Mărirea și decăderea lui Whitney Huston, artista care a vândut 170 de milioane de albume în întreaga carieră

Mărirea și decăderea lui Whitney Huston, artista care a vândut 170 de milioane de albume în întreaga carieră
Publicat: 23/04/2012, 19:36
Actualizat: 23/04/2012, 22:22

Whitney Elizabeth Houston s-a născut pe 9 august 1963, într-o familie de cântăreți de muzică soul. La fel ca nașa sa, Aretha Franklin, cunoscută drept regina muzicii soul , Whitney a început să cânte în corul bisericii la vârsta de 11 ani.

Cântând în cluburi de noapte alături de mama sa, Whitney l-a cunoscut pe producătorul muzical Clive Davis, care avea să o ia sub protecția sa și să-i devină mentor.

Potrivit Guiness World Records, Whitney Houston a fost cea mai premiată cântăreață din lume, cu peste 400 de premii din industria muzicală, dintre care 2 premii Emmy, 6 premii Grammy, 30 de premii la gala Billboard Music Awards și alte 22 la American Music Awards. Houston a fost și una dintre artiștii din lumea muzicii care au reușit vânzări impresionante în întreaga lume, cu peste 170 de milioane de albume vândute și zeci de single-uri lansate.

De asemenea, Whitney fost singurul artist ale cărui piese a ocupat de șapte ori consecutiv, locul 1 în topul Billboard Hot 100 hits – „Saving All My Love for You”, „How will I Know”, „Greatest Love of All”, „I Wanna Dance with Somebody”, „Didn’t We Almost Have It All”, „So Emotional”, și „Where Do Broken Hearts Go”. Albumul său de debut, „Whitney Houston”, a devenit cel mai bine vândut album de debut la vremea sa, albumul fiind numit și „cel mai bun” al anului 1986 de către prestigioasa publicație Rolling Stone.

Artista a fost aleasă pentru rolul principal în filmul „The Bodyguard”, în 1992, acesta fiind și primul său pas în industria filmului. Tot ea a compus și soundtrack-ul filmului, pentru care a primit premiul Grammy. Piesa centrală din film, „I Will Always Love You”, a devenit cel mai bine vândut single de către o femeie în întreaga istorie a muzicii.

În 1989, l-a cunoscut pe cântărețul Bobby Brown, cu care avea să se căsătorească trei ani mai târziu. Alături de Bobby Brown, Whitney a avut o fiică, Bobbi Kristina Houston Brown, singurul ei copil, la doar un an de la căsătorie. În 2006, după ani întregi de mariaj tumultuos, printre care și scandalurile despre artistă și consumul de droguri, Houston a depus actele pentru divorț. Când acesta a fost pronunțat, cântăreața a primit custodia fetiței sale.

Ultimul său album a fost lansat în 2009, iar 2010, Whitney și-a relansat albumul de debut într-o ediție aniversară.

ŞOC! Bărbatul celebru adorat de întreaga ţară a violat o adolescentă de 16 ani. Mama...
Dragnea, prima reacție după ce a văzut mesajele Irinei cu amantul! L-a lovit unde îl...
FOTO. Anca Țurcașiu, imagini fără inhibiții la 51 de ani! S-a lăsat pozată așa
Bolile în funcție de grupa de sânge. Cine riscă să facă mai ușor diabet
Cum a vrut să îl convingă Gigi Becali pe Ionuț Iftimoaie să se bată pentru...
Starea de alertă se prelungeşte, de astăzi, cu 30 de zile: masca nu mai este...
BCR vinde un SUV recuperat de la client. Acest model are REȚETA CÂȘTIGĂTOARE pentru drumurile...
BANCUL ZILEI – Duhul din lampă își satisface poftele carnale cu nevasta altuia
Papa Francisc dă un pic mai liber la sex în afara căsătoriei: „Păcat mai mare...
Dragnea, prima reacție după ce a văzut mesajele Irinei cu amantul! L-a lovit unde îl...
O CUTIE uriașă apărută din senin provoacă GROAZĂ. Face parte dintr-un proiect ȘOCANT
Senatorul Remus NEGOI a cerut DEMISIA Marianei GÂJU, după ATITUDINEA de INTERLOP. VIDEO
A primit mii de dolari pentru a ieși cu el. Când a aflat cine e,...
Ajunul Crăciunului: Este 24 decembrie 2021 zi liberă? Lista zilelor de vacanță pentru sărbătorile de...
Șeful PFIZER aruncă BOMBA! Adevărul despre vaccin. E cutremur în toată lumea
El e Paul din Galați, bărbatul care ”i-a stricat casa” lui Dragnea. Amantul Irinei e...
O poveste fabuloasă de succes. Cum a ajuns un IT-ist din Cluj să facă 100...
Antreprenoarea care a devenit milionară datorită unei resurse pe care românii au ignorat-o