S-a îmbătat și a vrut să dea foc sediului IPJ Sibiu. Ce riscă acum un tânăr de 28 de ani

S-a îmbătat și a vrut să dea foc sediului IPJ Sibiu. Ce riscă acum un tânăr de 28 de ani
S-a îmbătat și a vrut să dea foc la sediul IPJ Sibiu. Ce riscă acum un tânăr de 28 de ani

Potrivit unui comunicat de presă transmis, luni, de Poliția Județeană Sibiu, bărbatul care a provocat incendiul era în stare de ebrietate.

„În data de 26 aprilie, în jurul orei 23.00, polițiștii au prins și reținut un sibian, în vârstă de 28 de ani, care, aflat în stare avansată de ebrietate, a provocat un incendiu de proporții reduse pe fațada clădirii Inspectoratului de Poliție al județului Sibiu. În foarte scurt timp, polițiștii au reușit lichidarea incendiului”, se arată în comunicat.

Potrivit sursei citate, bărbatul a fost reținut și va fi cercetat pentru ultraj, distrugere și tulburarea liniștii și ordinii publice.

Surse din rândul polițiștilor care erau în sediul IPJ în momentul atacului spun că bărbatul era băut și abia se putea ține pe picioare, iar din această cauză, după ce a aruncat prima sticlă incendiară, din cele trei cu care venise, s-a rănit. Astfel, a fost spart geamul de la ușa de intrare în sediu și a fost arsă rama ușii.

Din cauza rănilor pe care și le-a provocat, bărbatul a primit îngrijiri medicale la fața locului de la un echipaj SMURD, fiind transportat apoi la spital, însă nu a rămas internat.

„Un echipaj SMURD a fost solicitat să intervină pe strada Revoluției (unde este sediul IPJ Sibiu – n.r.), pentru un bărbat care a suferit arsuri pe spate dorsală și arsuri ale membrelor superioare. I s-au acordat îngrijiri medicale și a fost transportat la spital pentru îngrijiri”, a declarat corespondentului MEDIAFAX Bianca Săbău, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Sibiu.

Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, bărbatul care a încercat să incendieze sediul IPJ Sibiu a mai fost în trecut cercetat pentru tâlhărie, furturi, tulburarea liniștii publice și alte fapte cu violență, el fiind eliberat din închisoare în urmă cu două luni.

George Burcea și Viviana Sposub şi-au oficializat relaţia! Au plecat în vacanţă, nu înainte de...
FOTO. Daniela Crudu, într-o lenjerie intimă sumară! Fanii au lăudat trupul care se vedea complet
Ce fac musulmanii în noaptea nunţii, în dormitor. Tradiția care a șocat întreaga lume
Meteorologii ANM avertizează! Vine prăpădul în toată țara
Dezvăluiri incredibile la peste 30 de ani de la Revoluție: 'Am căutat sacii cu cadavrele...
Ce se întâmplă dacă vii fără mască la vot. Raed Arafat tocmai a făcut anunțul
VOT ALEGERI LOCALE 2020. Tot ce trebuie să ştii: cum afli secţia de votare şi...
Alegeri locale 2020. Cum trebuie pusă ștampila pentru ca votul să fie valabil și cum...
George Burcea și Viviana Sposub şi-au oficializat relaţia! Au plecat în vacanţă, nu înainte de...
Ce fac musulmanii în noaptea nunţii, în dormitor. Tradiția care a șocat întreaga lume
Descoperire de PROPORȚII! Au reconstruit fața unei MUMII și au răsturnat tot ce știam despre...
Pensia pe care o câștigă Ion Țiriac este FABULOASĂ! N-o să crezi însă ce a...
Horoscopul zilei! Se învârte roata pentru aceste zodii
Livian și Bianca, din nou împreună? Filmarea care i-a pus pe jar pe fanii celor...
Poți face infarct de la prea multă bucurie? 5 cauze mai puţin cunoscute ale infarctului...
Descoperă România cum nu ai mai văzut-o. Destinaţii de vacanţă magice la doi paşi de...
Un om de afaceri care l-a depăşit cândva pe Bill Gates şi a fost cel...
Inchide