• Publicat:
Știri

Militarul mort în Afganistan, înmormântat cu onoruri militare în Buzău – FOTO

Militarul mort în Afganistan, înmormântat cu onoruri militare în Buzău – FOTO
Sublocotenentul post-mortem Ciprian Ștefan Polschi, căzut la datorie în timpul îndeplinirii unei misiuni în Afganistan, a fost condus, joi, pe ultimul drum, cu onoruri militare, funeraliile având loc în Buzău, transmite corespondentul Mediafax.

Potrivit Biroului Informare și Relatii publice din cadrul Diviziei 2 Infanterie „Getica”, la Buzău au avut loc funeraliile sublocotenentului post-mortem Ciprian-Ștefan Polschi, ucis în Afganistan, în 5 septembrie.

„La ceremonia religioasă, alături de familia îndurerată au participat camarazi, colegi, rude și prieteni din Garnizoana Buzău. De asemenea, conducerea Armatei române prin șeful Statului Major al Apărării, generalul Nicolae-Ionel Ciucă și reprezentanți ai autorităților publice și instituțiilor locale au fost prezenți pentru a onora și omagia jertfa sublocotenentului post-mortem Ciprian-Ștefan Polschi”, au anunțat reprezentanții Diviziei 2 Infanterie „Getica”.

Ciprian Polschi fost înmormântat în Cimitirul Eroilor, cu onoruri militare.

„După intonarea Imnului de stat al României, garda de onoare i-a prezentat onorul și a executat trei salve, cu armamentul de infanterie. La finalul ceremonialului, comandantul Batalionului 52 Operații Speciale „Băneasa-Otopeni” a înmânat familiei îndoliate drapelul tricolor al României”, au mai precizat reprezentanții Diviziei..

Eroul Polschi Ciprian Ștefan, născut în municipiul Buzău, era încadrat ca șofer autostație radio în Batalionul 52 Operații Speciale „Băneasa-Otopeni”.

„Începând cu data de 22.07.2019, militarul se afla în misiune în teatrul de operații din Afganistan, fiind încadrat ca șofer în cadrul Comandamentului de Operații Speciale NATO din Kabul. În data de 05.09.2019, pe timpul executării unei misiuni administrative, militarul, cu trei misiuni în același teatru de operații, și-a pierdut viața în urma unui atac cu un autovehicul capcană. Militarul era căsătorit și avea doi copii”, au precizat, săptămâna trecută, reprezentanții Diviziei 2 Infanterie „Getica”.

Foto: Diviza 2 Infanterie Getica / Facebook 

 

Inchide