Migrarea medicilor spre Occident, un fenomen al întregii Europe de Est

Migrarea medicilor spre Occident, un fenomen al întregii Europe de Est
Publicat: 23/04/2012, 19:24
Actualizat: 23/04/2012, 21:21

Medicii din statele est-europene ar putea pleca în număr marespre Occident, din cauza scăderii veniturilor ca urmare a măsurilorde austeritate, tendință care coincide cu intenția statelordezvoltate de atragere a muncitorilor calificați, comenteazăReuters.

După ani în care a lucrat ore suplimentare cu un salariu foartemic, medicul ceh Petr Klimak amenință că va demisiona și se vaalătura exodului spre Europa Occidentală. În condițiile în care aresalariul mai mic decât al unui tâmplar sau instalator și pe fondulmăsurilor de austeritate, Klimak și mii de alți medici din stateleestice membre UE se gândesc să lucreze în străinătate.

Chiar dacă sistemele medicale din statele est-europene s-auîmbunătățit după căderea comunismului în 1989, condițiile de lucruși nivelul salarizării nu se compară cu cele din Germania și MareaBritanie. În prezent, din ce în ce mai mulți medici pleacă dințările europene, astfel că multe spitale ar putea fi închise, iarîncrederea în guvernele statelor respective ar putea scădea, dincauza reducerilor bugetare. În contextul în care noul Guvern decentru-dreapta din Cehia continuă măsurile de austeritate însistemul medical, Klimak și alți medici cred că nu au nicio șansăsă aibă venituri mai mari. El a declarat că, împreună cu alți 3.500de medici – mai mult de o cincime dintre medicii cehi – vor plecapână la sfârșitul anului dacă salariile nu vor crește.

România, în aceeași situație

Situația este similară și în alte state central și est-europenecare sunt membre ale UE, iar tendința coincide cu dorința statelordezvoltate de a atrage forță de lucru calificată. Analiștii cred cănu există riscul prăbușirii sistemelor medicale pe termen scurt,însă partidele de guvernământ din statele respective ar putea fiafectate din cauza exodului medicilor și închiderii spitalelor.Sistemul medical din Cehia s-a îmbunătățit simțitor după cădereacomunismului în urmă cu 20 de ani, iar specialiștii cehi cred că îidepășesc pe cei din Portugalia și Spania, fiind la fel de buni camedicii din Marea Britanie și Italia, conform unui studiu alinstitutului Health Consumer Powerhouse. Însă din cauza salariilormici, sute de medici cehi deja au plecat în Marea Britanie șiGermania, unde pot avea salarii de 4.000 de euro ca debutanți.Guvernul Petr Necas intenționează să reducă fondurile acordatesectorului de stat cu zece la sută, plan care a condus lademonstrații masive.

În Letonia, șeful asociației naționale a medicilor a dezvăluitcă zeci de medici părăsesc țara în fiecare lună, iar în Estoniapeste 100 de medici s-au mutat în Suedia, Finlanda, Marea Britanieși Germania.
În România, salariile bugetarilor au fost reduse cu 25 la sută,notează Reuters. „Începând din 2007, aproximativ 3.000 de medici și8.000 de asistenți au plecat în alte țări din cauza salariilor miciși condițiilor de lucru”, afirmă Marius Petcu, liderul sindicatuluiSanitas. „Dacă această tendință continuă, este posibil ca, până lasfârșitul anului, România să intre în imposibilitatea de a acordaservicii medicale publice”, precizează Petcu. Luna trecută,Institutul medical din Germania a elaborat un studiu care arată căspitalele germane au nevoie de 5.500 de medici, iar numărulposturilor disponibile ar putea ajunge la 37.000 până în2019.

ŞOC! Frumoasa campioană a ţării, desfigurată. Iubitul a strangulat-o şi a dat-o cu capul de...
Monica Davidescu, primele declarații despre divorțul de Aurelian Temișan
FOTO. Tania Budi, în costum de baie la 53 de ani! Imagini demențiale: a oprit...
Alimentul care sporeşte inteligenţa. TOP 8 mâncăruri pentru creier, potrivit dr. Mihaela Bilic
Caz terifiant! Campioana olimpică, ruptă cu bătaia de iubitul ei! Judecătorii nu l-au pus sub...
Germania anunţă lockdown naţional pentru persoanele nevaccinate. Vaccinarea obligatorie ar putea intra în vigoare
Noul model Volkswagen este SUV-ul perfect pentru români. Preț+GALERIE FOTO
BANCUL ZILEI – Un tip agață o stewardesă sexy de la Tarom
Un electrician a aruncat în aer liftul blocului în care locuia. Bărbatul voia să-și omoare...
Monica Davidescu, primele declarații despre divorțul de Aurelian Temișan
O ROMÂNCĂ se află printre cele mai frumoase FEMEI din întreaga lume. A FASCINAT, dar...
UE dă România în JUDECATĂ la Curtea Europeană de Justiție din cauza POLUĂRII
Au fost prinși cu serialul „Squid Game” în Coreea de Nord. Ce a urmat e...
Vestea ȘOC a momentului în România: a fost găsit mort. Primele informații
Cea mai cruntă veste pentru absolut toată România: Este inevitabil
Raed Arafat spulberă speranțele tuturor românilor. Ce se va întâmpla de sărbători: „Oamenii trebuie să...
Schimbări majore pe piaţa RCA pentru şoferi. Preţurile de acum vor fi istorie
Veşti proaste pentru şoferi: Va ploua cu amenzi de 25.500 lei pentru cei care nu...