• Publicat:
Știri

Trafic feroviar oprit pe o magistrală din Cluj, după ce un trailer a rămas blocat pe calea ferată

Trafic feroviar oprit pe o magistrală din Cluj, după ce un trailer a rămas blocat pe calea ferată
Traficul feroviar pe magistrala 300 Cluj-Napoca - Oradea este oprit, marți seara, după ce un trailer care transporta o macara de mare tonaj a rămas blocată la o trecere la nivel cu calea ferată. Mai multe trenuri de călători sunt afectate.

Potrivit Centrului Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române, traficul feroviar pe magistrala 300 Cluj-Napoca – Oradea este întrerupt la kilometrul feroviar 506+010 metri, în zona stației CF Baciu, din județul Cluj.

Un trailer care transporta o macara de mare tonaj a rămas blocat la o trecere la nivel cu calea ferată.

Polițiștii transmit că deplasarea mai multor trenuri de călători este afectată.

 

Inchide