ȘCOALĂ NOUĂ. Radiografia sistemului: Marea afacere a AUXILIARELOR. Cât de bune sunt, cine câștigă din ele. PLUS: cazul unui inspector acuzat că vinde auxiliare

Redactor:
Mihaela Stoica
În procesul de îmbunătățire a cunoștințelor elevilor un rol important îl au materialele auxiliare, în special culegeri sau caiete speciale. Auxiliarele au devenit însă o povară pentru unii părinți care sunt obligați să le cumpere chiar de către anumiți profesori, care urmăresc comisione sau sunt la rândul lor obligați de inspectori să facă acest lucru. Ministrul Educației a anunțat recent că vrea să stopeze acest comerț.

Gândul a demarat campania Școală nouă prin care își propune să determine ministerul Educației și autoritățile abilitate să creeze cadrul legal pentru așa-zisul fond al școlii, dar și să ia măsurile necesare astfel încât părinții, care „cofinanțează” anual sistemul de învățământ, să nu mai fie nevoiți să pună umărul la înflorirea afacerilor editurilor care publica auxiliare și manuale, dar și la cele ale afterschool-urilor.

De asemenea, propunem schimbarea statutului juridic al școlilor astfel încât cei care doresc să poată redirecționa 2% din impozitul pe venit către școli așa cum o pot face în prezent pentru ONG-uri.

ȘCOALĂ NOUĂ. Cât de mult ne COSTĂ învățământul de stat GRATUIT. De ani de zile, părinții „creditează” Educația cu milioane de euro

În procesul de îmbunătățire a cunoștințelor elevilor un rol important îl au materialele auxiliare, în special culegeri sau caiete speciale. Auxiliarele au devenit însă o povară pentru unii părinți care sunt obligați uneori de profesori să le cumpere, aceștia urmărind anumite comisione. Sunt situații în care chiar inspectorii „dictează” ce auxiliare trebuie folosite la clasă. Ministrul Educației a anunțat recent că vrea să stopeze acest comerț.

Caiete pentru elevi și profesori, culegeri, reviste, CD-uri, DVD-uri sau jocuri interactive, toate produse de zeci de edituri, mai mult sau mai mai puțin cunoscute, sunt comercializate în multe din școlile din România, o parte dintre ele chiar de către profesori, pe ideea că „sunt foarte bune pentru dezvoltarea intelectuală a elevului”.

Criteriile după care profesorii recomandă auxiliarele sunt, în special, suplimentarea activităților de învățare din manuale, dar și autorii, în multe cazuri aceștia fiind inspectori. „La mine, cel puțin, pentru clasa a VIII-a, culegerile se schimbă o dată la patru ani, o dată cu inspectorii. În programul pentru pregătirea elevilor pentru Evaluarea Națională, de o oră pe săptămână, trebuie să avem niște teste prin care să simulăm examenul. În alegerea acestei culegeri mă axez să fie cât mai mulți inspectori pe copertă pentru că, ceva de acolo, nu zic că le pică exact, dar vor avea ceva similar și la examen. Nu e ceva impus, dar situația mă obligă”, afirmă Raluca Popa, profesor de Limba Română, de la o școală din Capitală.

Stelian Fedorca, consilier în cadrul MEN, a declarat pentru gândul că subiectele la examene sunt făcute de profesori aleși din instituții de învățământ preuniversitar cu notorietate și că inspectorii nu au nicio legătură cu subiectele. Potrivit acestuia, este dreptul fiecărui inspector să publice ce dorește.

Inspector din Suceava, acuzat că face afaceri cu auxiliare

Există însă situații în care publicațiile inspectorilor ajung să fie comercializate în școli. Un astfel de caz ne-a fost sesizat la Suceava, la catedra de Limba Română.

Mai mulți profesori afirmă că inspectorul de specialitate, prof. Rita Cîntiuc, aflată în Inspectoratul Școlar Suceava de mulți ani, trimite în școli materialele la care aceasta este coautor pentru a fi cumpărate de elevi.

„În acest an, la Consfătuirile din 13 septembrie ne-a spus că o să ne trimită mai multe materiale necesare la clasă pentru elevi. Dacă va fi așa, o să întâmpinăm aceeași situație ca și anul trecut, când prin intermediul șefilor de cerc și de catedră ne-au fost trimise câte 20 de culegeri de teste pentru Limba Română pentru Evaluarea Națională, Fișe de lucru pentru clasele V – VIII, caiete speciale pentru aceleași clase sau dicționare. La toate acestea doamna inspector este coautoare. Elevii le-au cumpărat și apoi banii au fost trimiși către dumneai pe același traseu”, susțin mai mulți profesori de Limba Română care au cerut să rămână anonimi, menționând că le este frică de repercusiuni.

Contactată de gândul, Rita Cîntiuc afirmă că nu le-a impus niciodată profesorilor să îi cumpere sau vândă cărțile. „Colegii îmi sunt martori, la Consfătuiri eu nu le-am spus că le voi trimite materiale pentru elevi. Este o aberație”. Mai mult, aceasta afirmă că are cunoștiință de precizările Ministerului Educației, prin care se interzice comercializarea în școli de către profesori a materialelor auxiliare. Întrebată dacă le-a sugerat, impus, trimis profesorilor materiale auxiliare să le comercializeze în școli, inspectoarea de Limba Română a răspuns: „Nu le-am sugerat. Este adevărat că am primit întrebări din partea colegilor legate de cărți, dar eu le-am spus că există posibilitatea de a decide la nivelul catedrei, la nivelul comitetului de părinți din școală să ia ce vor ei. Și dacă vor să ia ceva, să meargă la librărie”.

Inspectorul a refuzat să spună câți bani câștigă din drepturile de autor pe motiv că această informație nu este de interes public, specificând că „are o colaborare de mai mulți ani”.

În declarația de avere completată în 21 mai 2013, inspectorul Rita Cîntiuc menționează că a încasat anul trecut suma de 4.000 de lei, reprezentând drepturi de autor, de la Grupul Editorial Nomina.

Contactat de gândul, în legătură cu această situație, inspectorul școlar județean Suceava, Gheorghe Lazăr, afirmă că el știe un singur lucru: „Astăzi (luni n.r.), în ședința cu toți inspectorii, le-am spus că în școală nu se vând materiale auxiliare de care elevii au nevoie. Inspectorii trebuie să le transmită la profesorii că elevii să își procure aceste materiale din librării”. În legătură cu situația prezentată anterior, inspectorul a declarat că „se va informa”.

Inspector cu editură de auxiliare în familie

Învățătorul Florin Gardin este inspector general în județul Argeș și autor de materiale auxiliare pentru toate materiile din ciclul primar. O parte dintre acestea sunt apărute la Editura Delta Cart Educational. Potrivit Registrului Comerțului, editura aparține lui Gardin Bogdan Liviu și lui Crivac Constantin, care sunt fiul, respectiv ginerele inspectorului general la județul Argeș. Inspectorul Florin Gardin este mândru de afacerea „copiilor lui”, afirmând că nu există niciun fel de conflict de interese. „Eu sunt în inspectorat de 15 ani, iar de 12 ani sunt autor de auxiliare. Atâta am eu, că am conceput și am dat manuscrisul la editură. Nu am niciun fel de influență sau contribuție asupra distribuției. Atâta timp cât ele se vând de trei ori mai mult în alte județe decât în Argeș, nu cred că pot eu să influențez vânzarea lor”, a precizat acesta pentru gândul.

Acesta se declară mândru de cărțile pe care le-a publicat pentru că au rezistat și 15 ani.

Acesta afirmă că, în prezent, din cauza crizei, piața auxiliarelor nu mai merge atât de bine. „Câștig în funcție de tiraj, dacă el e mare și procentul e mai mare. Înainte să înceapă criza luam și 12% din prețul cărții. Acum mai primesc câte ceva de la Paralela 45, unde am publicat cele mai multe cărți. La Delta Cart sunt copiii mei și le-am scris un rând de cărți. Atât și nimic mai mult. Mi-au plătit la început o parte. După aceea, micșorându-se tirajul, nu mi-au mai plătit și nici nu am niciun fel de pretenție de la ei”, a adăugat acesta. Între cărțile pe care inspectorul le-a publicat la editura Delta Cart Educational împreună cu soția sa, prof. Maria Gardin, se numără culegeri și caiate de lucru de matematică, de limba română, istorie sau geografie.

Potrivit declarației sale de avere, completată în 10 iunie 2013, inspectorul Florin Gardin a încasat anul trecut 7.500 de lei drepturi de autor de la editura Paralela 45. Aceeași sumă a fost încasată și de către soția lui.

Cât de „bune” și „utile” sunt „auxiliarele”?

Inspectorul Florin Gardin afirmă că timpul de glorie al auxiliarelor a trecut și vorbește despre motivul apariției acestora. „La ciclul primar manualele au foarte puține exerciții de consolidarea și recapitularea cunoștințelor, de aceea este nevoie ca pentru munca independentă de la clasă sau de acasă este bine ca copilul să exerseze foarte mult. De aceea au apărut auxiliarele”, afirmă inspectorul. Acesta recunoaște că există cazuri în care  învățătorii au cumpărat și câte patru rânduri de auxiliare pentru elevi. „Trebuie doar un singur rând de la orice firmă dorești pentru că numai tu, profesorul, știi cel mai bine nivelul clasei respective”.

Articolul 69 din Legea Educației Naționale nr.1/2011, aliniatul 5 se specifică că „auxiliarele curriculare sunt constituite din ghiduri metodologice care, prin conținut, sunt în conformitate cu prevederile legale în vigoare și pe care cadrele didactice le pot selecta și utiliza la clasă, în baza libertății inițiativei profesionale, în scopul îmbunătățirii calității procesului educațional”.

Profesorii chestionați de gândul afirmă, la unison, că în ziua de astăzi nu se mai poate face școală fără auxiliare. Ei se referă aici, în special, la caietele naționale denumite și caietul elevului sau ghidul elevului, precum și la culegeri. Pe piață sunt sute de titluri de acest gen apărute la edituri mai mult sau mai puțin cunoscute. Cât sunt ele de bune?

„Sunt bune, pentru că vin în completarea manualului și lucrezi cu elevii mai mult. Nu tot ce este pe piață este ok, însă. Sunt unii care au scris pe caietele elevului sintagma ”compatibil cu toate manualele”, însă nu este așa deloc. Te trezești că înveți una din carte și vrei să aprofundezi și aplici cu acest caiet special și nu apare nimic acolo”, afirmă Elena Popescu, profesoară de Limba Franceză la o școală din sectorul 3 al Capitalei.

Auxiliarul este benefic pentru că stimulează elevii, iar aceștia fac competiții între ei, afirmă o altă profesoară. „”Uite, eu am făcut mai multe exerciții decât tine”, spun ei (elevii n.r.). Este o altă atmosferă la clasă când e așa. Dacă nu ai caietele astea ale elevului, îți este greu să xeroxezi mii de pagini, în condițiile în care la școală nu există imprimante sau sunt limitate, noi nu mai primim bani pentru cărți sau alte chestii. E mai economic și mai ok să aibă un astfel de auxiliar. În funcție de nivelul clasei, unii cer aceste exerciții din caiet”, afirmă Raluca Popescu, învățătoare la clasa a IV-a.

Elena Moise, mama unei fetițe care a început de curând clasa a II-a, la o școală din sectorul 6 al Capitalei, va scoate în acest an din buzunar 50 de lei, prețul cumulat al caietelor speciale, încadrate la „auxiliare”, pentru Matematică, Limba Română și abilități practice. „Eu vreau ca fiica mea să învețe carte. Nu te poți limita doar la manual dacă vrei să ajungă cineva, așa că pentru asta trebuie să scoți bani din buzunar pentru toate auxiliarele astea. Am auzit și eu de abuzuri, când părinților li se recomandau fel și fel de cărți pentru a-și încasa unii anumite comisioane. La noi, însă, doamna este foarte drăguță și s-a limitat să ne recomande doar caietele astea trei. Le cumpăr eu, la recomandarea ei, pentru că, orice s-ar spune, dacă părintele nu este cadru didactic, este destul de greu să aleagă el ce caiet special sau culegere este mai bună”, adaugă Elena. La fel ca Elena sunt foarte mulți părinți din România, nu toți au însă și veniturile necesare pentru a le cumpăra copiilor lor toate cărțile necesare.

Cine, cât câștigă din manuale și auxiliare

Culegeri și caiete ale elevului sunt pentru multe materii, însă cele mai căutate, nelipsite de  pe băncile elevilor, sunt pentru Limba Română, Matematică și limbile străine. Pentru clasele 0 – IV se mai cumpără și pentru Religie, Abilități Practice sau Științele Naturii. Un caiet al elevului costă minimum 14 lei și poate ajunge și la 40 de lei, pentru cele de limbă străină. Dacă mai adaugi și manualul pe care nu l-ai primit de la școală, un părinte plătește pentru o materie cel puțin 35 de lei, însă poate ajunge și la 80, în cazul limbilor străine. Aici nu mai punem la socoteală și culegerile sau alte materiale.

Claudiu Istrate, directorul executiv al Uniunii Editorilor din România, care grupează principalii editori de carte școlară, afirmă că nu există date despre cât de prolifică este piața auxiliarelor și manualelor. „Din ce se vinde în librării, autorul poate lua maximum 8-9%, în timp ce editorul rămâne cu un profit care nu depășește 10% după ce plătește toate cheltuielile legate de tipografie, distribuție etc. Cei mai avantajați sunt cei care au librăriile lor proprii – aceștia sunt puțini – sau cei care vând pe internet. Aici, profitul trece considerabil de 20% din prețul unei cărți. Cel mai mare profit îl iau distribuitorii, care pot ajunge și la 40% din prețul unei cărți”, a declarat Claudiu Istrate pentru gândul.

Profesoara de Limba Engleză, Mihaela Ene, vorbește despre profitul pe care l-a făcut anul trecut la clasele la care predă. „Neavând manuale suficiente le-am propus părinților să cumpere. La ședință m-au pus să le recomand. Ei au strâns banii pentru manuale, eu le-am făcut comanda. În total s-au plătit 3.000 de lei pentru circa 100 de manuale și caiete ale elevului. Suma asta a fost cu reducere, pentru că s-au achiziționat multe. Domnul ministru a vorbit de fraudă, zilele trecute, recunosc că am fraudat. La comanda asta am primit un bonus de 40 de lei. Cu ei am cumpărat două culegeri pe care le-am dat ulterior la doi elevi care au fost premiați cu o diplomă la un concurs la care i-am dus. Asta fac profesorii care până acum au făcut comandă de manuale sau auxiliare. La ședința din acest an le-am spus părinților că am fraudat destul sistemul și că trebuie să se ocupe singuri de asta dacă vor să le asigure necesarul copiilor lor”.

Mihaela Ene nu neagă că a văzut și ea cazuri în care anumiți profesori le recomandau elevilor să vină la clasă cu diverse caiete, culegeri, reviste, nu tocmai puține, însă susține că „un cadru didactic care face asta se decredibilizează”.

Un părinte care a vrut să rămână anonim ne-a povestit că s-a confruntat cu o astfel de situație anul trecut. „Am cumpărat șase auxiliare care au costat 60 de lei. Nu ne-a obligat, dar copilul meu nu putea fi singurul care nu are. Noi am achiziționat auxiliarele la prețul de listă, deși pe site-ul editurii se specifica faptul că în cazul comenzilor care depășesc 1.000 de lei, exista o reducere de 35%”, ne-a spus părintele unui elev din București, nemulțumit că nu a fost informat de acest discount și a plătit prețul întreg către învățătoare.

MEN avizează materialele auxiliare pe care ministrul Pricopie le contestă

La începutul anului școlar, ministrul Remus Pricopie, a declarat că în învățământ nu există doar frauda de la examen și că fraudă și evaziune fiscală este și atunci când cadrele didactice impun anumite materiale auxiliare. Potrivit acestuia, comerțul cu manuale auxiliare nu trebuie asociat cu școala, iar pe aceste cărți și caiete nu ar trebui să scrie avizat de Ministerul Educației.

Ministerul Educației Naționale (MEN) este însă chiar cel care le avizează, existând și o direcție în acest sens, aflată în subordonarea secretarului de stat Andras Kiraly. „Cei care doresc să realizeze auxiliare trebuie să le facă, în primul rând conform programei școlare. Acestea trec printr-o comisie de specialiști din Ministerul Educației. Dacă se primește avizul autorul încheie un contract cu o editură și astfel ajunge pe piață”, a declarat secretarul de stat pentru gândul.

Potrivit acestuia, un auxiliar este „bun” dacă pe el este scris „în conformitate cu programa școlară avizată de Ministerul Educației nr…” sau „avizat de Ministerul Educației”. „Dacă  aceste elemente se regăsesc pe coperțile sau în interiorul materialelor auxiliare, care pot fi folosite și ca materiale didactice, ele sunt ok. Sunt însă multe care nu trec pe la minister și astea nu ar trebui cumpărate”, adaugă Andras Kiraly.

Secretarul de stat afirmă că ministrul Educației a dat directive inspectorilor și directorilor „să stea departe” de auxiliare, să nu le impună sau recomande. „Ele nu sunt obligatorii, iar cei care vor să le cumpere o pot face de pe piața liberă. Bineînțeles că pot cere părerea învățătoarei sau a profesorului de specialitate”.

Inchide