Parchetul militar spune că NU va ancheta cazul Vișinescu. Ce se întâmplă cu dosarul torționarului

Polonia, Ungaria, Israel și Germania au demarat după al doilea război mondial adevărate campanii de identificare a torționarilor naziști. După 20, 30 sau chiar 70 de ani ofițerii naziști considerați responsabili de crime odioase împotriva evreilor sunt și acum identificați, anchetați, judecați și trimiși după gratii.

Parchetul militar își declină competența în cazul torționarului Alexandru Vișinescu, în cazul căruia Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului a depus plângere penală. Șeful Parchetelor militare, procurorul militar Ion Vasilache, a explicat, miercuri, pentru gândul că, din 2007, competența pentru anchetarea acestor infracțiuni a fost mutată la Parchetul General. Parchetul General este acum condus de Tiberiu Nițu, Secția de Urmăriri Penale este coordonată de procurorul Bogdan Licu iar secția este condusă de procurorul Camelia Sutiman.

Șeful parchetului militar sugerează că fapta s-a prescris

IICCMER a trimis către procurori prima sesizare privindu-l pe torționarul Alexandru Vișinescu. Sesizarea penală a fost trimisă la Parchetul de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial București. De anchetarea torționarilor se va ocupă însă Parchetul General prin Secția de Urmăriri Penale.

Polonia, Ungaria, Israel și Germania au demarat după al doilea război mondial adevărate campanii de identificare a torționarilor naziști. După 20, 30 sau chiar 70 de ani, ofițerii naziști considerați responsabili de crime odioase împotriva evreilor sunt și acum identificați, anchetați, judecați și trimiși după gratii.

Polonia are un parchet specializat pentru anchetarea torționarilor iar crimele acestor nu se prescriu.

În Ungaria, în iunie 2013, procurorii maghiari l-au pus sub acuzare pe Laszlo Csatary, de 98 de ani, un fost ofițer de poliție care a abuzat evrei și a ajutat la deportarea lor către lagărele naziste.

În România, șeful parchetelor militare spune că infracțiunile torționarilor s-ar fi prescris, însă este contrazis de o lege din 2012 care spune că infracțiuni precum genocidul, omorul deosebit de grav nu se prescriu. Parchetul militar și-a declinat competența și a trimis plângerea penală la Parchetul general, condus de Tiberiu Nițu.

Șeful Parchetelor Militare, Ion Vasilache a declarat recent pentru The Economist că, în cazul Vișinescu, probabil termenul de prescripție s-a împlinit. „Este necesar să se analizeze dacă termenul de prescripție s-a împlinit. Dacă faptele au fost comise în 56 termenul de prescripție probabil s-a împlinit după 15 ani”, a susținut procurorul Vasilache.

Plângerea penală depusă de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER) pe numele torționarului Alexandru Vișinescu, căruia i se impută moartea a șase deținuți politici în perioada în care a condus penitenciarul Râmnicu Sărat, va fi analizată de Parchetul General după ce inițial a ajuns la un parchet militar.

CITEȘTE PROFILUL COMPLET AL TORȚIONARULUI ALEXANDRU VIȘINESCU

Cum au făcut polonezii

Polonia este cel mai elocvent exemplu de eficiență în urmărirea, anchetarea și condamnarea oficialilor naziști sau comuniști, pentru omoruri, crime de război sau împotriva umanității. Aceste fapte nu se prescriu, iar investigațiile au loc chiar și în prezent, la peste 50 de ani de la comiterea faptelor. Spre deosebire de alte state est-europene, Polonia a început să condamne foști naziști încă din vremea comunismului, astfel că, până în 1977, aproape 18.000 de persoane fuseseră deja condamnate.

Polonia are un parchet specializat pe astfel de cazuri, sub coordonarea Institutului Național al Memoriei (INM). Corpul specializat de procurori a luat naștere în septembrie 2000 și a început munca în 2001. Până în februarie 2004, procurorii INM lansaseră aproape 1.300 de anchete, dintre care 335 se refereau la crime naziste și 878 la crime comuniste, ale căror victime fuseseră cetățenii polonezi.

Institutul polonez a colaborat strâns cu instituția omologă din Germania, pentru a obține ajutorul procurorilor germani. La început, anchetele trimise în lucru către procurorii germani s-au împotmolit, fie pentru că cei acuzați nu puteau fi identificați sau muriseră, fie pentru că germanii nu erau de acord cu argumentația juridică a polonezilor. Totuși, relația de colaborare funcționează strâns din anii 2000. Polonezii au cerut de asemenea ajutorul procurorilor și agențiilor specializate din țări precum Israel, Rusia, Belarus și Lituania.

În ce privește crimele comise de oficialii comuniști, INM-ul polonez a pus sub acuzare în jur de 400 de persoane, iar alte peste 900 de anchete sunt în desfășurare. Cele mai importante anchete vizează represiunile împotriva activiștilor Sindicatului Solidaritatea, din anii ”80, împotriva preoților polonezi, dar și atacuri împotriva unor studenți sau alți opozanți ai regimului comunist.

Torționarii Ungariei. Trimis în judecată la 98 de ani, pentru uciderea și deportarea evreilor

Cazul Ungariei nu este la fel de fericit ca cel al Poloniei, însă și aici există eforturi susținute pentru aducerea în fața legii a naziștilor și a torționarilor comuniști. O lege recentă permite procurorilor să pedepsească negarea holocaustului sau a crimelor comise de regimurile totalitare, precum fascismul și comunismul.

Bela Biszku, fost ministru de interne

În baza acestei legi, procurorul general al Ungariei a putut să îl aducă în fața legii pe fostul ministru de Interne comunist Bela Biszku, de 91 de ani, implicat în reprimarea revoluției anti-sovietice din 1956, care a fost înăbușită cu tancurile rusești. Biszku a negat mereu, public, faptul că regimul comunist pe care îl reprezenta la vremea respectivă a greșit cu ceva, el apărând și într-un documentar care a făcut valuri în Ungaria. Noua lege maghiară prevede o pedeapsă de maximum 3 ani de închisoare pentru astfel de declarații, astfel că fostul oficial comunist a putut fi anchetat.

LISTA TORȚIONARILOR CARE TRĂIESC: Radiografia completă a Gulagului românesc – De ce sunt anchetați 35 de torționari ai regimului comunist

Biszku a fost pus oficial sub acuzare în 2012, pentru crime de război, în cazul uciderii a peste 50 de civili care demonstrau împotriva regimului comunist de la Budapesta, în 1956. Biszku a fost acuzat că a coordonat atacurile armate asupra demonstranților.

În cazul crimelor împotriva evreilor, din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Ungaria a fost mult mai activă. Cel mai răsunător caz a avut loc în iunie 2013, când procurorii maghiari l-au pus sub acuzare pe Laszlo Csatary, de 98 de ani, un fost ofițer de poliție care a abuzat evrei și a ajutat la deportarea lor către lagărele naziste.

Csatary era șeful unei tabere de prizonieri în care se aflau 12.000 de evrei, la o fabrică de cărămizi din Kosice, Slovacia, oraș care la vremea respectivă – mai 1944, făcea parte din Ungaria. Csatary bătea evreii cu mâinile goale sau cu un bici pentru câini, îi înghesuia câte 80 în vagoane de tren fără aerisire, și îi deporta.

Laszlo Csatary, ofițer de poliție condamnat la moarte

Cazul său a fost semnalat de Centrul Simon Wiesenthal, organizație evreiască ce se ocupă de monitorizarea criminalilor de război naziști și incriminarea lor. Fostul torționar maghiar se află în arest la domiciliu, în Ungaria, după ce a trăit zeci de ani în Canada, unde s-a ocupat de tranzacțiile cu opere de artă. El a fost deportat și cetățenia canadiană i-a fost retrasă.

Csatary a fost condamnat în lipsă și de o instanță slovacă, în 1948, la moarte, sentință schimbată anul acesta în închisoare pe viață, pentru că UE nu acceptă pedeapsa cu moartea. Slovacia ar putea solicita extrădarea maghiarului, pentru a executa această pedeapsă.

Cazul Adolf Eichmann

Otto Adolf Eichmann este cel mai important criminal nazist capturat, condamnat și executat pentru genocidul comis împotriva poporului evreu. Adolf Eichmann este creditat în cărțile de istorie ca fiind cel care a introdus conceptul de soluție finală, ceea ce însemna exterminarea în masă a șase milioane de evrei. În cadrul procesului de la Nürnberg (1945-1949), Eichmann a fost condamnat la moarte de autoritățile germane fiind încadrat drept mare criminal de război.

La finalul celui de-al doilea război mondial Adolf Eichmann a fost capturat de trupele americane care însă nu știau că acesta este cel care a coordonat genocidul împotriva evreilor. Astfel că în 1946 a reușit să evadeze din închisoare. După ce s-a ascuns sub mai multe identități, Eichmann a ajuns în 1950 în Argentina unde s-a angajat ca muncitor la o fabrică a companiei Mercedes-Benz. În 1950, Mossad a început acțiunea de idetificare și aducere în fața justiției a criminalilor naziști. Cap de listă a Mossad era Adolf Eichmann. Timp de 10 ani Adolf Eichmann a trăit liniștit în Buenos Aires sub o identitate falsă,  folosind numele de Ricardo Klement.

Otto Adolf Eichmann

În 1959 agenții Mossad au primit informații care indicau că fostul coordonator al genocidului se afla în Argentina sub un nume fals. Acesta a fost identifcat în prima instanță de fiica unui avocat neamț care s-a întâlnit cu fiul lui Eichmann și care se lăuda cu trecutul tatălui său. După ce a fost supravegheat mai multe zile, agenții Mossad au primit aprobarea să-l extragă din Argentina și să-l ducă în Israel. Operațiunea de capturare a lui Eichmann a făcut obiectul unui film „The Man Who Captured Eichmann”, iar în 2012 a fost realizat un alt film în care este descris procesul acestuia din Israel (acest din urmă film va fi proiectat, joi seară la Muzeul Țăranului Român).

După ce a fost capturat în Argentina, Eichmann a fost transportat în Israel unde în 1961 a fost trimis în judecată și condamnat la moarte. Eichmann a fost condamnat la moarte și executat la data de 31 mai 1962.

Operațiunea Ultima Șansă: criminali naziști căutați pe tot globul

Centrul Simon Wiesenthal cu sediul în Statele Unite a lansat în anul 2002 Operațiunea Ultima Șansă al cărei scop este identificarea și deferirea cătrea organele de anchetă a ultimilor torționari naziști aflați în viață. În cei 11 ani ai operațiunii, Centrul a primit sesizări privind peste 600 de posibili criminali naziști. Au fost confirmați 103 posibili torționari naziști pe numele cărora au fost depuse plângeri penale. Operațiunea Ultima Șansă a inițiat și o campanie prin care cei care furnizează informații care duc la identificarea, anchetarea și condamnarea acestor criminali pot să primească până la 25.000 de euro recompensă. Potrivit unei statistici recente, în România au fost semnalate 18 cazuri de posibili torționari naziști.

Pe 24 iulie Centrul Simon Wiesenthal a demarat și o campanie media prin care a postat 2.000 de postere ce prezintă poarta lagărului de concentrare de la Auschwitz. Au fost puse în orașele Berlin, Hamburg și Koln. Prin aceste postere se solicită publicului informații ce ar putea duce la condamnarea naziștilor care au participat la genocidul împotriva evreilor. „Din păcate, foarte puțini dintre cei care au comis crime de război au plătit pentru asta”, a declarat la Berlin istoricul Efraim Zuroff, Directorul Centrului Simon Wiesenthal, citat de Deutsche Welle. „Trecerea timpului, categoric, nu diminuează gravitatea crimelor”, a mai adăugat Zuroff.

„Târziu, dar nu prea târziu” este mesajul scris pe bannerele postate în Germania, pe care mai este scris: „Milioane de inocenți au fost uciși de criminali de război naziști. Unii dintre vinovați sunt în viața și liberi. Ajutați-ne să îi ducem în fața instanței”.

De ce POT FI ANCHETAȚI torționarii chiar și la 50 de ani de la comiterea faptelor

Șeful Parchetelor Militare, Ion Vasilache a declarat recent pentru The Economist că spre exemplu în cazul Vișinescu probabil termenul de prescripție s-a împlinit. „Este necesar să se analizeze dacă s-a împlinit termenul de prescripție s-a împlinit. Dacă faptele au fost comise în 56 termenul de prescripție probabil s-a împlinit după 15 ani”, a susținut procurorul Vasilache.

Argumentația sa este însă contrazisă de o lege din martie 2012 care spune că faptele de omor deosebit de grav și infracțiunile intenționate urmate de moartea victimei nu se prescriu. Pe 16 martie a fost adoptată legea nr 27 care pevede că prescripție nu înlătură răspunderea penală și executarea pedepselor în cazul infracțiunii prevăzute la articolul 176 din Codul Penal, adică omor deosebit de grav.

„Legiuitorul a considerat că infracțiunile grave precum cele orientate împotriva vieții individului trebuie pedepsite indiferent de timpul care se scurge până la pedepsirea acestora, fiind mai importante valorile protejate prin aceste infracțiuni decât o eventuală lipsă de diligență a statului de a descoperi și pedepsi făptuitorii”, se arată argumentația juridică a IICCMER în cazul Vișinescu

Povestea ultimului supraviețuitor de la Râmnicu Sărat: „După 40 de zile de greva foamei, a murit. A murit acolo lângă mine”

În plus juriștii IICCMER susțin că termenul de prescripție a fost suspendat și întrerupt în perioada comunistă pentru că, deși faptele lui Vișinescu nu au fost anchetate de organele judiciare, adică de procurori, ele au fost anchetate de Partidul Comunist Român care a constatat că șefii penitenciarelor au comis infracțiuni, dar nu i-au trimis în judecată și au blocat urmărirea penală.

„Mai mult decât atât, prin investigațiile desfășurate, comisia PCR s-a substituit organelor de urmărire penală și a realizat adevărate acte de urmărire, cum ar fi audieri de martori și studierea dosarelor deținuților politici decedați. Astfel, se poate considera că, în contextul politic din acea perioadă, actele întreprinse în cadrul anchetei au reprezentat adevărate acte de urmărire și au determinat o întrerupere a prescripției răspunderii penale în temeiul art. 123 Cod penal”, se arată în argumentația IICCMER.

Cât privește suspendarea prescripției, articolul 128 din Codul Penal spune următoarele: „Cursul termenului prescripției prevăzute în art. 122 este suspendat pe timpul cât o dispoziție legală sau o împrejurare de neprevăzut ori de neînlăturat împiedică punerea în mișcare a acțiunii penale sau continuarea procesului penal”. Cheia din acest articol este formularea „împrejurare de neînlăturat”.

Alexandru Vișinescu

În cazul torționarului Vișinescu, împrejurarea de neînlăturat este faptul că PCR a făcut propria anchetă sustituindu-se procurorilor, dar și faptul că același PCR într-o ședință prezidată de Ceaușescu a decisă să blocheze orice fel de urmărire penală și tragere la răspundere a torționarilor.

În opinia juriștilor ICCMER, chiar dacă se înlătură din interpretarea legii din 2012 care spune că infracțiuni precum cele ale lui Vișinescu nu se prescriu, faptele sale tot nu au atins acest termen în care o anchetă și o judecare ar fi inutile. „Așadar, termenul de prescripție specială pentru infracțiunea de omor deosebit de grav săvârșită de maiorul Alexandru Vișinescu și care face obiectul prezentului denunț nu s-a împlinit încă, nici în varianta actuală de 30 de ani (conform art. 124 Cod Penal) și nici în varianta anterioară modificării Codului penal prin Legea nr. 63/2012, adică de 22 de ani și 6 luni”, se arată în explicația juriștilor IICCMER.

Medicul care a prezis pandemia de COVID-19 în 2017 a anunţat că urmează un nou...
Cine e bărbatul celebru care a plătit 80.000 de euro pentru o noapte de amor...
FOTO. Avocata superbă, `vânată` de fotbaliști! Cine este Andreea Roșca
FOTO. Ea e femeia pentru care Walter Zenga ar fi părăsit-o pe Raluca! Seamănă foarte...
Când vine, de fapt, iarna în România. Data în care va începe să ningă
Marea Britanie vrea să reducă perioada de carantină la 10 sau chiar 7 zile. România...
Mulți se plâng că 2020 e cel mai rău an din istorie. Care este, de...
Cine e bărbatul celebru care a plătit 80.000 de euro pentru o noapte de amor...
Ce a ajuns să facă Mariana Moculescu după ce s-a lăsat de videochat? Femeia trăiește...
400.000 de tinere au fost ţinute SCLAVE sexuale într-un singur loc. ''Mă VIOLAU în fiecare...
Nicolae Ceaușescu, gest RUȘINOS față de Arsenie Boca. De ce l-a amenințat și a făcut...
Anunț uimitor despre pensii: se întâmplă acum cu banii a milioane de români
Sfântul Dimitrie cel Nou 2020: Marţi este sărbătoare mare pentru toţi românii! Ce nu este...
Gaze urât mirositoare? Alimentele care la declanșează și când poate fi vorba de cancer la...
SITUAŢIA ALARMANTĂ pe judeţe. Bucureştiul rămâne pe PRIMUL la numărul de infectări. Lista completă cu...
Cine este tânăra care vinde unele dintre cele mai scumpe locuinţe din Bucuresti
Inchide