Raed Arafat: Încet, încet, intrăm în logica medicinei de dezastre, în care trebuie un management diferit

Raed Arafat: Încet, încet, intrăm în logica medicinei de dezastre, în care trebuie un management diferit
Secretarul de stat Raed Arafat, șeful DSU (FOTO: Mediafax Foto)
Publicat: 27/10/2020, 14:38

Secretarul de Stat în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, Raed Arafat, a declarat marți, în cadrul unei videoconferințe organizate de Profit.ro, că presiunea pe sistemul medical este din ce în ce mai mare în contextul creșterii numărului de cazuri de COVID-19, iar din această cauză, încet, încet, România intră în „logica medicinei de dezastre”.

Totodată, el a adăugat că această situație necesită un management diferit față de cel clasic, informează HotNews.

„Situaţia de astăzi este una pe care noi am anticipat-o, din păcate. Presiunea asupra sistemului sanitar este evidentă. Vedem o presiune care continuă să crească şi acest lucru iarăşi este un lucru care a fost anticipat, având în vedere cifra cazurilor care apare în fiecare zi. Clar că un procent din aceste cazuri va ajunge în spitale, are nevoie de îngrijiri medicale avansate şi unii dintre ei chiar de terapie intensivă. (…) Acum, încet, încet, intrăm în logica medicinei de dezastre, în care trebuie un management diferit faţă de măsurile de prevenţie, măsuri de prevenţie care trebuie să continue pe linie epidemiologică, măsurile care să oprească răspândirea. Acestea sunt cele mai importante. Dar, în acelaşi timp, acum, ne confruntăm cu o situaţie care necesită aplicarea unor măsuri foarte bine calculate pentru a putea trata şi a putea asista numărul cel mai mare de pacienţi posibil”, a spus Raed Arafat.

Raed Arafat: Vom avea zile cu câte o sută de pacienți la Terapie Intensivă

Arafat a mai spus că se va ajunge în situația în care, în unele zile, vor fi câte o sută de oameni pe zi care vor avea nevoie de terapie intensivă, motiv pentru care sistemul trebuie să se adapteze.

„Rolul lor este tratarea celui mai mare număr posibil, pentru a face binele pentru cel mai mare număr posibil”, a explicat Raed Arafat.

Secretarul de Stat a adăugat că se încearcă suplimentarea locurilor din secțiile de Terapie Intensivă, dar și suplimentarea personalului din aceste secții, dar atrage atenția că numărul cadrelor medicale care se ocupă de cazurile grave de COVID-19 nu poate crește brusc.

„Avem un plan pentru a corecta un pic partea de resurse umane, de a recupera acum toţi medicii care au terminat examenul de specialitate pe ATI, pe urgenţă, pe pneumologie, pe infecţioase, pe radiologie şi epidemiologie, de a-i angaja imediat fără concurs, pentru a crea o forţă de lucru pe care putem să o trimitem acolo unde este nevoie prin detaşare. (…) Sperăm în primă fază vreo 200 de persoane să reuşim să le angajăm, medici vorbim aici, la sfârşit ei să poată să aleagă unde vor să se transfere şi să aibă postul lor pe posturile vacante existente, tot fără concurs. Ordonanţa de urgenţă a fost citită, urmează să fie aprobată chiar în cursul acestei săptămâni”, a precizat Raed Arafat.

Raed Arafat: Este imposibil să ne facem treaba după prevederile Codului Muncii

În cadrul evenimentului, Raed Arafat a atras atenția că sistemul trebuie să se adapteze, întrucât în acest moment nu mai pot fi respectate toate prevederile din Codul Muncii în cazul personalului medical.

„Partea de resurse umane rămâne partea cea mai serioasă care trebuie să vedem cu o manageriem corect, astfel încât colegii noştri să poată să îşi facă treaba. Trebuie să recunoaştem că este imposibil să ne facem treaba după prevederile Codului Muncii, suntem chiar într-o situaţie care nu mai permite acest lucru şi atunci trebuie să ne adaptăm programul, să ne adaptăm modul de lucru, în care să existe şi timpul de odihnă, dar, în acelaşi timp, să existe personal suficient în spitale şi în unităţile sanitare şi în serviciile de urgenţă care să se ocupe de numărul mai mare de pacienţi. Poate că acest aflux de pacienţi va dura cel puţin vreo patru-cinci-şase săptămâni”, a spus oficialul.

El a adăugat că autoritățile fac tot posibilul pentru a lua măsuri de limitare a răspândirii virusului fără afectarea economiei.

„Încercăm să nu afectăm economia, dar, în acelaşi timp, trebuie ca măsurile compensatorii să fie respectate cu stricteţe dacă vrem să păstrăm un număr limitat de cazuri în fiecare zi şi să începem chiar să avem o scădere a numărului de cazuri”, a adăugat Arafat.

Marți, România a înregistrat 4,724 de noi cazuri de infectare cu SARS-CoV-2 față de luni, iar 104 pacienți infectați au decedat în ultimele 24 de ore.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cazul ciudat al miliardarului german care și-ar fi înscenat moartea ca să fie împreună cu...
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din...
FOTO. Grațiela e văduva lui Costel Corduneanu. Femeia e cu 20 de ani mai tânără...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
După ce a recrutat pușcăriași să lupte pe front, Rusia se confruntă cu un număr...
Câți bani au primit Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la MasterChef. Suma este...
A fost la un pas să moară din cauza unui produs de slăbit popular la...
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte;...
Ireal cât a costat sicriul lui Corduneanu! Cosciugul, adus din America
EXCLUSIV: Cât plătesc românii pentru o sticlă de apă plată în restaurantele din București. Prețurile...
Wow sau Bau? Mike a uimit trecătorii după ce a apărut în colanţi la braţul...
Poți radia mașina dacă n-o mai folosești, fără s-o casezi?
CE a propus stabilirea în acest an a datei de eliminare a controalelor la frontierele...
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Apelul care te lasă fără bani. Metoda folosită de infractori
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou...
De ce s-a SINUCIS Mihaela, fata care s-a aruncat de la balcon! Șocant ce a...
Robi și Rebecca, discuție în camera roșie! S-ar vedea sau nu într-un cuplu cu Robi?...
Gestul disperat făcut de David Pușcaș pentru a avea bani de chirie: "Eram în momente...
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Ce culoare aveau cele mai vechi molecule colorate de pe Pământ?