Pintea, despre cazul femeii cu arsuri grave din Olt: Medicii din Brașov și Iași și-au făcut treaba

Pintea, despre cazul femeii cu arsuri grave din Olt:  Medicii din Brașov și Iași și-au făcut treaba
Publicat: 03/11/2019, 12:52

Sorina Pintea a declarat, duminică, pentru Mediafax, că, în cazul femeii de 61 de ani din județul Olt, care a suferit arsuri grave pe aproape jumătate din corp și care a fost operată după două săptămâni de la accident, la Iași, după ce, anterior, a fost internată la spitalul din Brașov, că medicii de la Brașov și Iași nu au făcut nimic greșit.

„Nu s-a făcut nimic greșit la Brașov, dimpotrivă. La Iași pacienta a fost transferată, i s-a făcut grefă, 8% din suprafață, ea e stabilă în acest moment, este în Unitatea de Arși”, informează Pintea.

Potrivit aceleiași surse, pacienta a fost subevaluată la Slatina înainte de transferul acesteia la unitatea medicală din Brașov.

„A ajuns la Brașov, ea fiind subevaluată la Slatina. A ajuns la Brașov cu arsură 30% pe suprafața corpului, grad intermediar, dar arsura era 45%, grad III”, spune Sorina Pintea.

Ministrul demis al Sănătății a precizat faptul că la Brașov pacienta a fost tratată sub anestezie în sala de operații de aproximativ cinci sau șase ori, întrucât, în ziua în care a ajuns la Brașov i-au fost luate probe bacteriologice, confirmându-se astfel existența unei infecții.

„Medicii de la Brașov au spus că în aceste condiții grefa de piele nu era posibilă, prin urmare tratamentele care i s-au făcut au fost corespunzătoare. Să nu uităm că la Brașov există patru paturi de mari arși, spitalul e în reorganizare și oricum, erau trei pacienți cu arsuri. Doctorul Grigorescu (Dan Grigorescu – n.r.) de la Brașov a primit această pacientă, pentru că Iașiul avea probele neconforme și nu puteam să o trimitem la Iași. Deci din start am spus că trebuie să i se acorde îngrijirile de specialitate undeva repede, astfel încât să putem să o transferăm în condiții de siguranță acolo unde sunt paturi. La Brașov erau deja doi pacienți mari arși, unul dintre ei a fost transferat în terapie intermediară până când această pacientă a fost îngrijită”, a completat aceasta.

Sorina Pintea a menționat faptul că din moment ce Iașiul nu avea probele, COSU nu putea trimite pacienta acolo până probele nu erau conforme, însă că în momentul în care acestea au fost conforme, pacienta a fost transferată la Iași.

„Eu am discutat cu medicii din Brașov, cu medicii din Iași, fiecare și-a făcut treaba (…) pacienta practic a a fost trimisă la Brașov pentru o perioadă scurtă, până când vin probele de la Iași, dar s-a constatat că a fost subevaluată și cu acinetobacter, nu s-a putut face grefa de piele sau operația de grefă la Brașov pentru că nu poți opera un pacient infectat, dar sub anestezie generală i s-a făcut tratamentul în sala de operație”, a conchis Pintea.

O femeie de 61 de ani, din județul Olt, care a suferit arsuri grave pe aproape jumătate din corp, a fost operată după două săptămâni de la accident, la Iași, după ce, anterior, a fost internată la spitalul din Brașov.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cazul ciudat al miliardarului german care și-ar fi înscenat moartea ca să fie împreună cu...
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din...
FOTO. Grațiela e văduva lui Costel Corduneanu. Femeia e cu 20 de ani mai tânără...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
După ce a recrutat pușcăriași să lupte pe front, Rusia se confruntă cu un număr...
Câți bani au primit Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la MasterChef. Suma este...
A fost la un pas să moară din cauza unui produs de slăbit popular la...
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte;...
Ce sport practică fiica lui Corduneanu? Elisa îi calcă pe urme, deși are 12 ani
EXCLUSIV: Cât plătesc românii pentru o sticlă de apă plată în restaurantele din București. Prețurile...
Wow sau Bau? Mike a uimit trecătorii după ce a apărut în colanţi la braţul...
Poți radia mașina dacă n-o mai folosești, fără s-o casezi?
CE a propus stabilirea în acest an a datei de eliminare a controalelor la frontierele...
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Legea care intră în vigoare în România. Devine obligatoriu în toată țara
Alex Ciucu, surprins cu amanta în plin proces de divorț. Ar fi ținut-o ascunsă timp...
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou...
Vreme ANORMALĂ în weekend! Ce se întâmplă în TOATĂ România!
Virginia, dezvăluiri despre o posibilă relație cu Patrick! Se simte Robi deranjat de apropierea dintre...
Gestul disperat făcut de David Pușcaș pentru a avea bani de chirie: "Eram în momente...
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
O nouă specie de dinozauri este printre cele mai mici descoperite vreodată