IPP: Doar șapte municipii au atras bani europeni pentru reabilitarea sistemelor de încălzire urbană

IPP: Doar șapte municipii au atras bani europeni pentru reabilitarea sistemelor de încălzire urbană
Publicat: 23/04/2012, 19:31

Doar șapte municipii din țară au atras fonduri europene pentru proiecte de reabilitare a sistemelor de încălzire urbană, potrivit unui raport al Institutului pentru Politici Publice (IPP) prezentat, miercuri, într-o conferință de presă.

Este vorba despre municipiile Iași, Bacău, Botoșani, Timișoara, Focșani, Oradea și Râmnicu Vâlcea, beneficiare ale unor fonduri pentru reabilitarea sistemelor de încălzire urbană, în contextul în care subvențiile pentru încălzire nu vor mai fi acordate decât persoanelor din categoriile vulnerabile.

Bugetele acestor proiecte variază între 38 de milioane de euro la Focșani și 70 de milioane de euro la Bacău, arată reprezentanții IPP în raportul privind stadiul absorbției fondurilor structurale în România.

„Problematica sistemelor de încălzire centralizată continuă să rămână fragmentată, deoarece prin Programul Operațional de Mediu se finanțează exclusiv investiții din perspectiva reducerii gradului de poluare, în timp ce obiectivul de eficiență energetică este subsumat altui Program Operațional – cel de Creștere a Competitivității Economice”, potrivit raportului IPP.

În opinia IPP, cele două aspecte sunt intercondiționate, dar un beneficiar poate face investiții pasive din fonduri structurale, cum ar fi de exemplu achiziția de filtre, fără a se preocupa de eficientizarea și din perspectivă economică a activității, „ceea ce se traduce în continuare prin lipsă de eficiență și pierderi care se reflectă la consumatorul ultim de servicii de încălzire”.

Autorii raportului mai arată că municipiului București a atras cei mai mulți bani din fonduri europene, respectiv peste un miliard de euro, iar pe locul secund se află județul Iași, cu aproape 350 de milioane de euro, urmat de Cluj și Timiș, cu 280 de milioane de euro.

În topul județelor care au atras cei mai puțini bani din fonduri europene sunt Ialomița, cu puțin peste 16 milioane de euro, Caraș-Severin și Galați, cu 33 de milioane de euro și, respectiv, 41 de milioane de euro.

Ionut Muresan, [email protected]

Crima care a speriat ţara! Vedeta de pe Instagram, ucisă şi aruncată în canal. E...
Irina Tănase, părăsită de Liviu Dragnea, după ce a fost prinsă cu altul! Detalii BOMBĂ
FOTO. Antonia, imagini senzuale topless! Cum s-a lăsat pozată soția lui Velea
Alimentul care sporeşte inteligenţa. TOP 8 mâncăruri pentru creier, potrivit dr. Mihaela Bilic
FOTO. Alexandra, fiica lui Carmen Harra, apariție spectaculoasă în costum de baie!
Studiu: Omicron ar avea în componenţa sa fragmente dintr-un alt virus
Femeia nu ştia că este filmată, aşa că şi-a făcut de cap. Soţul ei a...
BANCUL ZILEI – Un tip agață o stewardesă sexy de la Tarom
Victimele variantei Omicron. Val de spitalizări cu COVID-19 a copiilor mai mici de 5 ani...
Irina Tănase, părăsită de Liviu Dragnea, după ce a fost prinsă cu altul! Detalii BOMBĂ
Cele mai perverse OBICEIURI ale oamenilor. „Sunt de-a dreptul ȘOCANTE”
Farul, tot mai aproape de playoff: Victorie cu 2-0 în meciul cu Rapid
A venit acasă și a găsit o bijuterie înnegrită. Și-a evacuat imediat părinții: „Miroase a...
Accident rutier cumplit lângă București. Cum s-a produs totul
Anunţul crunt despre pensii! Se anulează creşterile în 2022?! Fosta şefă a Casei de Pensii...
Alertă mondială! Prima țară din lume care dispare de pe față Pământului. Drama oamenilor este...
Mai aveţi zile de concediu? Vedeţi aici ce se întâmplă cu perioada de concediu de...
Veşti proaste pentru şoferi: Va ploua cu amenzi de 25.500 lei pentru cei care nu...