Orașul din România cu cel mai curat aer. Surpriză! Nu e nici Brașov, nici Iași, nici București sau Cluj-Napoca

Orașul din România cu cel mai curat aer. Surpriză! Nu e nici Brașov, nici Iași, nici București sau Cluj-Napoca
Sursă Foto - Facebook
Publicat: 05/12/2022, 16:15

Ca în multe alte țări, și orașele din România sunt foarte poluate, însă există și zone în țară cu un aer extrem de curat, iar locuitorii de acolo sunt mulțumiți de nivelul de trai.

Totuși, în România există și zone care au avut grijă să se ferească de poluare.

Există un oraș în țară unde aerul este extrem de curat și de asemenea, oamenii care locuiesc în zonă sunt foarte mulțumiți de traiul lor, iar locuințele sunt și ele accesibile din punct de vedere al prețurilor.

Dacă te gândești la Iași, Constanța sau Brașov, nu ai ghicit!

Suceava, orașul cu locuitori mulțumiți

Sursă Foto – Facebook

Conform unui studiu realizat de Banca Mondială, oamenii care locuiesc în Suceava sunt foarte liniștiti, iar prețurile la imobiliare sunt extrem de mici în comparație cu alte zone din țară.

Studiul menționat anterior arată că 80% dintre locuitori sunt mulțumiți cu viața pe care o au în mediul urban.

Totodată, 91% dintre locuitorii din Suceava spun că apreciază calitatea aerului, iar acest lucru nu se datorează doar traficului, ci și poziției geografice a zonei.

De asemenea, nici problemele de poluare fonică nu există, spre deosebire de alte orașe din țara noastră, 85% dintre oamenii din oraș precizând că nivelul de zgomot este unul extrem de redus.

Aceasta este considerată cea mai înaltă din țară noastră, locul fiind situat la aproape 1.360 de metri altitudine.

Iar peisajele întrec orice așteptare, cei ce ajung acolo se pot bucura de Munții Piatra Craiului, dar și de Munții Bucegi, pe lângă faptul că traseul este unul cât se poate de interesant.

Înainte de Suceava, în primăvara acestui an, o stație meteo situată în vârful muntelui arăta că în comuna Fundata avea cel mai curat aer din România, potrivit Capital.ro.

Amyra Garey
Amyra Garey a absolvit Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, Universitatea București, secția Filologie, limbile - ucraineană-rusă. Pasionată mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Foreign Affairs: Care este viitorul Rusiei. Cinci scenarii despre cum va arăta țara după Putin
Au păcălit poporul cu televizorul! Ce înseamnă, de fapt, cifrele scrise de Sorin în baracă,...
FOTO. Ioana Țiriac a făcut ravagii într-un costum de baie spectaculos!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Ultimele ore de viață ale Corinnei, femeia găsită moartă în dulapul din dormitor. Poliția l-a...
De la Floreasca, l-au internat la Obregia. Mititelu Jr., mutat la 'Spitalul 9'! Ce au...
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic...
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
"Am călătorit în timp". Profesor ieșit din comă a fost în anul 3906 și știe...
Cât costă o manichiură și un tuns simplu înainte de Paște! Prețurile au explodat, în...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
Poate fi anulat ITP-ul dacă mașina scoate prea mult fum?
Compania coreeană Hanwha vrea să înfiinţeze în România un hub industrial pentru Europa
Au editat ADN-ul uman cu Inteligența Artificială! Ce-a urmat este ULUITOR
Marele ACTOR al țării a MURIT! Durere infinită: Actor extraordinar și un om și mai...
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Cum era Corneliu Vadim Tudor în rolul de părinte? Cum se impunea fostul politician în...
EXCLUSIV! Matteo, dezvăluiri inedite din postura de tată: "Fericirea este pe măsură". La ce provocări...
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și...
Sonda Voyager 1 comunică în sfârșit cu Pământul după luni bune de mesaje fără sens