RECENSĂMÂNT 2011. Ce riști dacă refuzi să răspunzi la întrebări. Plus: Ce faci dacă la „interviu” participă șeful de bloc sau administratorul

RECENSĂMÂNT 2011. Ce riști dacă refuzi să răspunzi la întrebări. Plus: Ce faci dacă la interviu participă șeful de bloc sau administratorul
Publicat: 23/04/2012, 19:32
Actualizat: 23/04/2012, 19:42

Românii care vor refuza să participe la recensământ 2011 riscă să primească o amendă între 1.500 și 4.500 de lei. „Vor fi amendați cetățenii care vor respinge recenzorii în mod ostentativ, explicit și repetat. În funcție de modul în care românii vor refuza să răspundă întrebărilor se va stabili și suma pe care trebuie să o achite. Amenda nu îi va fi tăiată de către recenzor. Persoană care participă la recensământ va trebui să înștiințeze prefectul, iar acesta va înștința cetățeanul că trebuie să plătească o amendă”, a declarat pentru gândul Vladimir Alexandrescu, șeful biroului de presă al Institutului Național de Statistică (INS). Această prevedere este menționată și în HG nr. 1.502/2009.

În cazul în care programul recenzorului nu corespunde cu cel al cetățeanului, reprezentantul INS ne-a precizat că se poate ajunge la un consens. „Programul unui recenzor pentru colectarea datelor este în intervalul 8-20. Dacă în acestă perioadă nu este nimeni acasă, se poate stabili, împreună cu persoană care participă la recensământ, o altă oră la care românul este disponibil să completeze fișele. Astfel, recenzorul poate veni și până în ora 8 dimineața, dar și după 8 seara”, a declarat Alexandrescu.

Cine poate însoți recenzorul

Datele completate în chestionar sunt confidențiale, afirmă reprezentanții INS. Recenzorii s-ar putea să fie însoțiți de președintele de bloc sau de administrator, dar singura persoană care vă poate asista în timp ce răspundeți diferitelor întrebări este recenzorul. „Vor exista situații în care persoana care participă la recensământ va fi însoțită de un observator. Și acesta va putea participa, dar fără a interveni în discuția cetățeanului cu recenzorul. Rolul acestei persoane este de a supraveghea desfășurarea recensământului și de a semnala anumite nereguli, care pot apărea”, a menționat Vladimir Alexandrescu. Acesta a spus că românii nu sunt obligați să primească recenzorii în propria casă, dacă nu doresc.

Marian Iancu a ajuns într-o stare deplorabilă: ”E terminat, de-abia mai merge”. Ultimele informaţii despre...
Veste-şoc pentru fanii Survivor! Emisiunea care a fost scoasă din grilă, după doar 3 zile
FOTO. Nume grele din fotbal în istoricul amoros al Laurei Giurcanu. Cu cine s-a iubit...
Semnale de alarmă într-o relație: lipsa certurilor între parteneri e un semn rău
FOTO. Simona Gherghe, în costum de baie! Apariție rară a vedetei TV: cum arată
A fost lansat primul studiu arheologic al oamenilor în spaţiu. Cercetătorii vor analiza cum trăieşte...
Metoda de furt care face ravagii. Cu o simplă monedă, HOȚII iau tot din MAȘINĂ
BANCUL ZILEI – Doi francezi fac dragoste în cabinetul medical. Doctorul privește acțiunea și dintr-o...
Bill Gates avertizează că următoarea pandemie „va fi mai mortală decât COVID”
Veste-şoc pentru fanii Survivor! Emisiunea care a fost scoasă din grilă, după doar 3 zile
Vârsta la care FEMEILE sunt cele mai ATRACTIVE în pat pentru bărbaţi
Teodor Niță și Octavian Berceanu, în prima linie a bătăliei cu mafia deșeurilor! VIDEO
Cei mai buni actori, aflați în viață, care nu au primit încă un Oscar
Răsturnare șocantă de situație: Cine i-a omorât, de fapt, pe cei doi studenți de la...
Anunţul teribil care zguduie România! E cea mai proastă veste. Nu mai putem ţine pasul
Vestea anului despre milioane de pensii! Cine va încasa mai mulți bani? Nu mai poate...
Este oficial: Toţi românii pot primi o zi liberă suplimentară de la angajator. Ce trebuie...
Care este şcoala pe care dacă o faci în România ai cele mai mari şanse...