Președintele Băsescu și liderii PDL discută la Snagov soarta Guvernului Boc. Întâlnirea a început în jurul orei 19.00

Redactor:
Gândul
Președintele Băsescu și liderii PDL discută la Snagov soarta Guvernului Boc. Întâlnirea a început în jurul orei 19.00
Întâlnirea dintre liderii și parlamentarii PDL și președintele Traian Băsescu, unde urmează să se discute pe tema remanierii guvernamentale, a început, duminică seară, în jurul orei 19.00, la Palatul Snagov.

Întâlnirea dintre liderii și parlamentarii PDL și președinteleTraian Băsescu, unde urmează să se discute pe tema remanieriiguvernamentale, a început, duminică seară, în jurul orei 19.00, laPalatul Snagov.

Participarea șefului statului la întâlnire nu a fost anunțatăoficial de către Administrația Prezidențială. Potrivit Mediafax, TraianBăsescu a ajuns duminică seară la Snagov, cu un autoturism DaciaLogan pus la dispoziție de SPP.

Vicepreședintele PDL Valeriu Stoica aanunțat sămbătă că la întâlnirea de la Snagov se va decide înpartid soarta actualului Guvern, după ce îninteriorul PDL s-au format două tabere, una care susține ideearemanierii imediate și una care dorește să acorde Executivului șaseluni de grație. Susținător al ideii de a lăsa actualul Guvern înfuncție pentru a încerca să pună în aplicare programul deausteritate, Stoica a spus că există un echilibru între cele douătabere din interiorul PDL și, de aceea, nu se poate spune cine vaavea câștig de cauză.

O întâlnire similară a avut loc și în urmă cu două săptămâni.Potrivit unor surse, la acea întâlnire, președintele Traian Băsescule-a spus parlamentarilor PDL că premierul Emil Boc a „fost sabotatde propriul Cabinet” și că PDL „este în pericol de pesedizare”.

Numele mai multor miniștri au fost vehiculate pentru o posibilăremaniere, printre acestea fiind Sebastian Vlădescu, DanielFuneriu, Mihai Șeitan și Mihail Dumitru, dar și numele lui RaduBerceanu sau Vasile Blaga.

Oroare! Celebra prezentatoare TV a ţării, abuzată sexual în scara blocului. Atacatorul i-a pus cuţitul...
Doliu uriaș în România! Este prima vedetă mare ucisă de COVID
FOTO. Imagini incendiare cu celebra gimnastă a României! Fără lenjerie intimă, pe rețelele de socializare
FOTO. Imagini incendiare cu celebra gimnastă a României! Fără lenjerie intimă, pe rețelele de socializare
Tratamentul secret pe care îl iau medicii pentru a se imuniza. Medicamentele banale pe care...
Sistem imunitar vs. Coronavirus: Cât timp durează imunitatea după COVID-19? Studii efectuate şi clarificări OMS
„Hunter-Gate”: Un partener al lui fiului lui Biden va preda FBI înregistrările afacerilor sale. România,...
Ultimul mesaj al cântărețului român aflat la Terapie Intensivă, în stare gravă: 'În cele din...
Are 72 de ani, dar e cuplat cu o studentă. Declarații din dormitorul lor: Să...
Mărturisirile INCENDIARE ale adevăratei Liudmila Ignatenko, femeia care a SUPRAVIEŢUIT Cernobîlului. ''Este o ÎNŞELĂTORIE''
Organul din gât care ar putea să vindece cancerul. Descoperirea istorică, făcută din greșeală
Cuvintele lui Iisus, descoperirea care zguduie creștinismul. A fost însurat sau nu mântuitorul?
Sărbătoare mare vineri în calendarul ortodox: Ce nu ai voie să faci pe 23 octombrie...
Când simți „un gâdilici” în gât virusul și-a croit deja calea în organism. Remediul care...
O experienţă străină în mijlocul Capitalei: Stilul de viaţă francez, în inima Bucureştiului.
Locul superb aflat la câteva minute de Braşov, dar care nu este o staţiune de...
Inchide