Tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat: Un sirian si un marocan, ascunși pe platforma unui tren de marfă, prinși la Curtici

Redactor:
Corespondenti
Tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat: Un sirian si un marocan, ascunși pe platforma unui tren de marfă, prinși la Curtici
Polițiștii de frontieră din Curtici au prins, în noaptea de miercuri spre joi, doi cetățeni din Maroc și Siria, care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria ascunși pe platforma unui tren de marfă încărcat cu autoturisme.

La Punctul de Trecere al Frontierei Curtici, județul Arad, pe sensul de ieșire din țară, într-un tren de marfă încărcat cu autoturisme, care circula pe relația România – Austria, polițiștii de frontieră au descoperit doi bărbați ascunși pe platforma unuia dintre vagoane.

Bărbații au fost duși la sediul poliției de frontieră pentru cercetări, unde s-a stabilit că sunt cetățeni din Maroc și Siria, în vârstă de 32, respectiv 23 de ani, și intenționau să ajungă ilegal într-un stat din vestul Europei.

Polițiștii de frontieră au întocmit acte de urmărire penală pentru tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat.

 

Tags:
Inchide