TOTUL DESPRE CLASA PREGĂTITOARE. Estimările șefului de la Educație, Remus Pricopie

Redactor:
Andreea Ofițeru
Ministrul Educației, Remus Pricopie, a declarat pentru gândul că metodologia pentru înscrierea în învățământul primar va fi aprobată pe 25 martie, cu o săptămână mai devreme față de termenul anunțat inițial.

Ministrul Educației, Remus Pricopie, a declarat pentru gândul că metodologia pentru înscrierea  în învățământul primar va fi aprobată pe 25 martie, cu o săptămână mai devreme  de termenul anunțat inițial.

„Înscrierile în clasa pregătitoare și clasa I se vor face în perioada 2 -22 aprilie, în etapa I. Estimăm că 95%dintre copii vor fi repartizați după prima etapă. Cei care nu au găsit un loc, pentru că refuză unitatea școlară de circumscripție, intră în etapa a doua, care va avea loc în perioada 8-17 mai”, a spus Remus Pricopie.

Ministrul a mai spus că procedurile de înscriere sunt simplificate.

„Procedurile sunt simplificate, iar opțiunile părinților maximizate. Se va folosi platforma online de înscriere, dacă părinții doresc acest lucru”, a precizat Remus Pricopie.

DESCARCĂ DE AICI METODOLOGIA PENTRU ÎNSCRIERE ÎN CLASA PREGĂTITOARE

Cine se poate înscrie în clasa pregătitoare

– Copiii care împlinesc vârsta de 6 ani până la 31 august 2013, inclusiv.
–  La solicitarea părinților, copiii care împlinesc vârsta de 6 ani în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2013, inclusiv, dacă evaluarea dezvoltării psihosomatice atestă pregătirea pentru parcurgerea cu succes a clasei pregătitoare.
–  Orice altă situație va fi rezolvată de către inspectoratele școlare, în interesul educațional al elevului și în conformitate cu cadrul legal.

Cine se poate înscrie în clasa I

– Copiii care împlinesc vârsta de 7 ani până la data de 31 august 2013, inclusiv, pot fi înscriși, la cerere, în clasa I, chiar dacă nu au parcurs, anterior, clasa pregătitoare.
–  La solicitarea părinților, copiii care împlinesc vârsta de 7 ani în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2013, inclusiv, dacă evaluarea dezvoltării psihosomatice atestă pregătirea pentru parcurgerea cu succes a clasei I.
– Orice altă situație va fi rezolvată de către inspectoratele școlare, în interesul educațional al elevului și în conformitate cu cadrul legal.
– Aceste prevederi se aplică pentru anul școlar 2013-2014.

DESCARCĂ DE AICI CALENDARUL ÎNSCRIERII ÎN CLASA PREGĂTITOARE

Ce acte sunt necesare pentru înscriere

– Cerere-tip de înscriere
– Copii după actul de identitate al părintelui/tutorelui legal
–  Certificatul de naștere al copilului
– Documentul care atestă dezvoltarea psihosomatică corespunzătoare pentru parcurgerea clasei pregătitoare / clasei I (acolo unde este cazul).
–  Alte documente care să ateste îndeplinirea criteriilor generale și/sau specifice (acolo unde este cazul).

DESCARCĂ DE AICI GHIDUL ÎNSCRIERII ÎN CLASA PREGĂTITOARE
 

FOTO-ŞOC! ”Am intrat în direct fără să mă îmbrac!” Gafă de proporţii făcută de o...
Loredana Groza, prinsă de paparazzi BEATĂ MANGĂ. Ce alte vedete din România s-au luat la...
FOTO. Anca Țurcașiu, apariții fără inhibiții! Imaginile cu ea la mare, la 50 de ani
GRAVIDA? „Aproape că am căzut din picioare” Anca Serea, declarațiile momentului! E vorba de SARCINA...
Laurențiu Reghecampf, cadou incredibil pentru soția sa! Anamaria Prodan a primit un apartament în cea...
Alimentul care a fost numit după Benone Sinulescu. Se vinde ca pâinea caldă în România
VIDEO Atenţie, cade! Momentul în care un balcon ticsit de invitaţi se prăbuşeşte pe stânci,...
BANCUL ZILEI – O partidă feroce de 53X în patru
Românii din Israel trăiesc în teroare: „Au început să se bată, să împuște poliția, să...
Loredana Groza, prinsă de paparazzi BEATĂ MANGĂ. Ce alte vedete din România s-au luat la...
Cât de mare este PERICOLUL de la Cernobîl după ce a început să FIARBĂ radioactiv...
Dan Bittman, interzis la PRO TV? Artistul a dat totul în vileag! Fanii au rămas...
Florin Călinescu, mesaj JENANT la Pro TV: ‘Miroși a tomberon’
După primul satelit și primul om în spațiu, rușii mai dau o lovitură. E uluitor...
Veste ȘOC în România: A fost GĂSITĂ MOARTĂ
Cele mai comune 4 greşeli pe care bărbații le fac în dormitor
ULTIMA ORĂ. Cine au fost cei mai bine plătiţi români luna trecută. Vezi unde poţi...
Povestea antreprenoarei care a creat împreună cu soţul său un adevărat imperiu în România. Totul...
Inchide