Surorile dispărute în Dunăre, la Isaccea, au fost găsite moarte

Surorile dispărute în Dunăre, la Isaccea, au fost găsite moarte
Surorile căzute în Dunăre la Isaccea / Sursă Foto: Captură
Publicat: 25/06/2021, 09:41

Două surori au dispărut, luni după-amiază, la Isaccea, după ce una dintre fete a alunecat în Dunăre, iar cealaltă a intrat după ea să o salveze. Acestea au fost căutate începând de luni de pompieri şi scafandri.

Joi dimineaţă, mai mulţi marinari au observat trupul neînsufleţit al uneia dintre cele două fete, cea de 12 ani, în timp ce plutea la o distanţă de aproximativ 400 de metri în aval de la locul în care ar fi intrat în apă şi la aproximativ 50 de metri distanţă de mal.

După câteva ore, pompierii şi scafandrii au reuşit să găsească şi trupul celei de-a doua fete dispărute.

″În jurul orei 13:00, a fost găsit trupul neînsufleţit al celeilalte minore, dispărute luni după-amiază, în zona portului Isaccea. Acesta a fost găsit în aceeaşi zonă ca al surorii ei, fiind recuperat şi adus la mal”, a anunţat Poliţia Judeţeană Tulcea.

Polițiștii confirmă ipoteza potrivit căreia surorile au intrat în apă să se scalde, dar au fost luate de curenți.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cazul ciudat al miliardarului german care și-ar fi înscenat moartea ca să fie împreună cu...
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din...
FOTO. Grațiela e văduva lui Costel Corduneanu. Femeia e cu 20 de ani mai tânără...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
După ce a recrutat pușcăriași să lupte pe front, Rusia se confruntă cu un număr...
Câți bani au primit Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la MasterChef. Suma este...
A fost la un pas să moară din cauza unui produs de slăbit popular la...
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte;...
Ireal cât a costat sicriul lui Corduneanu! Cosciugul, adus din America
Afirmații revoltătoare făcute de preotul Nicolae Tănase despre femeile agresate sexual: ,,Fetele nu sunt chiar...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Este legal să circuli cu o copie a talonului auto?
CE a propus stabilirea în acest an a datei de eliminare a controalelor la frontierele...
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Devine obligatoriu în România de 1 octombrie 2024. Se dau amenzi de până la 10.000...
Scumpiri de weekend. Prețul benzinei crește la pompă
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou...
De ce s-a SINUCIS Mihaela, fata care s-a aruncat de la balcon! Șocant ce a...
Robi și Rebecca, discuție în camera roșie! S-ar vedea sau nu într-un cuplu cu Robi?...
Gestul disperat făcut de David Pușcaș pentru a avea bani de chirie: "Eram în momente...
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Ce culoare aveau cele mai vechi molecule colorate de pe Pământ?