Vasile Magradean
13.04.2019
Știri

Un cunoscut antrenor de arte marțiale din Vaslui, bătut crunt cu ranga, de mai mulți indivizi

Un cunoscut antrenor de arte marțiale din Vaslui, bătut crunt cu ranga, de mai mulți indivizi
Un cunoscut antrenor de arte marțiale din orașul Bârlad, Marian Rădoi, este internat în Spitalul Municipal „Elena Beldiman" din Vaslui, după ce a fost bătut crunt, cu ranga, de persoane necunoscute.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, Gheorghiță Bogdan, a declarat, sâmbătă, corespondentului MEDIAFAX, că polițiștii fac cercetări pentru identificarea agresorilor.

„Poliția a fost sesizată vineri seară despre un bărbat de 39 de ani care a fost agresat în Bârlad de persoane necunoscute, din câte se pare în apropierea locuinței acestuia. S-a deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe. Se fac cercetări pentru identificarea agresorilor”, a spus Bogdan.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului Municipal „Elena Beldiman” Bârlad, Angelica Gramaticu, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că bărbatul agresat a fost operat și este internat pe secția de Ortopedie.

„Pacientul se află în stare stabilă, după intervenția chirugicală de vineri seară în urma unei fracturi deschisă la gamba dreaptă. De asemenea, prezenta policontuzii rezultate din agresiune -plagă contuză occipitală, traumatism toraco-abdominal sever”, a spus Gramaticu.

Surse judiciare au declarat că bărbatul bătut crunt este Marian Rădoi, antrenor în cadrul unui club de arte marțiale din Bârlad. Acesta a fost bătut de mai multe persoane care l-au lovit cu pumnii și picioarele, dar au folosit și o rangă. „Au fost mai mulți agresori, pentru că victima este antrenor de arte marțiale. Au folosit o rangă pentru a-l pune la pământ”, au spus sursele citate.

Presa locală scrie că Marian Rădoi a fost bătut de interlopi.

foto: Facebook

Inchide