Ministrul Meleșcanu, discuții despre organizarea vizitei lui Papa Francisc în România. Ce șanse sunt ca acest moment istoric să se întâmple în 2018

Redactor:
Iasmina Ardelean
Ministrul Meleșcanu, discuții despre organizarea vizitei lui Papa Francisc în România. Ce șanse sunt ca acest moment istoric să se întâmple în 2018
Mai multe pe gandul.info

„Șefii celor două diplomații au discutat despre perspectiva organizării vizitei Suveranului Pontif în România. Luând în considerare simbolismul deosebit de important al evenimentului, inclusiv pentru reprezentanții tuturor religiilor, s-a agreat coordonarea demersurilor pentru ca această vizită deosebit de importantă să fie organizată sub cele mai bune auspicii”, potrivit unui comunicat al MAE.

De asemenea, cei doi au avut consultări bilaterale, în cadrul cărora Teodor Meleșcanu a evidențiat potențialul de intensificiare a cooperării în domeniile educației și culturii sau prin consolidarea cadrului juridic bilateral și întărirea relației dintre Biserica Catolică și cea Ortodoxă.

Totodată, potrivit documentului citat, ministrul de Externe a susținut că România este profund recunoscătoare Bisericii Catolice pentru găzduirea multor comunități religioase românești din Europa de Vest, ortodoxe sau catolice.

Meleșcanu a mulțumit pentru sprijinul deosebit al Sfântului Scaun pentru activarea în acest an a lectoratului de limbă, literatură, cultură și civilizație românească din cadrul Institutului Pontifical Oriental.

„Șefii celor două diplomații au avut un schimb de opinii privind provocările actuale cu care se confruntă continentul european, fiind reconfirmat faptul că România și Sfântul Scaun au viziuni similare în ceea ce privește viitorul Europei, migrația, vecinătatea estică”, se arată în comunicatul MAE.

Ministrul Teodor Meleșcanu a reiterat că, pe perioada deținerii Președinției Consiliului UE, în primul semestru al anului 2019, România va urmări consolidarea coeziunii și unității UE.

Cei doi demnitari au discutat și despre și evoluțiile din vecinătatea estică, împărtășind ideea importanței stabilității și securității regionale și necesitatea sprijinirii proceselor de reformă ale statelor din zonă, potrivit MAE.

Arhiepiscopul Romano-Catolic de București, Ioan Robu, a declarat, în luna mai, că este aproape sigur că Suveranul Pontif va efectua anul viitor o vizită în România, când va avea loc și ceremonia de beatificare a șapte episcopi greco-catolici, martiri care și-au pierdut viața în timpul regimului comunist.

De asemenea, tot în primăvară, Cardinalul Lucian, Arhiepiscopul Major al Bisericii Greco-Catolice din România a trimis o invitație oficială Papei Francisc, pentru a veni 2018.

Inchide