Închisoare și pierderea tutelei pentru părinții care nu își lasă copiii la școală! Decizia a fost luată în urmă cu puțin timp

Închisoare și pierderea tutelei pentru părinții care nu își lasă copiii la școală! Decizia a fost luată în urmă cu puțin timp
8 ȘTIRI DE LA ORA 8. Pacient cu noul coronavirus la cinci ani. Spitalele pregătesc mai multe locuri pentru copii, inclusiv la ATI / Foto caracter ilustrativ: Pexels.com
Publicat: 31/08/2020, 09:09

Pe măsură ce copiii din toată Spania și Europa (inclusiv din România) încep să revină la școală, autoritățile spaniole i-ar putea pedepsi cu închisoare pe părinții care refuză dreptul la educație al odraslelor.

Milioane de elevi se vor întoarce la școală, începând de luni, în Spania, dar există o problemă: mulți părinți au declarat că nu își vor trimite copiii de teamă că ar putea lua coronavirus, scrie euroweeklynews.com.

Părinții ar putea fi îndreptățiți cumva, în condițiile în care unele școli „proaspăt” redeschise au fost închise de două ori, după ce profesorii și elevii s-au infectat cu coronavirus!

Închisoare sau pierderea tutelei pentru părinți

„Părinții au obligația să le ofere copiilor educație. Din acest motiv, cei care încurajează neprezentarea la ore riscă ÎNCHISOAREA sau chiar PIERDEREA TUTELEI”, a declarat un magistrat.

Există o prevedere în Codul Penal care spune că acei părinți care nu-și lasă copiii la școală riscă între 3-6 luni de închisoare.

Magistratul Ascension Martin compară fenomenul cu acel moment în care „cineva nu dorește să îi facă o transfuzie de sânge copilului său și un judecător decide în favoarea transfuziei”. Acesta nu îi înțelege pe părinții care „își rup hainele și spun că odraselele nu pot merge la școală, când copiii și-au petrecut toată vara în parcuri, jucându-se între ei”.

Magistratul a adăugat că educația „este mai bună când se practică în persoană – Dacă am avea doar școală online, ar fi dăunător pentru toată lumea, deoarece nu oricine are iPad sau internet sau un părinte care să-l învețe chimie”.

Redeschiderea școlilor, criticată dur de Opoziția spaniolă

Părinții, elevii și politicienii Opoziției spaniole sunt nemulțumiți că guvernul vrea să redeschidă școlile. Vineri, Spania a înregistrat 7.609 infecții cu coronavirus – cel mai mare vârf din martie până acum.

Pablo Casado, liderul partidului conservator din Opoziție Partidul Poporului, a acuzat recent guvernul de stânga al premierului Pedro Sanchez că îi lasă pe spanioli „să ghicească” ce se va întâmpla după redeschiderea școlilor.

Silviu Bănilă
Silviu Bănilă este editor la GÂNDUL.RO și are o vastă experiență, cu precădere în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Doi soți au renunțat la toată averea de 24 de milioane $ ca să se...
Câți bani au primit Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la MasterChef. Suma este...
FOTO. Ea e bomba sexy pentru care a divorțat Paszkany! Imagini incendiare cu noua iubită...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
După ce a recrutat pușcăriași să lupte pe front, Rusia se confruntă cu un număr...
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații...
Mihaela Bilic a deslușit misterul cartofilor congelaţi. De ce îi RECOMANDĂ pentru consum
"Unde mai joc și eu la aparate?!" Vieţile românilor care s-au trezit într-o nouă realitate,...
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
Cât a ajuns să coste un kilogram de roșii românești în piețele din București! Ce...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Poate fi anulat permisul auto dacă nu ai condus mașina mai mult de 2 ani?
CE a propus stabilirea în acest an a datei de eliminare a controalelor la frontierele...
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Vor dispărea BANCNOTELE definitiv?! Moment de cotitură în lumea banilor
Rusia va ataca NATO. Anunțul care punea lumea pe jar
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de...
Imagini exclusive de la priveghiul lui Costel Corduneanu. Berbecuții se rumenesc la proțap, prietenii din...
Robi și Rebecca, discuție în camera roșie! S-ar vedea sau nu într-un cuplu cu Robi?...
Momentul în care o femeie merge cu unchiul mort la bancă să ia un împrumut:...
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli...
28 de angajați Google, concediați după ce au protestat față de un acord încheiat cu...