Știrile zilei

Redactor:
Adrian Macarie
Gândul vă prezintă cele mai importante știri ale zilei de luni, 21 martie 2016.

CALENDARUL DEZBATERII OUG PRIVIND INTERCEPTĂRILE

Biroul Permanent al Senatului a decis calendarul dezbaterilor în comisii a ordonanței de urgență privind interceptările, data limită pentru raportul pe fond fiind 13 aprilie, în condițiile în care termenul de adoptare tacită este 4 mai.

CIOLOȘ: LEGEA DĂRII ÎN PLATĂ POATE ARUNCA ÎN AER SISTEMUL BANCAR

Dacian Cioloș a declarat,azi, că legea dării în plata „poate să arunce în aer sistemul bancar dacă nu este gândită bine” și că aceasta ar trebui să vizeze cazurile sociale, și nu să rezolve „problemele speculatorilor imobiliari”.

PROIECTUL DE LEGE PRIVIND INSOLVENȚA TVR LA CAMERA

Călin Popescu Tăriceanu a anunțat azi că a depus la Camera Deputaților inițiativa legislativă referitoare la insolvență TVR și că a discutat cu premierul Dacian Cioloș duminică pe această tema.

PREȘEDINTELE CNAS ȘI-A DAT DEMISIA

Președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Vasile Ciurchea, și-a depus la Guvern demisia din funcție, invocând motive personale.

RIZEA AUDIAT LA DNA

Cristian Rizea a fost audiat azi la DNA în dosarul în care procurorii au cerut încuviințarea arestului preventiv în cazul acestuia, însă pe 9 martie plenul Camerei Deputaților a decis că Rizea nu poate fi arestat, dar a încuviințat reținerea.

STUDENTĂ DIN ROMÂNIA, VICTIMĂ ÎN TRAGEDIA DIN SPANIA

Reprezentanții Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași au confirmat că una dintre cele 13 victime ale accidentului de autocar din Spania este Veronica Matcovici, 23 de ani, studentă la Facultatea de Geografie și Geologie.

FOTO EXCLUSIV | Imagini şocante cu blana ursului Arthur, împuşcat de Emanuel de Liechtenstein
EXCLUSIV. Cum au apărut Dragoș Buzăianu și noua iubită la LOFT Mamaia
FOTO. Loredana Groza, într-o ipostază rușinoasă pe internet! Gafa care i-a lăsat sânul la vedere
Doinița Oancea rupe tăcerea! Adevărul despre despărțirea de bărbatul cu care urma să se căsătorească:...
Asta o va lovi în orgoliu pe Simona Halep! Șanse mari ca antrenorul înlăturat de...
Cum și-a vopsit Porsche-ul un tânăr din Târgu-Jiu. Și-a pus și Dubai la număr, ca...
NEWS ALERT Anunţ oficial. Data de la care masca nu mai este obligatorie pe plajă
BANCUL ZILEI – Jocuri erotice cu tipe agățate în bar
STUDIU. A fost identificată „mama” întregii familii a coronavirusului SARS-CoV-2. Când și unde a apărut...
EXCLUSIV. Cum au apărut Dragoș Buzăianu și noua iubită la LOFT Mamaia
Cele patru TEHNICI prin care femeile pot simți mai multă PLĂCERE. Sunt extrem de simple...
Secretul prin care Adrian Mutu a ajuns în fotbalul mare. Fost coleg: 'Ne uitam la...
Horoscop 7 mai 2021. Zodia care se reapropie de familie
Top 10 gafe, care ţi-au scăpat, din filme celebre. Eroarea din „Braveheart” care nu mai...
Izvorul Tămăduirii 2021, prima mare sărbătoare din calendarul ortodox după Paște. Tradiţii şi obiceiuri
Vedete care suferă de boli grave. De ce poartă Bono de la U2 mereu ochelari...
Marele exod din România. Eurostat avertizează: România va înregistra una din cele mai abrupte reduceri...
Ideile de afaceri vin în moduri diferite şi câteodată sunt şi mai ciudate. Cum a...
Inchide