• Publicat:
Știri

Pe ce s-au cheltuit banii bucureștenilor în 2017. De la Catedrala Mântuirii Neamului la noile companii de 100 de milioane de euro înființate de Gabriela Firea

Pe ce s-au cheltuit banii bucureștenilor în 2017. De la Catedrala Mântuirii Neamului la noile companii de 100 de milioane de euro înființate de Gabriela Firea
Detalii pe Gândul.

La capitolul „ajutoare financiare” – precum bani mai mulți pentru Catedrala Neamului, mai exact peste două milioane de lei, sau stimulente de 2.500 de lei pentru nou născuți – Primăria Capitalei a excelat. În ceea ce privește îmbunătățirea traficului, însă, așa cum primarul general, Gabriela Firea, și-a propus încă din campania electorală, nu se pot sesiza schimbări majore față de anul precedent.

Principalele proiecte ale Municipiului București care vizează fluidizarea traficului rutier în zona București-Ilfov sunt incluse în Planul de Mobilitate Urbană Durabilă 2016-2030 și vizează introducerea de benzi de circulație cu prioritate pentru transportul public pe o distanță de 25 km. Astfel, în luna mai 2017, Primăria Capitalei a testat impelemtarea benzilor unice de circulație pentru autobuze.

Testul făcut de Municipalitate a fost însă foarte controversat și criticat , pentru că pe Drumul Național 1 (DN 1) s-a format, într-o luni dimineața, un ambuteiaj de peste 16 de kilometri, pe sensul de intrare în Capitală, șoferii stând în coloană chiar și două ore.

În iunie 2017, Primăria a reușit să inaugureze Pasajul Piața Sudului – proiect început încă din anul 2014.

În ceea ce privește fluidizarea traficului din Capitală, PMB a reușit să ajungă la un acord cu Ministerul Apărării Naționale și cu Ministerul Transporturilor, privind transferul mai multor terenuri din administrarea celor două instituții în cea a Municipalității. Scopul preluării acestor terenuri este construirea de noi artere sau lărgirea de străzi, cum este cazul Șoselei Fabrica de Glucoză – una dintre cele mai aglomerate tronsoane din Capitală. Aceste decizii nu au fost însă suficiente pentru rezolvarea, măcar într-o mică măsură, a traficului din oraș, iar primarul general a dat vina, în mai multe rânduri, pe creșterea numărului de mașini second hand importate din Occident, ca urmare a renunțării la taxa de mediu.

Tot în iunie 2017, la împlinirea unui an de mandat, primarul Gabriela Firea anunța realizările făcute la Primăria Capitalei: „Cea mai importantă realizare este ca am deblocat zeci de șantiere din Capitală în care nu se mai lucra de aproape doi ani de zile sau se lucra într-un ritm de melc: Arcul de Triumf, Pasajul Sudului, Ciurel, Ambulatorul și Spitalul de Copii Victor Gomoiu și altele. Am avut curajul sa spun stop contractelor păguboase pentru bucureșteni în mai multe domenii: managementul traficului, reparațiile la străzi și semnalizare, Arena Naționala, case de avocatura. Am înlăturat capușele de la RADET și RATB. Am decis cea mai mare investiție în spitale și în cabinete medicale școlare și stomatologice – 90 milioane de euro”, anunța Gabriela Firea, pe pagina personală de Facebook.

CITEȘTE CONTINUAREA PE MEDIAFAX.RO

Inchide