SUPERIMUNITATEA parlamentară. Cum sunt cercetați parlamentarii din restul Europei. Unde poate fi arestat un deputat chiar pe holurile Parlamentului

Redactor:
Biro Attila
Dacă în România parlamentarii au dorit să își legifereze o superimunitate care să îi protejeze de anchetele penale, în țările occidentale aleșii sunt protejați, în principiu, doar pe declarațiile politice. În Marea Britanie, regulamentul Camerei Comunelor spune că un parlamentar poate fi arestat de anchetatori chiar în incinta Parlamentului. În Franța, procurorii au nevoie de un aviz al conducerii Adunării Naționale, dar nu li se cer probe din dosar.

Dacă în România parlamentarii au dorit să își legifereze o „superimunitate” care să îi protejeze de anchetele penale, în țările occidentale aleșii sunt protejați, în principiu, doar pe declarațiile politice.

În Marea Britanie, spre exemplu, regulamentul Camerei Comunelor spune că un parlamentar poate fi arestat de anchetatori chiar în incinta Parlamentului. În Franța, procurorii au nevoie de un aviz al conducerii Adunării Naționale, dar nu li se cer probe din dosar. În Germania, membrii Bundestagului sunt apărați de imunitate numai pe declarațiile politice, iar procurorii solicită și primesc avizele de arestare sau urmărire penală fără a prezenta probe din dosar. Un alt exemplu este cel al Olandei, unde aleșii sunt ocrotiți numai pentru declarațiile poltice, Constituția și regulamentele Parlamentului spun că nu pot fi protejați dacă încalcă legea.

Parlamentul a dezbătut , marți, 22 ianuarie, propunerea de modificare a legii prin care senatorii și deputații vor dobândi o superimunitate. Întregul scandal se învârte în jurul articolului 24 din statutul parlamentarilor, care prevede procedura de ridicare a imunității în cazul aleșilor cercetați penal.

În forma actuală, legea prevede: „cererea de reținere, arestare sau percheziție a deputatului ori a senatorului se adresează președintelui Camerei din care face parte de către ministrul Justiției”.

În varianta propusă de parlamentari, procedura, prevăzută la articolul 24, s-ar modifica astfel: „cererea ministrului justiției trebuie să conțină temeiul legal și motivele concrete în cazul respectiv care justifică măsura solicitată. Cererea este însoțită de probele considerate relevante și puse la dispoziție de către Parchet, care stau la baza motivelor invocate”.

Parchetul General spune, într-o adresă trimisă Camerei Deputaților, că cererea de arestare, reținere sau percheziție nu trebuie să fie însoțită de probele din dosar, ci de un referat argumentat. Parchetul General susține că dacă în lege se prevede că probele din dosar trebuie să însoțească cererea procurorilor, atunci Parlamentul se transformă într-o instanță paralelă.

În urma dezbaterilor Parlamentul nu a aprobat nici varianta propusă de polticieni și nici cea propusă de parchet. 

Gândul a consultat constiuțiile și regulamentele din Germania, Anglia, Franța, Polonia, Olanda și Ungaria. În aceste țări procedurile sunt clare. În majoritatea cazurilor, imunitatea parlamentară acoperă doar declarațiile politice ale aleșilor. În cazul în care totuși se solicită un aviz, niciunul dintre forurile legislative amintite nu solicită procurorilor să vină cu dosarul investigat în Parlament.

Camera Comunelor: „Nu este necesară o solicitare de ridicare a imunității”

Potrivit procedurilor, membrii Camerei Comunelor au imunitate numai pe declarațiile politice pe care le fac în plenul Parlamentului englez. Regulamentul Camerei Comunelor arată că până și acestă imunitate este relativă, deoarece există o comisie care analizează comportamentul membrilor Parlamentului.

În ceea ce privește cercetarea penală, aleșii din Marea Britanie nu au niciun fel de imunitate față de procurori. „În cazul în care un membru al Parlamentului este pus sub acuzare pentru o infracțiune penală nu este necesară o solicitare de ridicare a imunității”, se arată în regulamentul Camerei Comunelor.

În ceea ce privește arestarea preventivă sau reținerea, legislația din Marea Britanie spune că autoritățile sunt obligate doar să informeze conducerea Camerei că Parlamentarul a fost arestat sau reținut.

Legislația engleză privind infracțiunile comise de parlamentari este extrem de clară și precizează că un parlamentar cercetat de procurori într-un dosar penal poate fi arestat chiar în palatul Camerei Comunelor. „O infracțiune comisiă în Parlament poate fi judecată de instanțele de judecată. Un parlamentar poate fi arestat chiar în incinta Parlamentului”, se arată în procedura Camerei Comunelor. Citește aici codul de procedură în englez privind imunitatea parlamentarilor

Franța: Senatorii și deputații nu sunt judecați în Parlament

Franța-parlamentarii apărați de imunitate. Potrivit Constituției franceze, procedurile de ridicare a imunității în cazul parlamentarilor cercetați penal sunt similare cu cele din România. Astfel că parlamentarii nu pot fi urmăriți penal și percheziționați fără un aviz al Parlamentului francez.

Constituția franceză spune, însă, că avizul este cerut de organele judiciare Biroului Permanent al Parlamentului și nu necesită un vot în Parlament. Pe de altă parte, aleșii francezi nu au imunitate în cazul infracțiunilor flagrante.

Parlamentul francez nu judecă pe fond vinovăția sau nevinovăția parlamentarului acuzat

Procedurile legale nu prevăd ca parchetul să prezinte probe din dosar în vreo comisie parlamentară. Procedura din Franța prevede ca procurorul să formuleze o cerere unei instanțe care o transmite mai departe ministrului Justiției, care o transmite Parlamentului.

Un document pus la dispoziția gândul arată că avizul parlamentului a fost instituit pentru a preveni posibilele abuzuri din partea organelor judiciare, dar că Parlamentul nu va judeca pe fond dosarul în care este acuzat parlamentarul.

„Este logic ca Biroul să reia procedura urmată, în mod obișnuit, de Adunarea Națională în ceea ce privește cererile de ridicare a imunității parlamentare: intervenția nu constă în a judeca deputații, ci in a decide cu privire la caracterul serios, loial și sincer al acuzării, în special când vine vorba de măsurile de privare de libertate luate autoritatea judiciară împotriva parlamentarului pe baza unor suspiciuni întemeiate”, se arată în documentul transmis de Ambasada Franței la București.

Ungaria-proceduri similare cu cele din România

Parlamentarii maghiari beneficiează și ei de imunitate, iar procedurile de ridicare a imunității sunt similare cu cele din România. Un parlamentar maghiar nu poate fi arestat preventiv sau cercetat penal fără avizul Parlamentului. Avizul pozitiv sau negativ poate fi dat doar cu o majoritate de două treimi din totalul parlamentarilor. Statutul parlamentarilor maghiari arată că un ales poate fi reținut numai în cazul unei infracțiuni flagrante. Adică dacă este prins în flagrant luând mită.

Și în Ungaria Parchetul formulează o cerere Parlamentului, care este analizată apoi de o comisie de etică. Potrivit prevederilor legale, în Parlament procurorii prezintă temeiurile legale pentru care solicită ridicarea imunității, iar „cazul nu este discutat pe fond”, se precizează într-un document transmis gândul de câtre Ambasada Ungariei.

Polonia: Imunitatea parlamentară, blindată în Constituție

Constituția Poloniei detaliază modul în care un senator sau deputat poate fi cercetat penal, arestat sau reținut. Parlamentarii polonezi au o imunitate consolidată împotriva anchetelor penale. Niciun senator sau deputat nu poate fi urmărit penal sau arestat preventiv fără avizul Parlamentului. Potrivit Constituției, procurorul de caz trebuie să formuleze o cerere către Parlament prin intermediul Parchetului General. Parlamentul se pronunță în plen pe cererea de ridicare a imunității. Pentru a aproba sau a respinge o astfel de cerere trebuie să voteze majoritatea parlamentarilor din Senat sau Camera Deputaților.

Constutuția poloneză prevede și faptul că un parlamentar judecat într-un dosar penal poate cere suspendarea procesului său pe perioada în care deține funcția de senator sau deputat. Alesul formulează o cerere către Parlament, care apoi analizează cazul. Decizia este luată în plen, dar numai cu o majoritate de două treimi din numărul total de senatori sau deputați.

Senatorii și depuatații polonezi pot fi reținuți de organele de anchetă fără aprobarea Parlamentului, dar numai în cazurile de flagrant. În acest caz Parlamentul este înștiințat de îndată. Constituția prevede că senatorul sau deputatul poate fi eliberat dacă Senatul sau Camera Deputaților solicită eliberarea lui. Vezi aici prevederile din Constituția Poloniei.

Bundestagul analizează doar dacă investigația procurorilor are un caracter politic

Statutul membrilor Parlamentului german prevede, în anexa 6, procedurile privind ridicarea imunității în cazurile penale. Astfel că nici un parlamentar al Bundestag-ului nu poate fi cercetat, arestat sau percheziționat fără aprobarea instituției legislative. Cu toate acestea, procedurile parlamentare din Germania spun că Bundestagul nu va anliza probe, ci doar o analiză de principiu. Jurnaliștii germani contactați de gândul au explicat că, în general, Bundestagul aprobă urmărirea penală a parlamentarilor germani. Bundestagul analizează doar dacă investigația procurorilor are un caracter politic sau nu.

„Privilegiul imunității este acordat pentru a garanta buna funcționare a Bundestagului. Parlamentarul are dreptul de a lua decizii fără a fi influențat de decizii din afara Parlamentului. Decizia de ridicare a imunității este luată de Bugdestag pe propria răspundere, cântărind interesele Parlamentului, ale organelor statului dar și interesul parlamentarului. Probele nu sunt analizate în acest proces.

Parlamentul nu decide asupra vinovăției sau nevinovăției celui în cauză”, se arată în regulamentul Bundestagului. În cazul infracțiunilor de flagrant, parlamentarul poate fi reținut, iar Bundestagul este doar informat. De altfel procedurile de ridicare a imunității unui parlamentar sunt scurtate în Bundestag și există o procedură preliminară de ridicare a imunității. Cererile de ridicare preliminară a imunității sunt analizate de Comisia de Imunități care este sesizată de președintele Parlamentului. Regula generală este aceea că toate cererile de ridicare a imunității în afară de cele preliminare sunt luate cu o majoritate voturilor membrilor Bundestagului. Vezi aici stautul membrilor Bundestagului.

Olanda-imunitate doar pe declarațiile politice

Constituția olandeză prevede că parlamentarii au imunitate doar pe declarațiile politice făcute în Parlament. În statutul parlamentarilor olandezi nu există nici un fel de prevedere că aceștia nu pot fi urmăriți penal sau arestați de organele judiciare. „Parlamentarii sunt independenți și benficiază de imunitate, ceea ce înseamnă că nu dau socoteală nimănui. Nu pot fi anchetați pentru ceea ce spun în Parlament. Cu toate acestea, parlamentarii pot fi cercetați și trimiși în judecată dacă încalcă legea dar pot fi judecați numai de Curtea Supremă”, se arată în regulamentul Parlamentului olandez. Vezi aici regulamentul Parlamentului olandez-pagina 9.

De altfel, un caz din 2009 arată că o instanță a decis ca un parlamentar olandez să fie cercetat penal pentru declarații defăimătoare la adresa islamului.

SUA: Imunitate doar pe declarațiile din Congres

În Statele Unite membrii Congresului American au imunitate numai pentru declarațiile politice. Constituția SUA prevede că membri congresului pot fi cercetați, trimiși în judecată, arestați fără a fi necesar un aviz din partea legislativului.

„Membrii Congresului, în afara cazurilor de trădare, încălcare a legii și încălcarea păcii nu pot fi arestați; de asemenea nu pot fi puși sub acuze pentru declarațiile făcute în oricare din camere Congresului”, precizează Constituția SUA. Experții consultați de gândul au precizat că acestă prevedere este interpretată în sensul că membri Congresului pot fi urmăriți penal la fel ca oricare cetățean american.

Fostul ambasador american la București, Mark Gitenstein, a dat deseori exemplul american în dezbaterea publică privind imunitatea parlamentarilor români și a recomandat în repetate rânduri României să ia în calcul situația din SUA ca alternativă la cea din țara noastră.

Cristi Borcea, anunţul momentului. Nu e glumă: ”Valentina vrea asta!” Lovitură de teatru în familia...
George Burcea o face praf pe Andreea Bălan! Ce mesaje i-a trimis artista lui Keo...
FOTO. Cum arată acum fosta amantă a lui Ciprian Marica! Ana Muntean s-a schimbat total
Secret MURDAR! De ce se plimbă, de fapt, stewardesele pe culoar, în avion? Nici prin...
Gigi Becali nu se uită la bani pentru fetele lui! Ce cadou fabulos de 300.000...
Se ridică RESTRICŢIILE în România! Anunţul făcut în urmă cu puţin timp
NEWS ALERT Euro urcă la un nou maxim istoric
BANCUL ZILEI – Un primar află de la nevastă că a fost înșelat
Dragostea pentru muncă, dusă la extrem. Un tată și-a botezat copilul „Departamentul de Comunicare Statistică”
George Burcea o face praf pe Andreea Bălan! Ce mesaje i-a trimis artista lui Keo...
Detalii NEȘTIUTE din viața Zoiei Ceaușescu ies ACUM la iveală. Totul despre întâlnirile amoroase SUPRAVEGHEATE...
Încă doi concurenți vor fi ELIMINAȚI de la Survivor. Prezentatorul Dan Pavel nu vrea să-i...
BOMBĂ! Ce s-a întâmplat chiar ieri în Israel, după ce peste 60% din populație s-a...
Dacă vizitezi acest trib, bărbatul pleacă din casă, iar soţia lui vine la tine. Ce...
Este din nou DOLIU în muzica populară din România: A murit RĂPUS DE CORONAVIRUS
Cele mai nocive sortimente de cafea pentru inimă. De evitat!
Concedieri MASIVE. Tarom se pregăteşte să dea afară jumătate dintre angajaţi. 700 de oameni sunt...
Cine este românca ce conduce una dintre afacerile lui Bill Gates în România şi alte...
Inchide