Mesajul mamei unui băiat cu autism a devenit viral pe Facebook. „Doamnă Viorica, eu sunt Rareș, am 14 ani și nu știu să mint”

Redactor:
Silviu Bănilă
Mesajul mamei unui băiat cu autism a devenit viral pe Facebook. „Doamnă Viorica, eu sunt Rareș, am 14 ani și nu știu să mint”
Detalii pe gândul

„Doamnă Viorica, eu sunt Rareș, am 14 ani și sunt diagnosticat cu autism. Aud și văd excepțional ( îți pot confirma părinții mei asta prin actele medicale pe care le au, iar consultațiile nu au fost gratuite in caz că doriți să știți asta)

De asemenea vă pot spune că NU știu să mint și nu am făcut niciodată vreun rău cuiva și nici țării mele. De la 4 ani și jumătate am muncit pe brânci cate 8 ore poate și mai bine pe zi că sa pot sa fiu macar într-o oarecare măsură funcțional. Am beneficiat de mii de ore de terapie suportata de părinții, binicii mei, și de prietenii lor care i-au ajutat (au redirecționat 20% pentru mine, lucru care nu mai este posibil datorită măsurilor fiscale luate, au redirecționat 2% pe care se pare că va fi mai dificil sa o facă tot datorită măsurilor fiscale luate), iar nici macar O ORĂ nu mi-a fost decontată de statul român.

Scuzele tale nu ajung doamnă Viorica și nu le accept pentru că încă odată, la fel că ceilalți membrii ai partidului din care faci parte, nu ți-ai asumat. Ți-a părut rău că „s-a înțeles așa” Și scuze ar trebui să îți ceri și de la cei care nu aud și nu văd din cauze medicale pentru că i-ai desconsiderat și pe ei”, scrie Maria Hulea pe contul personal de Facebook.

„O precizare…textul este scris de mine, mama lui Rares, pentru el și în numele lui. Și e un text valabil pentru orice copil cu autism din tara asta și pentru orice părinte care are un copil cu autism”, conchide aceasta.

Săptămâna aceasta, premierul Viorica Dăncilă și-a cerut scuze public pentru declarația făcută în cadrul unei emisiuni televizate – conform căreia criticii guvernului ar fi „autiști” –  și precizează că prin comparația făcută nu a dorit să aducă jigniri persoanelor cu tulburări din spectrul autismului. Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) s-a autosesizat vineri în privința declarațiilor premierului.

Inchide