• Publicat:
  • Actualizat:
Știri

PROTESTE BUCUREȘTI. Aproximativ 450 de persoane protestează în Piața Universității, 1.600 în 11 localități din țară

PROTESTE BUCUREȘTI. Aproximativ 450 de persoane protestează în Piața Universității, 1.600 în 11 localități din țară
Aproximativ 450 de persoane s-au adunat în Piața Universității din Capitală pentru a opta zi consecutiv, iar alți 1.600 de oameni protestează în 11 localități din țară a declarat, vineri, pentru Mediafax, purtătorul de cuvânt al Ministerului Administrației și Internelor (MAI), Marius Militaru.

Aproximativ 450 de persoane s-au adunat în Piața Universității din Capitală pentru a opta zi consecutiv, iar alți 1.600 de oameni protestează în 11 localități din țară a declarat, vineri, pentru Mediafax purtătorul de cuvânt al Ministerului Administrației și Internelor (MAI), Marius Militaru.

Potrivit situației înregistrate până la ora 17.30, în Piața Universității din Capitală protestează aproximativ 450 de persoane, a precizat Marius Militaru.

Acțiuni de protest au loc, vineri, atât în Capitală cât și în alte 11 localități, a mai spus Marius Militaru.

Manifestanților veniți în Piața Universității, pentru a opta zi de protest, li s-au alăturat, de la ora 16.30, și cadrele didactice care au protestat timp de o oră la Ministerul Educației.

Cadrele didactice au ajuns în centrul Capitalei spunând că nu au venit ca sindicaliști, ci ca profesori și că vor să ceară să fie respectați, să trăiască într-un stat de drept și să aibă o viață mai bună pentru copiii lor.

Ca și în zilele trecute, în momentul în care în Piața Universității vin grupuri mai mari de protestatari, jandarmii se grupează și legitimează persoanele care par suspecte.

Manifestanții scandează „Jos Băsescu” și „Monarhia salvează România” și au afișau bannere pe care scrie, printre altele, „Băsescu egal Ceaușescu”, „Băsescu și Boc v-au mințit, românii au sărăcit”, „Diaspora, trezește-te”, „Fie iarnă, fie vară, până pleci noi stăm afară”, „Români, toată țara vă așteaptă în Capitală”, „Nu mai putem răbda până vă judecă istoria, semnat Ciumpalacii”, „Ciumpalaci din toate țările, uniți-vă”, „Pierdut clasă politică, o declar nulă”, „Vai de tine Românie, stat de drept în agonie, condusă de mitocani, de slugoi și hoțomani”, „Traian, lasă-ne, du-te pe insula Elena”, „Schimb salariul de profesor cu salariul de parlamentar (șpaga inclusă)”, „Pierdut guvern și președinte, îi declar nuli”.

Profesorii cer, alături de toți protestatarii, alegeri anticipate și demisia întregului Guvern. Ei au mai multe bannere cu imagini, una dintre ele înfățișându-l pe Boc cu coasa adresându-se Morții: „Vezi cucoană? așa se face”, sau alta care îi arată pe Boc și pe Funeriu care sapă mormântul unde pun sicriul pe care scrie „Învățământul”, iar Băsescu le spune „Mai cu spor, mai cu spor”.

Inchide