România riscă să plătească amenzi uriașe fiindcă primăriile n-aufost în stare să reducă poluarea din București. Este vorba despre100.000 de euro amendă zilnică, dacă s-ar declanșa procedura deinfringement pe mediu, arată un document al municipalității.
Ca să evite procedura, Capitala ar fi trebuit să aplice 47 demăsuri antipoluare, încă din 2009. Or, edilii nu au realizat decât12 dintre acestea. O parte dintre măsurile nerealizate ar fi fostdificil de implementat, însă nu imposibil, iar altele ar fi fostdestul de simplu de aplicat, dar se pare că edilii au avut cu totulalte priorități.
Edilii: facilitățile park&ride sunt aproapeimposibile în București
Iată câteva dintre măsurile ce nu au putut fi implementate:crearea facilităților de tip park&ride – adică parcareaautovehiculelor ce vin din exteriorul orașului în zona de centură aCapitalei. De aici, utilizatorii mașinilor ar fi urmat să intre înoraș cu mijloacele de transport în comun sau chiar pe biciclete.Autoritățile locale au motivat că nu au putut realiza acest sistemfiindcă le lipsesc spațiile pentru construcția respectivelorparcări. Ba mai mult, nici pe viitor nu vor avea unde săconstruiască așa ceva, au mai explicat.
Altă măsură era aceea prin care autovehiculele în care circulătrei sau patru persoane să poată folosi benzile destinatetransportului în comun. Aceasta ar fi avut menirea de a impulsionapopulația să meargă grupat în aceeași mașină, acolo unde ar fi fostposibil, pentru a mai limita din poluare. Desigur, și în acest cazautoritățile au invocat lipsa parcărilor.
Alte două măsuri ar fi fost, însă, oarecum simplu deimplementat, dar tot nu s-au materializat: în primul rând,parcările pentru biciclete la instituțiile publice, unități deînvățământ și centre comerciale. În document, primăriile suntacuzate că nu condiționeză eliberarea autorizațiilor de construcțiide amenajarea parcărilor de biciclete. În al doilea rând,primăriile încă nu au reușit să convingă prin stimulente lanțurilecomerciale cu parcări mari să permite accesul mașinilor riveranilorîntre orele 22.00 și 8.00.
70 la sută din poluarea Bucureștilor provine dintraficul auto
Specialiștii de mediu au ajuns la concluzia că aproape 70 lasută din poluarea Bucureștilor provine din traficul auto, înconsecință cele mai afectate zone sunt și cele mai circulate,respectiv cele aflate în inelului pericentral al orașului. Desigur,poluarea s-a extins mult și în afara acestui perimetru. În fiecarezi, în Capitală circulă aproximativ o jumătate de milion de mașini,unele înmatriculate în oraș, altele aflate în tranzit. Studiilearată că din arderile hidrocarburilor produse de trafic, în aer seeliberează peste
150 de compuși și grupe de compuși
Mai există un motiv pentru care poluarea auto este foarteputernică în București – faptul că autovehiculele circulă cu oviteză foarte mică. Cel puțin așa explica presei în urmă cu cevavreme conducerea Agenției Municipale pentru Eficientizare șiReglementare a Energiei. „Capitala are cea mai mică viteză tehnicădin Europa, între orele 7.00 și 20.00, de până la 10 kilometri peoră, ceea ce înseamnă un grad foarte mare de poluare. Și nici nuavem un proiect la nivelul infrastructurii care să aibă legătură cuprotecția mediului”, declara la momentul respectiv Tudor Popescu,directorul acestei Agenții.
Potrivit Agenției pentru Protecția Mediului, Capitala ocupă primulloc în topul orașelor poluate din Uniunea Europeană, depășindSofia, Atena sau Roma. Astfel, fiecare bucureștean înghite cincitone de substanțe poluante pe an.
Peste un milion de copaci tăiați în București, înultimii 20 de ani
După traficul auto, următoarele surse de poluare în Bucureștisunt: centralele electrotermice, industria și unele instalații deîncălzire a locuințelor, de către particulari. Cele șase CET-uridin Capitală produc uriașe cantități de monoxid de carbon cerezultă din arderea carburanților, alături de vaporii de apă.Rapoartele oficiale ale municipalității arată că, în ultimii 20 deani, suprafața spațiului verde a scăzut în București la mai mult dejumătate față de nivelul avut în anul 1990. Organizația Mondială aSănătății ne-a impus limita de 50 de metri pătrați de spațiu verdepe cap de locuitor. Deocamdată, Capitala are numai 1.400 de hectarede spațiu verde. Din 1990 și până în prezent, au fost tăiați pesteun milion de copaci.