Șoferul mașinii implicate în accidentul din Tulcea a fost prins beat

Redactor:
Corespondenti
Șoferul mașinii implicate în accidentul din Tulcea a fost prins beat
Șoferul mașinii implicate în accidentul din Tulcea, în urma căruia două persoane au murit și patru au fost rănite, a fost prins. În momentul testării, acesta avea o concentrație de 0,14 mg/l alcool pur în aerul expirat. Accidentul ar fi fost transmis live pe Facebook.

Potrivit Poliției Județene Tulcea, șoferul care a părăsit locul accidentului, fiind căutat de polițiști, a fost găsit în Luncavița.

Întrebați dacă are permis de conducere, polițiștii au răspuns afirmativ.

„Conducătorul auto avea, la momentul testării, o concentrație de 0,14 mg/l alcool pur în aerul expirat”, au spus sursele citate.

Potrivit acestora, în mașina implicată în accident se aflau trei persoane, dintre care două au fost rănite.

Mai multe persoane au scris pe Facebook că din mașină, de pe bancheta din spate, s-a făcut live chiar înainte de accident și în momentul impactului, însă polițiștii au spus că deocamdată nu au informații despre acest aspect.

O femeie și un copil au murit, duminică seara, după ce o mașină care circula cu viteză a intrat peste ei în curte, în localitatea Văcăreni din județul Tulcea. Alte patru persoane, două din mașină și două din curte, au fost rănite.

Cei patru răniți au fost preluați de ambulanțe și transportați către spitale.

 

Inchide