Marius Tucă Show. Ion Cristoiu: Nu avem servicii secrete, ci doar filiale ale unor servicii străine. Șefii SRI declară că ajută NATO, dar niciunul nu susține că ajută România

Analistul Ion Cristoiu a afirmat luni, în emisiunea Marius Tucă Show, că România nu are propriile servicii secrete, ci filiale ale celor din afară, care sunt un fel de prestatori de servicii. Ion Cristoiu spune că șefii SRI declară că ajută NATO, dar niciunul nu susține că ajută România.

„Revoltând pe cei care se uită la dvs, le voi spune că noi nu avem servicii secrete, ale noastre. Ele toate sunt filiale ale unor servicii secrete străine. E o acuzație pe care o pot justifica oricând, știu despre ce e vorba (…) Securitatea noastră, la dispoziția lui Ceaușescu a zis Dincoace nu cred că mai este. Ei sunt bucuroși că… ați văzut că în toate declarațile șefilor SRI e cum ajută ei NATO. Ați auzit vreunul zicând cum ajută ei România? Cum contribuie ei? Rezultă că suntem un fel de prestatori de servicii”, a argumentat Ion Cristoiu.

Analistul politic a mai spus că sunt entități de presă, jurnaliști, care au încheiat convenții să nu-l atace pe președintele Iohannis deoarece depind de servicii.

„Au fost dezvăluiri ale presei despre procurorul general, dar nu au mers până la Klaus Iohannis. Când era vorba despre Klaus Iohannis vedeam așa, un fel de frână pusă pe sub masă. Eh, era o convenție, nu știți cum e…băi faceți ce vreți, înjurați pe toți, dar nu pe ăla. S-a făcut o astfel de convenție pentru că și ăia de acolo depind de niște servicii”, a afirmat Ion Cristoiu.

Acesta a explicat și ce anume generează dependența de servicii și cum ar putea fi limitată interferența acestora. „Depind pentru că au foarte mulți bani, sunt mulți și sunt odihniți. Gândiți-vă așa… luăm prietenii noștri de la SRI. Deci la IT sunt vreo 10.000, ăștia care zic ei, cu surse deschise. Ei vin de dimineață… teroriștii n-are, spioni n-are și zice . Și-atuncea îmi trimite mie o postare în care spune și pune codul din Noua Zeelandă. Nu înțelegeți că nu au ce face? Se poate să nu mai facă asta când le tai din buget, dar i-a apărat domnul Ponta și a zis ca nu cumva să le tăiem din bugetele lor. Sunt multi, domnule, sunt mulți. O regulă a istoriei care se petrece la ora actuală și în UE spune așa orice birocrație naște nevoia de lege. Adică în momentul în care cineva a ocupat un scaun vine dimineața și zice bă, dar eu ce fac? Hai că fac …Și-atunci își creează… și și-au creat surse deschise, toate ălea. Puțină lume știe că ei au sub control și știu toate mișcările astea #rezist. Iar dincolo, Dragnea, nu știu, încerca să negocieze cu ei”, a spus Ion Cristoiu.

Tags:
Inchide