Veste proastă pentru șoferul filmat în Suceava când depășește pe linia continuă, în curbă / „Îl omoram pe ăla, care-i problema? Am asigurare la mașină” VIDEO

Redactor:
Ilinca Nazarie
Veste proastă pentru șoferul filmat în Suceava când depășește pe linia continuă, în curbă  / „Îl omoram pe ăla, care-i problema? Am asigurare la mașină” VIDEO
Șoferul filmat pe un drum din Suceava când încearca să depășească pe linie continuă, într-o curbă strânsă, a fost identificat și a rămas fără permis. Când i s-a atras atenția, prin stație, că a fost filmat, șoferul a răspuns „Mi se fâlfâie".

Bărbatul de 33 de ani din Suceava s-a prezentat la Poliție și le-a spus polițiștilor că el este șoferul care a depășit pe linie continuă, în curbă, pe DN 17.

Bărbatul a spus că a fost plecat din țară și că în momentul în care a văzut că imaginile cu depășirea lui au ajuns pe Internet a mers la Poliție pentru a-și recunoaște fapta.

Cu toate că atunci când imaginile au ajuns publice, polițiștii din Suceava spuneau că nu pot interveni, ei au făcut verificări și au identificat proprietarul mașinii.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, Ionuț Epureanu, spune că proprietarul mașinii este un bărbat de 59 de ani, dar autoturismul a fost condus efectiv de un tânăr de 33 de ani, care s-a prezentat la sediul Serviciului Rutier Suceava, unde a recunoscut abaterea.

Șoferul a fost amendat și i s-a suspendat permisul de conducere pentru 60 de zile.

După ce s-a predat, le-a spus polițiștilor că atunci când a fost filmat se enervase în trafic.

Șoferul fusese filmat încercând în repetate rânduri să depășească un camion, inclusiv într-o curbă strânsă. Când un șofer i-a atras atenția, prin stație, că l-a filmat, șoferul a răspuns: „Mi se fâlfâie de fimarea ta”.

Discuția a continuat apoi într-un limbaj agresiv, iar la un moment dat șoferul a spus: „Îl omoram pe ăla, care-i problema? Am asigurare la mașină”.

Inchide