• Publicat:
  • Actualizat:
Știri

VIDEO Cel mai modern tramvai din România a fost scos pe străzile Aradului pentru a fi prezentat

VIDEO Cel mai modern tramvai din România a fost scos pe străzile Aradului pentru a fi prezentat
Tramvaiul românesc "Imperio", fabricat de Astra Vagoane Călători Arad în parteneriat cu Siemens, a fost prezentat în premieră publicului, joi, când a fost scos pe șinele din centrul municipiului Arad, localnicii și oficiali din mai multe orașe având ocazia să facă o scurtă călătorie cu acesta. Foto: www.ghidularadean.ro

Tramvaiul românesc „Imperio”, fabricat de Astra Vagoane Călători Arad în parteneriat cu Siemens, a fost prezentat în premieră publicului, joi, când a fost scos pe șinele din centrul municipiului Arad, localnicii și oficiali din mai multe orașe având ocazia să facă o scurtă călătorie cu acesta.

Tramvaiul „Imperio” a fost scos de pe linia de fabricație a Astra Vagoane Călători Arad pentru a circula pe șinele din centrul orașului, având și o oprire în fața Primăriei, unde oficialii companiei au prezentat vehiculul autorităților și populației, transmite corespondentul MEDIAFAX.

La prezentare au participat atât localnici, cât și oficiali din mai multe orașe din România și Ungaria, în care tramvaiul ar putea circula în următorii ani.

„Imperio” a fost prezentat festiv în cadrul Zilelor Aradului, după care a circulat pe un scurt traseu, oprind pentru a prelua călători curioși să vadă noul model de tramvai.

„Prezentăm astăzi (joi – n.r.) nu doar un tramvai nou, prezentăm o nouă ramură a industriei arădene, fabricația de mijloace de transport urban pe șine. Tramvaiul acesta este o noutate în România, este ultramordern și îl întâlniți în cele mai dezvoltate țări din lume. În momente de boom economic, toate merg, în momente de criză, nevoia ne face să gândim produse noi, piețe noi”, a declarat acționarul majoritar al Astra Vagoane Călători Arad, Valer Blidar.

Reprezentanți ai companiei Siemens, care are un parteneriat cu fabrica arădeană pentru producerea noului tramvai, au declarat că „Imperio va crea un nou standard de calitate în industria românească”.

„Tramvaiul este unul dintre cele mai ecologice mijloace de transport. Tehnologia noastră, în mâna profesioniștilor arădeni, a creat un produs competitiv, de care suntem cu toții mândri și care are toate șansele să circule în toate marile orașe”, a declarat Cristian Secoșan, director pentru România al Siemens.

Primarul Aradului, Gheorghe Falcă, a spus că administrația locală dorește să cumpere acest tramvai.

„Acest produs este deja o mândrie națională, Aradul făcând de aici încolo un nou segment de industrie pentru națiunea română. Sperăm să fim printre primii beneficiari ai acestei mari investiții și, evident, să aducem confort în trafic”, a spus Falcă.

Potrivit reprezentanților companiei arădene, „Imperio” este cel mai nou model de tramvai produs pe piața mondială și cel mai economic tramvai din lume.

Modelul are podeaua joasă și are între 168 și 240 de locuri, în funcție de numărul de module din care este compus, respectiv trei sau patru.

Recent, Valer Blidar declara că tramvaiul va ajunge în circulație imediat ce autorități locale din România vor organiza licitații pentru achiziție și că va fi mai ieftin cu circa 30 la sută decât produsele similare, respectiv va costa aproximativ 1,7 milioane de euro.

Marian Buga, [email protected]

Inchide