Incidente la protestul taximetriștilor: Doi șoferi au aruncat cu ouă într-un taxi care transporta clienți

Incidente la protestul taximetriștilor: Doi șoferi au aruncat cu ouă într-un taxi care transporta clienți
Publicat: 17/04/2019, 14:24

„Doi bărbați, care participau la protestul organizat în Piața Victoriei de către (Confederația Operatorilor și Transportorilor Autorizați din România), au aruncat cu ouă în direcția unui taxi, cu clienți, ce tranzita zona, în semn de nemulțumire că nu participă și el la protest. Jandarmii, care asigurau măsurile de ordine publică la fața locului, i-au identificat pe cei doi și i-au condus la autospecială, în vederea luării măsurilor legale”, informează Jandarmeria Capitalei.

Cei doi au fost sancționați cu câte 500 de lei fiecare.

De asemenea, un alt incident a vizat un bărbat care a oprit mașina în dreptul protestatarilor din Piața Victoriei și le-a arătat semne obscene.

„Din rândul protestatarilor, un bărbat i-a adresat acestuia injurii, îndreptându-se în direcția autovehiculului”, mai arată reprezentanții Jandarmeriei Capitalei.

Și acesta a fost condus de jandarmi la mașină.

Transportatorii au protestat, miercuri, în Piața Victoriei din Capitslă, cu aproximativ 3.500 de mașini.

Membrii COTAR își continuă astfel protestul început din martie, cerând Guvernului să ia măsuri pentru interzicerea pirateriei și să excludă falșii transportatori de pe drumurile din România. În plus, anterior, membrii Confederației au protestat, în mai multe rânduri, pentru legiferarea companiilor de transport alternativ.

Foto: Mediafax Foto

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Una dintre celebrele gemene siameze Abby și Brittany s-a căsătorit. De ce nu au făcut...
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul...
FOTO. Ea este cea mai sexy sportivă din culturismul românesc! Are un singur vis: „Asta...
Andreea Bălan a recunoscut tot despre certurile cu Victor Cornea: „Nu există împăcare”
Un bărbat din Ploiești a fost ucis de un individ nemulțumit de cum parcase mașina
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe...
Actriţele din filmele pentru adulţi fără pic de machiaj. Galerie foto FABULOASĂ!
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul. "Ne pare rău şi de...
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe...
"Nu pot să-l privesc în ochi!" Tatăl lui Mirel Dragomir, tânărul care a ucis-o pe...
S-au despărţit cu scandal! Cele mai scurte căsnicii ale vedetelor din România
Inspectorii RAR au ieșit la control în trafic. Ce au descoperit? GALERIE FOTO
Actorul Steven Seagal le-a vizitat pe victimele atacului terorist de la Moscova
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
EXCLUSIV Ungurii, la ani lumină de România. Ungaria ne-a luat fața complet: Profit maxim
Umilință maximă pentru noii Chefi la cuțite: Niște habarniști
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă....
Mama Andreei, prăbușită de durere la înmormântarea fiicei sale, ucise fără milă de studentul la...
Cum a petrecut mama Geta ziua ei de naștere și ce cadouri a primit? „N-am...
Apropiații criminalului din Timișoara, detalii de-a dreptul șocante. Mirel Dragomir și-a agresat și fosta iubită....
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Marea Britanie a intrat într-o recesiune „superficială”