• Publicat:
  • Actualizat:
Știri

NATIONAL ARENA, 4 zile până la MECIUL CU FRANȚA. CÂT DE SIGUR e STADIONUL și cum arată sistemul BIG BROTHER anti huligani

Prefectului Capitalei Mihai Atănăsoaei, a declarat pentru Gândul că există riscul ca oamenii să cadă pe scări în timpul acțiunilor de evacuare a stadionului

În cazul unui incident nedorit, evacuarea spectatorilor de pe Național Arena se poate dovedi o acțiune periculoasă.

În cadrul simulărilor făcute în ultimele săptămâni, Jandarmeria a exersat variante de evacuare fie a unui grup izolat de spectatori, fie a unui întreg sector de suporteri scandalagii. Forțele de ordine s-au lovit de o mare problemă: treptele de la nivelul doi al gradenei, situate la o înălțime de aproximativ 45 de metri față de nivelul terenului, sunt abrupte și foarte înguste.

Prefectul Capitalei, Mihai Atănăsoaei, a declarat pentru gândul că, ” din cauză că treptele au o înclinație de 38 la sută și sunt înguste, în cazul unei eventuale evacuări, se poate crea o busculadă, în care oamenii să fie loviți sau, ceea ce e mai rău, să cadă pe scări. De aceea, în cazul în care se dispune evacuarea, cei care stau la nivelul superior trebuie să aștepte în liniște instrucțiunile de evacuare. Pentru siguranța lor este foarte important să nu se agite sau să alerge„.

Planul Jandarmeriei de a interveni în cazul unor incidente nedorite prevede evacuarea prin lateralul gradenelor și în nici un caz prin metodele folosite până acum, adică intervenția pe scări de jos în sus sau de sus în jos.

De aceeași problemă s-au lovit și reprezentanții pompierilor, care susțin că din cauza că treptele sunt abrupte și foarte înguste există o mare posibilitate de accidente. Mai mult aceștia au constatat că există un număr insuficient de hidranți, motiv pentru care au propus ca în timpul desfășurării evenimentelor pe Național Arena să fie suplimentat numărul mașinilor cu apă.

Sorin Oprescu: „Concluzia este una singură. Stadionul este sigur”

Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat, vineri, după întâlnirea cu reprezentanții Jandarmeriei, cu cei ai Poliției Locale și ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență, că Național Arena poate fi evacuată în siguranță. „Concluzia este una singură. Stadionul este sigur. Nu prezintă probleme la fluirea și defluirea persoanelor prezente la meci”, a spus primarul Capitalei.

Ștefan Monos, reprezentantul firmei germane Max Bogle cea care împreună cu italienii de la Astaldi au construit Național Arena, a declarat și el pentru gândul că „înclinarea treptelor și toată geometria stadionului s-a făcut cu respectarea proiectului și a legislației Jandarmii și pompierii au fost și astăzi (vineri-n.r.) și nu ne-au făcut nici o recomandare. Sunt chestiuni subiective. Pe mijloc s-au montat balustradele, iar în colț a existat o modificare, la trepte, unde deja s-au înlocuit. Pe stadion se putea juca meciul cu Argentina”.

Există însă și o veste bună. În cazul producerii unor incidente, Jandarmeria poate identifica cu mare precizie și izola suporterii scandalagii. „Centrul de comandă este dotat cu aparatură de supraveghere video performantă, iar zoom-ul camerelor este îndreptat către tribune. Cu mare precizie pot fi identificați cei care produc incidente ca apoi să fie izolați” a mai explicat pentru gândul , prefectul Capitalei, Mihai Atănăsoaei. Din centrul de comandă tot ce mișcă pe stadion este monitorizat prin intermediul a 21 de camere mobile care se pot roti la 360 de grade. Acestea au capacitatea tehnică de a apropia imaginea până la detaliu de scaun. În exteriorul stadionului, sunt montate alte 16 camere de supraveghere, care monitorizează accesul spectatorilor de la intrarea pe alei până la porțile de acces în incinta acestuia.

Inaugurarea oficială va fi făcută pe 6 septembrie

Inaugurarea stadionului de cinci stele se va face pe 6 septembrie, la meciul oficial cu Franța. De organizarea evenimentului se ocupă Federația Română de Fotbal și, potrivit primarului general, Sorin Oprescu ” la eveniment nu vor avea loc focuri de artificii, iar de spațiile comerciale se va ocupa FRF”.

Președintele FRF, Mircea Sandu, a anunțat că încercă să organizeze un mic concert al cântăreței Inna. Imnul naționalei va fi intonat de Marcel Pavel, iar versurile vor fi afișate pe cele patru ecrane gigant astfel încât spectatorii să poată cânta împreună cu el.

La spațiile comerciale se vor vinde sandviciuri, hot-dog, sucuri, ceaiuri, cafea, bere fără alcool și apă plată. Național Arena are o capacitate de 55.000 de locuri. Lucrările de construcție au început în 2007, iar stadionul este identic cu Commerzbank Arena din Frankfurt.

Inchide