opus, clasamentul celor mai marireduceri este condus de Bacău, cu un minus de 181 de lei în ultimalună a anului trecut, față de decembrie 2008, urmat de Botoșani (-98 de lei) și Olt (-91 de lei).

Au crescut salariile în județele cu șomajridicat

Reprezentanții mediului de afaceri au explicații diferite pentrudiferențele foarte mari în evoluția salariilor la nivel național,cu trimitere la disponibilizările de anul trecut din sectorulprivat. În timp ce patronii susțin că presiunea crizei i-a îndemnatsă dea afară oameni, alții spun că, din contră, creșterilesalariale se datorează faptului că mulți patroni au preferat să-șiînghețe bugetul de salarii. „De fapt, nu vorbim de creșterisalariale, ci de acele situații în care s-a redus numărul deangajați, iar bugetele de salarii au fost înghețate la nivelul din2008.

Cu alte cuvinte, aceeași sumă s-a împărțit la mai puțini oameni,de aici rezultând și acele creșteri”, a declarat pentruGândulCristian Pârvan, secretarul general al Asociației Oamenilor deAfaceri din România (AOAR). Așa se pot explica și plusurilesalariale statistice din județe ca Hunedoara și Harghita, undeșomajul ajunsese la 10,6% la sfârșitul anului trecut, cu mult pestemedia națională, de 7,8%. Cum era de așteptat, majoritateacovârșitoare a șomerilor înregistrați oficial provin din mediulprivat.

La polul opus, patronii explică reducerile salariale mari prinprisma disponibilizărilor ridicate din anumite sectoare care țineauocupată forța de muncă dintr-o anumită zonă. „În Bacău s-au închisfoarte multe IMM-uri, majoritatea din industria textilă. Dinpăcate, nu s-a făcut nimic pentru reconversia profesională a aceloroameni disponibilizați”, a declarat pentru Gândul Florin Pârvu,vicepreședinte al Consiliului Național al Întreprinderilor PrivateMici și Mijlocii din România (CNIPMMR).

Cine face angajări

Sunt și domenii în care au început să se dezghețe angajărileîncă de la sfârșitul anului trecut: IT, bunuri de larg consum,retail, farma și centre de servicii. De exemplu, Hewlett Packard aanunțat că va angaja 600 de oameni până la finele anului în cadrulcentrului Global eBusiness Operations (GeBOC) din București, undelucrează peste 2.000 de salariați. Specialiștii în resurse umanespun însă că șanse reale de a-și găsi un loc de muncă nu au decâtpersoanele cu un grad mare de calificare, eventual dispuse săaccepte salarii mai mici decât nivelul pentru care sunt pregătite.La o cerere atât de mare, angajatorii au devenit extrem depretențioși și se uită și la calitățile personale ale candidaților,iar procesul de selecție a CV-urilor durează mai mult decât înaintede criză.

Chiar dacă este bine pregătit, un angajat din Maramureș,bunăoară, are puține șanse să fie la fel de bine plătit ca unul dinBucurești sau Ilfov, care domină topul câștigurilor la nivelnațional. Astfel, în decembrie 2009, salariul mediu net dinMaramureș era de 2,6 ori mai mic față de cel din Ilfov, respectiv999 de lei față de 2.644 de lei. „Diferențele se vor menține câttimp există județe fără infrastructură. De-a lungul anilor,primarii din județul Ilfov au avut grijă să tragă rețele de apă,gaze și canal, or, investitorii asta caută”, explică FlorinPârvu.

1,3 milioane de euro, cel mai mare venit anual în2008

4,86 milioane de lei (1,3 milioane de euro) este cel mai marevenit anual la nivel național obținut în 2008 de către un angajatdin România, adică nu mai puțin de 405.000 de lei (108.000 euro) pelună. Acesta locuiește în sectorul 1 și lucrează într-o companie detelecomunicații prin rețele cu cablu, potrivit datelor AgențieiNaționale de Administrare Fiscală. De altfel, cele mai mari zecelefuri din România au fost câștigate în 2008 de bucureșteni șiilfoveni, cu o singură excepție: în top figurează și un sibian,angajat în domeniul extracției petrolului și gazelor naturale, cuun venit anual de 2,6 milioane de lei (peste 700.000 euro).

Din profesii liberale s-a câștigat însă de trei ori mai bine în2008. Astfel, cel mai mare venit l-a obținut un avocat din sectorul1, cu un câștig anual de 12,45 milioane de lei (3,38 milioane deeuro).

Crima care a speriat ţara! Vedeta de pe Instagram, ucisă şi aruncată în canal. E...
Klaus Iohannis, cu altă femeie de 1 decembrie! Cine e bruneta superbă? Oamenii au făcut...
FOTO. Iubita fiului lui Ion Țiriac, apariție incendiară! `Sori e atracția finalului de an`
Alimentul care sporeşte inteligenţa. TOP 8 mâncăruri pentru creier, potrivit dr. Mihaela Bilic
Caz terifiant! Campioana olimpică, ruptă cu bătaia de iubitul ei! Judecătorii nu l-au pus sub...
Germania anunţă lockdown naţional pentru persoanele nevaccinate. Vaccinarea obligatorie ar putea intra în vigoare
O bancă din ROMÂNIA vinde un SUV BOMBĂ. Are dotări și un LOOK incredibile
BANCUL ZILEI – Un tip agață o stewardesă sexy de la Tarom
Un bărbat a încercat să se vaccineze anti-Covid într-un braț fals de silicon pentru a...
Klaus Iohannis, cu altă femeie de 1 decembrie! Cine e bruneta superbă? Oamenii au făcut...
O ROMÂNCĂ se află printre cele mai frumoase FEMEI din întreaga lume. A FASCINAT, dar...
APEL DISPERAT! O ADOLESCENTĂ are NEVOIE de AJUTOR
A venit acasă și a găsit o bijuterie înnegrită. Și-a evacuat imediat părinții: „Miroase a...
Vestea ȘOC a momentului în România: a fost găsit mort. Primele informații
Veste teribilă pentru milioane de români! Va fi jale la începutul anului viitor. Nimeni nu...
Raed Arafat spulberă speranțele tuturor românilor. Ce se va întâmpla de sărbători: „Oamenii trebuie să...
Schimbări majore pe piaţa RCA pentru şoferi. Preţurile de acum vor fi istorie
Veşti proaste pentru şoferi: Va ploua cu amenzi de 25.500 lei pentru cei care nu...