• Publicat:
  • Actualizat:
Știri

Un eurodeputat român a cerut Daily Express să înceteze „cruciada” împotriva migrării românilor

Un eurodeputat român a cerut Daily Express să înceteze „cruciada” împotriva migrării românilor
Liderul delegației române a grupului socialiștilor și democraților în Parlamentul European (PE) Cătălin Ivan a solicitat publicației britanice Daily Express să pună capăt "cruciadei" împotriva migrării românilor și bulgarilor în Marea Britanie, relatează publicația în ediția online de marți.

Liderul delegației române a grupului socialiștilor și democraților în Parlamentul European (PE) Cătălin Ivan a solicitat publicației britanice Daily Express să pună capăt „cruciadei” împotriva migrării românilor și bulgarilor în Marea Britanie, relatează publicația în ediția online de marți.

Potrivit site-ului, peste 35.000 de persoane au semnat o petiție online a Daily Express, inițiată săptămâna trecută, care solicită Guvernului britanic să mențină controale stricte asupra imigranților din cadrul Uniunii Europene (UE), în pofida viitoarei anulări, de la 1 ianuarie 2014, a restricțiilor impuse românilor și bulgarilor.

Un parlamentar britanic conservator, Peter Bone, a lăudat inițiativa publicației, despre care afirmă că „vorbește în numele poporului britanic”.

Însă politicianul român Cătălin Ivan își exprimă nemulțumirea față de această campanie într-o scrisoare adresată publicației, în care subliniază că „nu (mai) pot exista restricții asupra pieței muncii” începând de anul viitor, „motiv pentru care vă cer să opriți această încercare”.

Potrivit publicației, 98% dintre cititorii săi care au participat la un sondaj telefonic doresc ca Marea Britanie „să își închidă frontierele tuturor noilor imigranți”. Daily Express prezintă acest procent ca indicând „o opoziție publică față de anularea restricțiilor”

Dar politicianul român avertizează publicația că „materialele pe care le publică cer încălcarea legii europene”, exprimându-și totodată nemulțumirea față de „frica negativă și inacceptabilă pe care campania o asociază cu cetățenii români”.

Bone a catalogat comentariile lui Ivan drept „prostii” și „consolidând cazul pentru ca Marea Britanie să părăsească UE”, apreciind că britanicii, ci nu Uninea ar trebui să decidă dacă românii și bulgarii pot migra în țara lor.

Daily Express a publicat integral scrisoarea care i-a fost adresată de eurodeputatul român.

Inchide