REALITATEA DIN ROMÂNIA SUB ZĂPADĂ. Povestea impresionantă a celor șase copii care trăiau într-un grajd

Redactor:
Diana Marcu
Zeci de copii au ajuns în centre maternale și în adăposturi de zi de când a început frigul. Cu toate astea sunt și părinți inconștienți care refuză categoric să-și lase pruncii în grija asistenților sociali.

Zeci de copii au ajuns în centre maternale și în adăposturi de zi de când a început frigul. Zilnic, asistenții sociali culeg de pe străzi, din beciuri ori din barăci micuți ale căror trupuri firave nu ar rezista gerului care a pus stăpânire pe România.

Cu toate astea sunt și zeci de părinți inconștienți care refuză categoric să-și lase copiii în grija asistenților sociali. „Mai bine mor lângă mine decât să-i las statului” e replica uluitoare pe care lucrătorii Direcțiilor Generale de Asistență Socială și Protecție a Copilului o aud, arată o anchetă realizată de Știrile ProTV.  Iar angajații statului sunt obligați să le respecte decizia. Din fericire însă, sunt și părinți care înțeleg ce e mai bine pentru micuții lor și acceptă să-i dea în plasament.

Șase copii într-un grajd, la Bacău

„În ultimele 24 de ore, am salvat nouă copii din Bacău”, declară pentru gândul Alina Iftode, purtător de cuvânt al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Bacău. „Trei dintre ei au fost aduși astăzi (joi, 2 februarie – n.r.)  în centru, iar alți șase în cursul zilei de ieri”.

Poveștile celor mici sunt impresionante, dar dincolo de cuvinte imaginea ființelor malnutrite, care tremură în frig, continuă să-i bântuie pe cei care-i salvează.

Acesta a fost cazul celor șase copii găsiți la marginea Bacăului, într-un fost grajd, acum dezafectat. Cu un plastic pe post de geam, cu o pătură în loc de ușă, sub câteva cartoane și o bucată de mochetă veche, așa locuiau cei șase micuți până ieri, când asistenții DGASPC Bacău i-au preluat, după trei zile de negocieri cu părinții.

În grajdul transformat în casă erau practic nouă suflete, din care trei adulți. Un bărbat și două femei, surori și ambele mame. Bărbatul forma un cuplu cu una dintre surori și împreună aveau patru copii, cu vârste între 3 și 12 ani, din care unul era neînregistrat. Cea de-a doua femeie avea și ea copii, unul de 18 luni, iar altul 4 ani.

Toți nouă trăiau din salariul bărbatului, care lucrează la spații verzi în Bacău. În ciuda sărăciei cumplite însă, cei mici sunt înscriși la școală și la grădiniță, de unde le vine și masa principală: cornul și laptele.

„A fost dificil să-i convingem pe părinți să ne încredințeze copiii, dar am reușit până la urmă”, spune pentru gândul Alina Iftode. „Până la clarificarea situației lor sociale, ei vor rămâne în grija noastră. Doi dintre copii sunt acum într-un centru maternal împreună cu mama lor, iar ceilalți patru frați se află în centrul de zi Morcoveață. Cu toții sunt bine, au jucării, au pentru prima dată un program de mese, știu ce e ăla supliment de hrană, stau la cald și sunt vizitați de părinții lor”, afirmă aceasta.

Un copil de 5 luni, mort la Iași

Și Iașiul se confruntă cu aceleași probleme, șase copii ajungând în ultimele ore la centrul de primiri în regim de urgență, potrivit lui Tiberiu Bantas, purtător de cuvând al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Iași. „Avem alte 15 cazuri în lucru”, declară acesta pentru gândul, „iar alți 26 de copii se află acum în spitale și maternități. Pentru toți aceștia găsim soluții, dar este din ce în ce mai greu pentru că numărul asistenților maternali este în scădere, tot mai mulți dându-și demisia sau neacceptând să preia în îngrijire un al doilea copil, mai ales dacă are între 0 și 2 ani”, afirmă el.

Bantas vorbește despre condițiile improprii în care lucrătorii Direcției găsesc copiii: în locuințe din chirpici, la 8 grade Celsius, adesea nemâncați și dezbrăcați. Asta în cazul în care îi găsesc în viață, pentru că se întâmplă și ca trupurile firave să nu mai poată lupta cu gerul ori cu foamea. Ultima victimă avea doar cinci luni și a murit în urmă cu câteva ore într-o localitate din Iași.

Potrivit Știrilor ProTV, care au prezentat cazul, părinții au găsit dimineața fetița vânătă de frig, deși au jurat că au avut grijă ca soba să fie încălzită. Dar autoritățile și unchiul copilului nu le susțin varianta.

De fapt, ar fi uitat să aprindă focul în cameră. „A fost clar un caz de neglijență”, spune Tiberiu Bantas, iar Direcția a decis să-i preia în plasament și pe ceilalți trei minori ai familiei. Copiii sunt în prezent internați la Spitalul „Sfânta Maria” din Iași.

„Copiii mor lângă mine”

Mulți dintre părinți refuză să-și încredințeze copiii statului, nici măcar pe perioada gerului. Nu neapărat din dragoste, ci din inconștiență sau pentru a nu-și pierde beneficiile financiare pe care le obțin de pe urma copiilor.

Potrivit legii, părintele e liber să refuze ajutorul. Dar e obligat să-si asume decizia și eventuale urmări, care merg până la decăderea din drepturile părintești. „Ar putea fi decăzuți din drepturile părintești, caz în care cei mici sunt încredințați statului”, explică Bantas. „Ei ar pierde astfel drepturile bănești ce le revin din creșterea copiilor. Practic, vor redeveni liberi să-și vadă de viață și să facă alți copii”, explică cu amărăciune acesta. „Dar noi asta trebuie să facem, să-i ajutăm pe cei care sunt în nevoie”, conchide vocea DGASPC Iași.

Efortul însă ar putea fi susținut și de autoritățile locale, ori de comunități, afirmă Sorin Brașoveanu, directorul general al DGASPC Bacău. „Am dori să se implice mai mult autoritățile locale, primăriile, cu precădere cele din mediul rural. Situația ar fi alta. Practic, acolo sunt cele mai multe probleme, acolo sunt drumurile blocate, familiile sărace și fără lemne, fără hrană”.

Medicul care a prezis pandemia de COVID-19 în 2017 anunţă un nou dezastru! Ce se...
S-a SINUCIS în faţa tuturor! Ştirea tristă a zilei în România
FOTO. Cum arăta Crina Matei în tinerețe! Imagini fabuloase cu actrița în urmă cu zeci...
DOLIU in lumea politica! A MURIT! Ion Iliescu – Am aflat cu profund regret vestea...
Ion Țiriac și-a amintit ziua în care i-a cerut bani de pizza lui Ilie Năstase!...
S-a aflat ce SALARIU are preşedintele SUA. Mulţi au rămas surprinşi de suma primită lunar
Joe Biden a lansat un mesaj ascuns în site-ul Casei Albe: „Dacă citeşti acest lucru,...
BANCUL ZILEI – Răpit si violat cu sălbăticie de 10 prostituate
Mesaj ascuns pe site-ul Casei Albe, apărut imediat după ce Joe Biden a preluat mandatul:...
S-a SINUCIS în faţa tuturor! Ştirea tristă a zilei în România
Ea este mândria romilor! Este frumoasă, dar și deșteaptă. A fost admisă la 5 facultăți...
Este dovada CĂLĂTORILOR în TIMP? O descoperire recentă provoacă o CONTROVERSĂ de proporții
Două zone din România, pe lista destinațiilor de vacanță recomandate de New York Times
Vestea teribilă pentru toți șoferii: se întâmplă la pompă cu prețul la benzină și motorină
BAYWATCH: Veste tristă. Atăzi trăiește pe străzi și caută în gunoaie: „Nu mă spăl pentru...
Vestea ȘOC a momentului despre Sebi, băiatul de 7 ani, dat dispărut de două săptămâni
Theresa Ivancik, femeia cu bicepși de 40 de centimetri care este des confundată cu un...
Este oficial: Categoria de salariaţi care va putea ieşi la pensie la 57 de ani....
Omul care după ce a închis două afaceri a reuşit să transforme un chioşc de...
ȘOC!Trebuie să ne pregătim pentru un CUTREMUR devastator. Se anunță un DEZASTRU total pentru România!
Inchide