Prima reacție a lui Mircea Badea după sentința lui Voiculescu: Hotărârea „plutonului de execuție” este „dementă, bazată pe absolut nimic”

Redactor:
Ramona Loznianu
Prima reacție a lui Mircea Badea după sentința lui Voiculescu: Hotărârea „plutonului de execuție” este „dementă, bazată pe absolut nimic”
Dan Voiculescu, condamnat vineri la 10 de închisoare cu executare în dosarul ICA, se află la IPJ Ilfov. Acolo este prezent și prezentatorul Antena 3, Mircea Badea.

Mircea Badea este primul jurnalist Antena 3 care a ajuns la sediul Inspectoratului de Poliție Ilfov, acolo unde se află Dan Voiculescu, care s-a predat.

Într-o intervenție la Antena 3, Mircea Badea a spus că hotărârea „plutonului de execuție” este „dementă, bazată pe absolut nimic”, și că dosarul ICA este legat, de fapt, de Antena 3.

„O mare greșeală de tactică a făcut azi plutonul de execuție legând Antena 3 de acest dosar. Faptul că a ales să confiște sediul Antenei 3, leagă acest dosar de Antena 3. Cu acest prilej, oamenii care mai aveau îndoieli că acest proces este pe bune, sunt acum lămuriți. Ce legătură juridică există între dosarul ICA și Antena 3? Niște oameni vor sta în închisoare pentru că Antena 3 a refuzat să se alinieze. Independența este plătită scump în România. Este o hotărâre dementă, bazată pe absolut nimic”, a pus Mircea Badea.

Omul de afaceri Dan Voiculescu a fost condamnat vineri la 10 ani de închisoare cu executare în dosarul privatizării ICA de către Curtea de Apel București, pentru spălare de bani și un prejudiciu de 60 milioane de euro. În același timp, directorul ICA Gheorghe Mencinicopschi a fost condamnat la opt ani de închisoare cu executare. Alte zece persoane au primit pedepse cu executare sau cu suspendare, cuprinse între trei și șapte ani de închisoare. Instanța a decis și confiscarea proprietăților puse sub sechestru și aflate pe numele lui Dan Voiculescu și a celorlalți inculpați. A fost instituit sechestru și pe sediul Antenei 3. De întreaga procedură de recuperare a prejudiciului și de sechestru se ocupă DNA, sub conducerea Laurei Codruța Kovesi. 
 

 

Inchide