Sute de admiratori ai Mădălinei Manole o plâng la Sala Radio, unde a fost depus sicriul

Sute de admiratori ai Mădălinei Manole o plâng la Sala Radio, unde a fost depus sicriul
Publicat: 23/04/2012, 19:20
Actualizat: 24/04/2012, 18:01

UPDATE: Sute deadmiratori ai Mădălinei Manole se află încă la Sala Radio dinBucurești, ca să o vadă pentru ultima dată. Deși inițial seanunțase că trupul artistei va fi depus în foaier la orele 14,admiratorii începuseră să se strângă încă de la orele 12. Oameniiau așteptat-o cu flori, în timp ce în foaier organizatorii au adusun CD cu piesele artistei, lăsând muzica să cânte în surdină. Laorele 15.30, când convoiul mortuar a sosit, muzica s-a oprit, iarpublicul a început să aplaude.

Sicriul cu trupul neînsuflețit al artistei a fost depus pecatafalc, iar la această oră oamenii încă se perindă pentru a oplânge și a depune flori. Înmormântarea va avea loc vineri, laPloiești, iar slujba nu va fi una obișnuită, fiind vorba despresinucidere. Deși soțul Mădălinei Manole a cerut o slujbă normală,Secretariatul Arhiepiscopiei Bucureștilor a transmis că acest lucrunu este posibil.

În schimb, va fi, totuși, oficiată o slujbă, dar aceasta va fiscurtă, la care va fi prezent un singur preot. De asemenea, slujbanu va avea loc în biserică, ci în exteriorul bisericii parohiei cuhramul Sfinții Împărați Constantin și Elena din Ploiești. (AlinaTurcitu)


UPDATE4: Mădălina Manole va fi înmormântatăduminică, la Ploiești.

Trupul său a fost depus astăzi,la Sala Radio din Capitală. Toți cei care vor să-i aducă un omagiuartistei o pot face până vineri dimineață la ora 9.00, potrivitunui comunicat MediaPro Music. După ora 9.00, coretgiul funerar seva îndrepta spre Ploiești.

Ce spune religia ortodoxă despre înmormântareasinucigașilor


UPDATE3: Mesajul de adio al MădălineiManole: „Numai pot suporta FIZIC vorbind sunt defectă, un rebut, așa am fostmereu, dar acum de abia realizez cuadevărat”


UPDATE2 – Necropsia s-a încheiat. IML: Artista nusuferea de nicio boală incurabilă

Necropsia efectuată demedicii legiști a înlăturat speculațiilevehiculate în presă privind presupuse afecțiuni sau boli incurabilede care ar fi suferit Mădălina Manole.


UPDATE1 – Primele rezultate: Mădălina Manole s-asinucis cu Furadan

Mădălina Manole s-a sinucis cu Furadan,insecticidul pe care îl ceruse de la o prietenă, cu câteva zileînainte de a-și pune capăt zilelor. Medicii legiști au stabilit înurma efectuării necropsiei că artista ar fi ingerat 400 demililitri de Furadan, o substanță deosebit de periculoasă.Specialiștii spun că o singură înghițitură ar fi fost suficientăpentru a provoca moartea unui om. (DanCărbunaru)


Medicii de la Institutul de Medicină Legală din Bucureștiefectuază în această dimineață autopsia în cazul Mădălinei Manole,precum și o serie de examene toxicologice, pentru a stabili cuexactitate atât cauzele cât și mecanismul prin care artista aîncetat din viață.

Legiștii încearcă să afle, potrivit unor surse judiciare citatede România Liberă, dacă Mădălina Manole lua pastile de slăbit careconțin sibutramină, fiind cunoscut faptul că această substanțăpoate determina stări depresive și este contraindicată persoanelorcu probleme nervoase. Unele pastile de slăbit care pot fi cumpăratepe piața românească conțin sibutramină fără ca acest lucru să fiemenționat în prospectul produsului.

Citește și

DE CES-A SINUCIS MĂDĂLINA MANOLE. ULTIMELE 24 DE ORE ALEARTISTEI

Furadan – pesticidulcu care s-a sinucis Mădălina Manole. Vezi aici cât este detoxic

Mesajul de adio alMădălinei Manole: „Nu mai pot suporta FIZIC vorbind sunt defectă,un rebut, așa am fost mereu, dar acum de abia realizez cuadevărat”

Mădălina Manole a lăsat un mesajde adio, pe telefonul mobil al soțului

AngelaSimilea: Nu cred în sinucidere, Mădălina era un buncreștin

Mădălina Manole iubeatrandafirii. Când artista avea concerte, soțul ei îi umplea scenacu 101 trandafiri aduși din America

Ultimapostare pe blog a Mădălinei Manole: „M-am recompus sufletește șimerg mai departe, prețuind cu toată ființa mea tot ceea ce amprimit și primesc de la viață!”

Mădălina Manole, „fata cu părul defoc”, o viață închinată muzicii și scenei

Mădălina Manole – GALERIE FOTO

Parchetul București: MădălinaManole a ingerat în mod voluntar o substanță toxică. Procuroriiaudiază martori și au dispusautopsia

Cu ozi înainte de a muri, Mădălina Manole dă un interviu: „Sunt oartistă împlinită, o mamă și o femeie fericită. Am fost cea maifericită mămică de pe pământ în clipa în care mi-am strâns puiul înbrațe”

Ascultă aici trei piese de peultimul album al Mădălinei Manole, pe care artista nu a mai apucatsă-l lanseze

Sinucidere MădălinaManole: vezi imagini de la fața loculuiVIDEO

Marian Iancu a ajuns într-o stare deplorabilă: ”E terminat, de-abia mai merge”. Ultimele informaţii despre...
Veste-şoc pentru fanii Survivor! Emisiunea care a fost scoasă din grilă, după doar 3 zile
FOTO. Nume grele din fotbal în istoricul amoros al Laurei Giurcanu. Cu cine s-a iubit...
Semnale de alarmă într-o relație: lipsa certurilor între parteneri e un semn rău
FOTO. Simona Gherghe, în costum de baie! Apariție rară a vedetei TV: cum arată
A fost lansat primul studiu arheologic al oamenilor în spaţiu. Cercetătorii vor analiza cum trăieşte...
Metoda de furt care face ravagii. Cu o simplă monedă, HOȚII iau tot din MAȘINĂ
BANCUL ZILEI – Doi francezi fac dragoste în cabinetul medical. Doctorul privește acțiunea și dintr-o...
Bill Gates avertizează că următoarea pandemie „va fi mai mortală decât COVID”
Veste-şoc pentru fanii Survivor! Emisiunea care a fost scoasă din grilă, după doar 3 zile
Vârsta la care FEMEILE sunt cele mai ATRACTIVE în pat pentru bărbaţi
Teodor Niță și Octavian Berceanu, în prima linie a bătăliei cu mafia deșeurilor! VIDEO
Cei mai buni actori, aflați în viață, care nu au primit încă un Oscar
Răsturnare șocantă de situație: Cine i-a omorât, de fapt, pe cei doi studenți de la...
Dispar centralele termice de apartament! A apărut ceva nou. Cu ce vor fi înlocuite
Lovitură pentru cei cu două doze de Pfizer! Ce s-a descoperit în plasma recoltată
Este oficial: Toţi românii pot primi o zi liberă suplimentară de la angajator. Ce trebuie...
Care este şcoala pe care dacă o faci în România ai cele mai mari şanse...