Înmormântarea lui Emi Pian a început, duminică, mai devreme decât era stabilit. Ce „negocieri” a dus familia interlopului cu Jandarmeria (FOTO-VIDEO)

Publicat: 09/08/2020, 10:30
Actualizat: 09/08/2020, 22:51

Înmormântarea lui Emi Pian a început mai devreme, după ce sâmbătă se ştia că funeraliile vor avea loc, duminică, la orele prânzului.

Potrivit unor surse Gândul.ro, familia lui Emi Pian a „negociat” cu Jandarmeria la miezul nopții, astfel încât, înmormântarea să înceapă mult mai devreme duminică, decât ora prevăzută inițial.

Clanul Duduienilor și-ar fi dorit, astfel, ca evenimentul să fie cât mai ferit de situații neplăcute pentru ei, iar din acest motiv au modificat ora, fără ca acest lucru să fie anunțat și public.

Astfel, după ce maşina în care se afla sicriul cu trupul neînsufelțit, escortată de jandarmi, a ajuns la Biserica Sf. Parascheva – Parohia Bariera Rahovei, cu puțin înainte de ora 09.00, unde a avut loc loc slujba religioasă.

Ulterior, cortegiul funerar a plecat spre cimitirul Tudor Vladimirescu, unde a fost înmormântat interlopul Emi Pian, în juru lorei 12.00, informează Antena 3, care precizează că majoritatea celor prezenţi la funeralii a plecat spre casa lui Emi Pian, unde are loc parastasul.

Au fost şi aplauze la cimitir pentru Emi Pian, iar rudele au strigat „Regele nu moare”, dar a fost și agitaţie după ce poliţiştii au închis porţile cimitirului cu lanţuri. Oamenii veneau în număr tot mai mare şi voiau să intre cu toţii, potrivit sursei citate. S-a încercat să meargă un număr limitat de persoane la groapă și de aici a început toată agitaţia.

Florin Salam şi Sorin-Copilul de Aur au cântat la groapa manelistului şi atunci s-au strâns şi mai mulţi oameni.

La un moment dat, a apărut o informație potrivit căreia au existat unele conflicte între participanții la ceremonie și forțele de ordine, dar Jandarmeria precizează că nu au existat incidente în timpul evenimentului.

„În legătură cu informația apărută în spațiul public, conform căreia persoane participante la evenimentul privat din sectorul 5 al Capitalei au forțat dispozitivul de jandarmi, Direcția Generală de Jandarmi a Municipiului București face următoarea precizare:

Acestă informație este falsă. Nu au existat tensiuni între participanți și jandarmi. Prin măsurile pe care le luăm, punem pe primul plan sănătatea, ordinea publică și siguranța participanților la evenimentul respectiv.

Măsurile pe care le-am luat constau în dialog cu cei prezenți la procesiune, apel la responsabilitate și recomandări pentru respectarea măsurilor de protejare a sănătății.

Până în acest moment, cei prezenți la evenimentul privat s-au conformat recomandărilor jandarmilor, neexistând vreun incident în acest sens”, a precizat Jandarmeria, prin intermediul unui comunicat.

Florin Mototolea, cunoscut ca și Emi Pian, este lider al clanului Duduianu din București, unul dintre cele mai cunoscute și influente clanuri din lumea interlopă din România.

Emi Pian, liderul clanului Duduianu, în vârstă de 39 de ani, a fost ucis, în noaptea de luni spre marți, după ce a fost înjunghiat de un membru al unui clan rival, într-un conflict între mai multe persoane, în sectorul 6.

Scandalul între cei doi a pornit de la un joc de barbut, spun surse din anchetă. Bărbatul cunoscut ca Emi Pian a ajuns la spital, la scurt timp după confruntare, însă nu a mai putut fi salvat.

Principalul suspect în cazul uciderii lui Emi Pian, arestat preventiv pentru 30 de zile

Gheorghe Emanuel Richard, din clanul Rinu, tânărul în vârstă de 26 de ani, suspectat că l-a ucis pe interlopul Emi Pian, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, vineri, după o decizie a judecătorilor Tribunalului București. El fusese reținut, în aceeași zi, pentru 24 de ore, fiind suspectat de omor.

Declarație neașteptată dată de fratele lui Emi Pian în fața anchetatorilor. „Omerta”, respectată până la moarte + Stabor pentru ucigaș: ”nota de plată” pentru crimă este de 1 milion de euro (EXCLUSIV)

Fratele lui Emi Pian a fost audiat, miercuri, de polițiștii care anchetează condițiile în care s-a produs moartea liderului interlop. Bănuit că a luat parte, în mod activ, la incidentele violente care au avut loc în dimineața zilei de marți, acesta ar fi dat o declarație care încurcă și mai mult datele anchetei.

Polițiștii care anchetează incidentele violente de marți dimineață, în urma cărora liderul interlop Florin Mototolea, zis Emi Pian a murit, nu au reușit, deocamdată, să stabilească în mod clar ce s-a întâmplat la adresa din Calea Giulești, unde a avut loc altercația.

Clanul Rinu, „amendat” cu un milion de euro pentru moartea lui Emi Pian

Potrivit unor surse apropiate Duduienilor, după înmormântare va fi organizat un stabor în urma căruia se vor stabili o serie de compensații financiare pentru urmașii lui Emi Pian.

Sursele citate au precizat că staborul va fi judecat de Viorel Gongoi, zis Rândunică, fiul celebrei vrăjitoare Mama Omida și Petre Ilie, alias Petre Geamănu.

Aceștia ar urma să pună în sarcina clanului Rinu toate cheltuielile legate de înmormântare, dar și o compensație financiară pentru urmașii lui Emi Pian, care ar putea ajunge și la un milion de euro.

Rudele lui Emi Pian amenințau că amână înmormântarea, dacă tatăl său – încarcerat la Penitenciarul Jilava – nu e lăsat să participe la ceremonie

Unchiul lui Emi Pian le cerea autorităţilor să-l lase pe tatăl interlopului aflat în închisoare, să participe la înmormântarea fiului său, astfel – potrivit cumătrului lui Emi Pian – înhumarea ar putea fi amânată.

Nicolae Duduianu, tatăl lui Emi Pian, a făcut o cerere pentru a ieşi din Penitenciarul Jilava, în ziua de duminică, 9 august, pentru câteva ore, pentru a participa la înmormântarea fiului, dar autorităţile nu au aprobat cererea acestuia, potrivit Antena 3. Cu toate acestea, funeraliile au avut loc și chiar au început de dimineață.

Dragoș Tănase
Dragoș Tănase are o experiență de aproape 20 de ani în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion în anul mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Temu şi Shein sunt verificate în România de ANPC. Ce trebuie să facă clienții înainte...
Ultimele cuvinte pe care Ana-Maria a reușit să le rostească mamei sale, înainte să fie...
FOTO. Ioana Țiriac a făcut ravagii într-un costum de baie spectaculos!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Ultimele ore de viață ale Corinnei, femeia găsită moartă în dulapul din dormitor. Poliția l-a...
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a...
Dieta lui Lili Sandu la 44 de ani | Alimentul la care a renunțat definitiv....
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
Veste extraordinară despre pensiile românilor! Marcel Ciolacu a făcut anunțul
Cadavrul unei femei a fost descoperit în dulapul din dormitor. Polițiștii l-au reținut pe principalul...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
La ce viteză sar airbag-urile mașinii în caz de impact?
Vicepreşedintele Comisiei de Apărare: Rusia a urlat din toţi şoşocii în Parlamentul României
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
Ungaria, AJUTOR NESPERAT pentru România. Au dat vestea uriașă chiar astăzi, 23 APRILIE: Avem un...
Sancțiuni dure pentru angajatorii români. Legea s-a schimbat, se dau amenzi grase
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Cum era Corneliu Vadim Tudor în rolul de părinte? Cum se impunea fostul politician în...
”Petrecere Hawaii de 38 de ani” Ce surprinză i-a pregătit Dinu Maxer Magdalenei Chihaia de...
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și...
Poluarea cu metan, acum mai ușor de observat ca niciodată din spațiu