Pricopie: Școlile ar putea fi obligate să raporteze lunar, pe internet, situația absențelor

Redactor:
Andreea Ofițeru
Pricopie: Școlile ar putea fi obligate să raporteze lunar, pe internet, situația absențelor
Pricopie: Școlile ar putea fi obligate să raporteze lunar, pe internet, situația absențelor

Unitățile de învățământ ar putea fi obligate ca din anul școlar 2013-2014 să raporteze lunar, pe internet, situația absențelor, a declarat, marți, ministrul Educației, Remus Pricopie.

„Este un lucru grav când un copil nu vine la școală. Eram în SUA, am lipsit trei zile pentru că am fost bolnav și au sunat să mă întrebe de ce lipsesc. Dacă în SUA o facultate sună după student, de ce în România școala să nu fie interesată de ce se întâmplă cu elevii. De aceea, voi încerca să avem raportarea lunară a absențelor, pe fiecare școală, pe internet, începând cu anul școlar 2013-2014”, a spus ministrul Remus Pricopie, cu ocazia lansării studiului național cu tema „Toți copiii la școală până în 2015: inițiativă globală privind copiii în afara sistemului de educație”.

El a precizat că școala trebuie să acorde importanță problemei absențelor, problemei dialogului cu părinții.

„Poate este nevoie să facem educația părinților pentru controlul riguros al copiilor”, a mai spus Remus Pricopie.

Ministrul a adăugat că România are o strategie privind abandonul școlar din perioada 2008 – 2009, dar are obligația să elaboreze un document nou, altfel nu pot fi accesate fonduri structurale pentru perioada 2014 – 2020.

„Fondurile structurale 2014 – 2020 sunt pentru reducerea abandonului școlar și formarea continuă, dar, din păcate, la formarea continuă avem participare la proiecte de numai doi la sută”, a precizat Pricopie.

Inchide