Maia Sandu a fost primită la Guvern de către Viorica Dăncilă / Premierul: Putem avea în vedere proiecte care să susțină avansul european al Republicii Moldova

Publicat: 02/07/2019, 11:43

11:41 Premierul Viorica Dăncilă a declarat, după discuțiile cu omologul său din Republica Moldova, Maia Sandu, că cele două guverne vor lucra, în cadrul unui grup și vor fi avute în vedere derularea unor proiecte noi care să „susțină avansul european” al Republicii Moldova.

„Dorin să aducem o contribuție directă la îmbunătățirea condițiilor de trai a tututor cetățenilor Republicii moldova. Astfel, cele două guverne vor începe să lucreze în cadrul unui grup de lucru interguvernamental, urmând să analizăm ce proiecte în curs de derulare necesită atenție imediată. Putem avea în vedere derularea de proiecte noi care să susțină avansul european al Republicii Moldova”, a declarat Viorica Dăncilă.

Premierul României a mai spus că rezultatul discuțiilor în cadrul grupului de lucru vor fi valorificate în cadrul unor ședințe comune viitoare.

„Va fi un demers concret, substanțial și cu impact imediat din persepctiva obiectivului comun de îmbunătățire a vieții tuturor cetățenilor din Republica Moldova, precum și un reper al interesului nostru comun de consolidare a parteneriatului bilateral. Doresc să o asigur pe doamna prim ministru că România va continua sprijinul pentru Republica Moldova în raport cu partenerii europeni și transatlantici. De asemenea, am subliniat, în discuțiile cu doamna prim-ministru și relevanța majoră acordată de România reglementării conflictului din regiunea Transnistriană, cu respectarea integrității teritoriale a Republicii Moldova și cu neafectarea vectorului său proeuropean”, a mai spus Dăncilă.

Încă din 16 iunie, Viorica Dăncilă a anunțat că i-a transmis premierului Maia Sandu o invitație de a veni la București.

Cu acea ocazie, premierul român și-a exprimat încrederea că Executivul de la Chișinău va continua parcursul european al Republicii Moldova, prin implementarea cu succes a reformelor necesare, a Acordului de Asociere și a Acordului de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător cu Uniunea Europeană.

Știrea inițială. Prim-ministrul Republicii Moldova a fost primit la Palatul Victoria de către șeful Executivului Viorica Dăncilă. Cele două vor susține declarații comune de presă începând cu ora 11.15, conform programului premierului român transmis de Guvern.

Înainte de întâlnirea cu Dăncilă, Maia Sandu a avut o discuție cu președintele Klaus Iohannis. După întrevedere, cei doi au susținut declarații de presă.

Încă din 16 iunie, Viorica Dăncilă a anunțat că i-a transmis premierului Maia Sandu o invitație de a veni la București.

Cu acea ocazie, premierul român și-a exprimat încrederea că Executivul de la Chișinău va continua parcursul european al Republicii Moldova, prin implementarea cu succes a reformelor necesare, a Acordului de Asociere și a Acordului de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător cu Uniunea Europeană.

Totodată, prim-ministrul Dăncilă a refirmat deplina disponibilitate a Guvernului României de continuare a Parteneriatului Strategic pentru Integrarea Europeană a Republicii Moldova, baza esențială a relației bilaterale dintre cele două țări.

Nicolae Oprea
Absolvent al Universității București, Nicolae Oprea și-a început cariera de jurnalist în anul 2004 și a semnat de-a lungul acestor ani în publicații mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Doi soți au renunțat la toată averea de 24 de milioane $ ca să se...
Câți bani au primit Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la MasterChef. Suma este...
FOTO. Ea e bomba sexy pentru care a divorțat Paszkany! Imagini incendiare cu noua iubită...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
După ce a recrutat pușcăriași să lupte pe front, Rusia se confruntă cu un număr...
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații...
Mihaela Bilic a deslușit misterul cartofilor congelaţi. De ce îi RECOMANDĂ pentru consum
"Unde mai joc și eu la aparate?!" Vieţile românilor care s-au trezit într-o nouă realitate,...
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
Cât a ajuns să coste un kilogram de roșii românești în piețele din București! Ce...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Poate fi anulat permisul auto dacă nu ai condus mașina mai mult de 2 ani?
CE a propus stabilirea în acest an a datei de eliminare a controalelor la frontierele...
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Obligatoriu pentru toți șoferii din România. A intrat în vigoare astăzi, 18 Aprilie
WhatsApp trezește mari nemulțumiri. Utilizatorii sunt total derutați
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de...
Imagini exclusive de la priveghiul lui Costel Corduneanu. Berbecuții se rumenesc la proțap, prietenii din...
Robi și Rebecca, discuție în camera roșie! S-ar vedea sau nu într-un cuplu cu Robi?...
Momentul în care o femeie merge cu unchiul mort la bancă să ia un împrumut:...
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli...
Gazul înghețat de pe Uranus și Neptun ne-ar putea spune cum s-au format aceste planete