Are o soldă de câteva sute de mii de lei vechi pe lună și agăsit 100 de mii de euro, pe care i-a predat imediat polițiștilor.Elena Scrijoschi este studentă în ultimul an la Academia de Polițieși a găsit banii într-o pungă, în timpul unui control la un complexcomercial din Suceava. Banii au fost revendicați de Andronic D., uncunoscut valutist sucevean care ar fi abandonat punga când aînceput controlul. După ce polițiștii au anunțat că au găsit banii,valutistul i-a revendicat. El este acum cercetat pentru a puteajustifica provenința banilor și dacă este într-adevăr proprietarulacestora.
Elena Scrijoschi provine dintr-o familie de oameni simpli, dinSuceava, și spune că nu s-a gândit nicio clipă că ar putea păstrabanii: „Eram în ultima zi de practică, după o lună de zile de lucruîmpreună cu colegii de la IPJ Suceava, Serviciul de Investigare aFraudelor. Miercuri, în timp ce polițiștii făceau verificări ladiverși agenți economici din zonă, eu am observat o pungăabandonată, într-un colț, în apropierea unei case de schimbvalutar. Se vedeau câteva bancnote și mi-am anunțat imediatcolegii. Ei au luat punga cu bani și au dus-o la sediu. Am înțelescă erau aproximativ 100 de mii de euro”
Elena Scrijoschi spune că a intrat în Academia de Poliție dinconvingere și pentru că și-a dorit foarte mult să fie polițist. Areo soldă de câteva sute de mii de lei vechi pe lună și va avea unsalariu de ofițer de aproximativ 2000 de RON, peste câteva luni,când va termina Facultatea. Totuși, spune că nu s-a gândit nicioclipă că și-ar putea însuși comoara din pungă. „Nu m-am gânditnicio clipă să păstrez banii. Nici nu am intenționat să mă laudapoi cu asta. Însă tutorele meu, care m-a coordonat în perioada depractică, a scris în raportul de activitate ce s-a întâmplat. Șefiide la Academie, când au primit raportul, au dorit să afle detaliiși apoi a aflat și presa. Cred că este un gest normal”.
Tânăra polițistă crede că toți polițiștii ar trebui să acționezecu acest crez. Despre cei care își riscă libertatea și ajung înarest după ce iau șpăgi de câteva sute sau mii de euro, ElenaScrijoschi spune că nu sunt reprezentativi pentru cei mai mulțipolițiști. „Sunt cazuri izolate, nu trebuie generalizate”, spunestudenta. Anul trecut, în cauzele instrumentate de D.G.A., sumelesau contravaloarea bunurilor care au făcut obiectul actelor decorupție probate se ridică la 708.000 lei și aprox. 600.000euro.
„I-a plăcut foarte mult uniforma. Mi-a spus că admirapolițistele în uniformă și că și-a dorit foarte mult să fiepolițist. Suntem foarte mulțumiți de ea, învață foarte bine și esteo bună colegă. Va participa din partea Academiei de Poliție ladesfășurarea bilanțului Ministerului de Interne, din aceastăsăptămână”, ne-a declarat pro-rectorul Academiei de Poliție,chestorul Mihai Bădescu. „O felicit pe tânăra noastră colegă. Încondițiile de criză materială și morală prin care trecem, este unexemplu de corectitudine și de profesionalism”, a declarat pentruGândul șeful Direcției de Investigare a Fraudelor din IGP, DanBucur, viitorul șef al Elenei Scrijoschi.