Protestul lui Băsescu față de presa ostilă: „Mă mai uit doar pe Discovery și Animal Planet”. Ce spune despre Dinescu și CTP

Redactor:
Matei Ioan
Protestul lui Băsescu față de presa ostilă: „Mă mai uit doar pe Discovery și Animal Planet”. Ce spune despre Dinescu și CTP
Traian Băsescu a anunțat miercuri seara, la postul B1TV, că refuză să mai citească ziare și să se mai uite la televizor, în acest sens renunțând la abonamentul la presă, atât acasă, cât și la Administrația prezidențială

Traian Băsescu a anunțat miercuri seara, la postul B1TV, că refuză să mai citească ziare și să se mai uite la televizor, în acest sens renunțând la abonamentul la presă, atât acasă, cât și la Administrația prezidențială. Președintele află, totuși, ce se scrie sau se zice negativ despre el dintr-un „punctaj” pe care i-l înmânează, în fiecare dimineață, un consilier. „Mă mai uit doar pe Discovery și Animal Planet”, a mărturisit Băsescu.

Totodată, Băsescu a anunțat că Mircea Dinescu și Cristian Tudor Popescu nu mai primesc „semnele exterioare de respect” din partea președintelui. Șeful statului a lansat un atac la adresa celor doi lideri de opinie din media. „Îi regret și pe Dinescu și pe Cristian Tudor Popescu de dinainte de a deveni vulgari. Eu m-am săturat de jignirile lor, drept pentru care îi tratez ca atare. Are o limită orice om, chiar și omul politic în a te respecta când atât timp cât vede că zilnic încerci să-l jignești, să-l umilești. Din momentul în care i-ai atins limita, să nu mai aștepți de la el nici urmă de respect. Adresările dure, murdare pot fi acceptate până la o limită. Când vezi că a făcut o practică, spui: acestui om nu îi mai dau semnele exterioare de respect”.

Obsesia mogulilor: dușmanii Felix și Nuș

• De altfel, războiul dintre președinte și presă a fost reconfirmat prin reluarea tezei mogulilor: „Sorin Ovidiu Vântu are probleme cu legea, Patriciu are problema discutabilă a datoriilor de 600 de milioane transferate la Gaz Munai. Dar nimeni nu știe ce înțelegere e între Kaz Munai și Dinu Patriciu legat de cele 600 de milioane. Domnul Voiculescu, Felix i se spune parcă, ăluilalt, lui Vântu, Nuș. Sunt numele lor conspirative. Nu pot accepta ideea că au un președinte cu care nu se poate negocia interesul lor. Tradițional, oamenii aceștia au trăit cu mâinile băgate până la coate în banii publici sau în banii altora”.

Citește și:

Băsescu: „Ponta a lins preșul în 2008 la mine în birou să-l sprijin la Primărie. Are față de imatur, e obraznic, face ca maimuțica”. Plus: „Voi cere demisia lui Boc dacă va da bani PSD”

Băsescu: „Vântu e bolnav la cap. Procurorii l-au întrerupt din dragoste prin beciuri”. Ce INFORMAȚII SENSIBILE îi dau serviciile lui Traian Băsescu

Anunţ bombă făcut de China despre coronavirus. Nimeni nu se aştepta la aşa ceva
Pepe, mesaj dur pentru Raluca! Nu i-a mai păsat de nimeni: 'Când știu că iubești...
FOTO. Daniela Crudu, imaginile pe care le-ar vrea șterse: cum arăta fără operații estetice! Nu...
FOTO. Sandra Izbașa, în costum de baie! Imagini hot cu fosta gimnastă: arată fabulos la...
Veste TERIBILĂ pentru pensionari. Ce pensii se desființează DEFINITV: Să nu se mai acorde aceste...
Începe „Rabla pentru electrocasnice”. Iata valoarea voucherului pentru fiecare dintre echipamente finanţate
Boala care va ucide mai multe persoane decât Covid-19. Avertismentul OMS
Pepe, mesaj dur pentru Raluca! Nu i-a mai păsat de nimeni: 'Când știu că iubești...
Tatăl Ralucăi Pastramă și-a ieșit din minți după ce a aflat că fiica sa a...
REGINA care nu se putea abţine să FACĂ sex. După ce PRINDEA un bărbat...
ȘOC! Armata chineză, pregătită de luptă! Noua armă MORTALĂ va distruge tot în jurul ei....
ATENȚIE! Anunțul zilei de la Banca Transilvania. Toți clienții trebuie să afle URGENT!
Mesaje de Sfântul Andrei 2020: Felicitări, urări şi imagini cu La mulţi ani Andreea şi...
Simptomul înșelător al COVID-19, pe care pacienții nu-l observă. Semnalul de alarmă tras de medicul...
Industria care explodează în pandemie. Posibilităţile de creştere sunt uriaşe
O româncă a fost nevoită să ia o decizie în doar 15 minute. Aceasta i-a...
Florin Pastramă, probleme serioase de sănătate. Ce spune Brigitte despre medicul care nu s-a ocupat...
×
Inchide